Home Motorsport François Delecour câştigă şi Timiş Rally

François Delecour câştigă şi Timiş Rally

de

Două zile, 13 probe speciale pe asfalt şi dueluri spectaculoase la Timiş Rally, etapa a doua din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop.

_RBC2148

După zăpada de la Braşov, ploaia a fost factorul meteorologic care a influenţat desfăşurarea Timiş Rally 2013. Marco Tempestini a început etapa în forţă şi a câştigat prima probă specială, dar a fost depăşit apoi în clasament de François Delecour, Bogdan Marișca, Valentin Porcișteanu şi Gergő Szabó.

François Delecour a impus ulterior ritmul şi a câştigat cinci probe speciale, doar Gergő Szabó şi Marco Tempestini, pe ultima probă a zilei, reuşind să-şi mai treacă numele pe lista câştigătorilor. După opt probe speciale, François Delecour avea un avans de 11 secunde faţă de Valentin Porcișteanu şi 15.4 secunde faţă de Bogdan Marișca, piloţii aflaţi pe locurile 2 şi 3 în clasamentul general provizoriu.

_RBC2178

 

Din șapte speciale programate pentru ziua secundă au fost anulate cele două treceri pe speciala Pogăneşti, viteza medie orară fiind considerată prea mare pentru un raliu.

În ziua secundă, cea mai spectaculoasă evoluţie a avut-o Bogdan Marișca, pilotul NRA reuşind să şi câştige o probă specială cu o maşină de la Clasa 3. În final, Marișca şi-a asigurat locul secund la general, în spatele lui François Delecour care câştigă a doua etapă consecutivă din 2013. Chiar dacă, pe final, a avut probleme cu timoneria cutiei de viteze, Valentin Porcișteanu a terminat pe podium etapa de la Timişoara.

_RBC2168

În clasamentul 2RM, Alex Filip a condus de la cap la coadă fără niciun fel de probleme, podiumul fiind completat de Adrian Răspopa şi de Sorin Badea.

În Cupa Dacia s-a impus Raul Badiu, iar la Clasa 11 a triumfat Danny Ungur. Simone Tempestini s-a impus în clasamentul juniorilor, iar Bogdan Marișca a fost primul la Clasa 3. În competiţia pe echipe, ESD Rally Team a adunat cele mai multe puncte, fiind urmată de Napoca Rally Academy şi de BCR Leasing Rally Team.

_RBC1717

Următoarea etapă din CNRD, Raliul Deltei, este programată în perioada 30 mai – 1 iunie 2013.

Articole similare

Comentarii închise.