Sezonul 2014 din Formula 1 se anunță a fi dominat de piloții Mercedes. Lewis Hamilton se află deja la a treia victorie consecutivă.
Etapa de Formula 1 din China, desfășurată la Shanghai, a fost marcată de victoria clară a lui Lewis Hamilton (Mercedes) și de un incident cauzat de un oficial de cursă. Astfel, lui Hamilton, aflat pe prima poziție, i-a fost semnalizat în mod eronat finalul cursei cu un tur mai devreme. Unul dintre oficialii cursei a semnalizat faptul că mai trebuie parcurs doar un singur tur, cu un steag alb cu negru, în loc de unul alb. Hamilton a încetinit pentru scurut timp, dar echipa i-a comunicat că trebuie să continue.
România ar putea avea o echipă în Formula 1. Avem confirmarea!
Lewis Hamilton a plecat din pole position, poziție pe care a reușit să o mențină până la final. A avut parte și de o strategie foarte bună, ce a inclus doar două opriri la boxe. La final, avansul său față de concurentul aflat pe locul 2 a fost de peste 10 s.
Nico Rosberg, coechipierul lui Hamilton, a avut un start ratat, dar a reușit să recupereze pe parcurs cele trei poziții pierdute. În final, Rosberg a terminat pe locul 2, după ce l-a depășit pe Fernando Alonso. Pilotul de la Ferrari a terminat pe locul 3, acesta fiind practic primul podium pentru Ferrari în acest sezon de Formula 1.
Hamilton se impune și în Bahrain
Sebastian Vettel a terminat pe locul 5, dar a fost depășit din nou de coechipierul său, Daniel Ricciardo. Această clasare a permis echipei Red Bull Racing să urce pe locul 2 în clasamentul echipelor. Nico Hulkenberg (Force India) a terminat pe locul 6, depășindu-i pe Valtteri Bottas (Williams-Mercedes) și Kimi Räikkönen (Ferrari).
Formula 1: Hamilton se apropie de prima poziție în clasament
|
+/- | Puncte | Diferență puncte | Victorii | |||
|
Nico Rosberg – Mercedes | – | 79 | ‒ | 1 | ||
2 | Lewis Hamilton – Mercedes | – | 75 | 4 | 3 | ||
|
Fernando Alonso – Ferrari | 1 | 41 | 38 | 0 | ||
4 | Nico Hulkenberg – Force India | -1 | 36 | 43 | 0 | ||
|
Sebastian Vettel – Red Bull | 1 | 33 | 46 | 0 | ||
6 | Daniel Ricciardo – Red Bull | 4 | 24 | 55 | 0 | ||
7 | Valtteri Bottas – Williams | 1 | 24 | 55 | 0 | ||
8 | Jenson Button – McLaren | -3 | 23 | 56 | 0 | ||
|
Kevin Magnussen – McLaren | -2 | 20 | 59 | 0 | ||
10 | Sergio Perez – Force India | -1 | 18 | 61 | 0 | ||
11 | Felipe Massa – Williams | – | 12 | 67 | 0 | ||
12 | Kimi Raikkonen – Ferrari | – | 11 | 68 | 0 | ||
13 | Jean-Eric Vergne – Toro Rosso | – | 4 | 75 | 0 | ||
14 | Daniil Kvyat – Toro Rosso | – | 4 | 75 | 0 | ||
|
Romain Grosjean – Lotus | – | 0 | 79 | 0 | ||
16 | Adrian Sutil – Sauber | – | 0 | 79 | 0 | ||
17 | Esteban Gutierrez – Sauber | – | 0 | 79 | 0 | ||
18 | Max Chilton – Marussia | – | 0 | 79 | 0 | ||
19 | Kamui Kobayashi – Caterham | – | 0 | 79 | 0 | ||
20 | Pastor Maldonado – Lotus | 1 | 0 | 79 | 0 |