Chevrolet a mers în China, la Guangzhou International Automobile Exhibition, pentru a prezenta noul concept FNR Carry All, în timp ce Toyota alternează noutățile între Salonul de la Los Angeles și Bătrânul Continent.
Ford a făcut furori cu dorința sa excentrică de a extinde către noi tipuri de caroserii legendara serie Mustang. Însă se pare că nu sunt singurii americani care se gândesc la o nouă combinație năstrușnică. Chevrolet a mers în China, una dintre cele mai importante piețe ale sale, pentru a prezenta FNR Carry All Concept la Salonul de la Guangzhou, un model care sperăm să rămână la stadiul de prototip.
S-ar putea să nu avem norocul acesta – deoarece este foarte posibil ca zarurile să fi fost deja aruncate. Într-o direcție de nedorit pentru tradiționaliști… combinarea trăsăturilor proprii seriei Camaro cu cele ale unui crossover… de familie. Numele este, în sine, o trimitere la Chevrolet-ul Suburban Carryall din 1935, considerat de mulți drept unul dintre precursorii spirituali ai curentului SUV. Trimiterile la Camaro sunt însă mai numeroase – în special la zona frontală, sau în materie de detalii de performanță. Spre exemplu, plafonul este din fibră de carbon, iar în spatele imenselor jante se ascund frâne carbo-ceramice cu etriere Brembo.
Oricum, clienții Chevrolet trebuie să se resemneze – acesta este stilul viitorului pentru marca americană. Dovada – noul Blazer. FNR Carry All are cinci metri lungime și un ampatament de 2867 mm, cu spațiu interior pentru șase persoane. Acolo, șoferul va avea la dispoziție un instrumentar de bord digital cu ecran de 12 inch și un sistem de infotainment cu display de 10 inch, în timp ce ocupanții locurilor spate au și ei parte de propriul ecran tactil, ce include și control separat pentru sistemul de climatizare.
Japonezii de la Toyota au lansat, simultan la nivel global, noua Corolla în versiunea sa cea mai cunoscută – Sedan. Astfel, au făcut dreptate tuturor piețelor – după lansarea americană a versiunii hatchback și cea de pe Bătrânul Continent pentru familistul Touring Sports. La fel ca suratele sale, Corolla Sedan este un model global, bazat pe noua arhitectură Toyota New Global Architecture – TNGA, versiunea GA-C. Totuși, pe noi ne interesează în mod particular modelul pregătit special pentru Europa.
Acesta, cu japoneza Corolla ajunsă la cea de-a 12-ea generație, este gândit de Toyota pentru „tinerii profesioniști în căutarea unui stil mai prestigios, combinat cu o ofertă superioară de confort și spațiu interior.” Nu ne facem griji în privința viitorului succes al familiei Corolla – din 1966 încoace, seria a vândut peste 46 milioane de exemplare pe plan mondial. Noua filozofie a designului – „Under Priority Catamaran” – este și mai evoluată pe Sedan, pentru a individualiza noua versiune între variantele de caroserie din familie.
Doar două versiuni de motorizare vor fi disponibile în Europa, ambele pe benzină. Un clasic 1,6 litri cu transmisie manuală cu șase rapoarte sau CVT va oferi 132 CP, cu un consum mediu de 6,1 l/100 km WLTP și emisii de CO2 de 139 g/km. Apoi urmează versiunea hibridă (fără plug in) – la fel de cunoscută și ea, deoarece se regăsește și la bordul altor modele ale casei, începând cu Prius.
Toyota are noutăți dedicate pasionaților pentru Salonul Auto de la Los Angeles. La evenimentul din California vor debuta familistele Camry și Avalon, în versiunea de performanță TRD, gata de acțiune… cu întreaga familie la bord. Fiecare dintre cele două modele sedan poartă mândre câte un kit de caroserie (splitter frontal, praguri, difuzor și eleron spate), elemente de culoare roșie (benzi, etrierele de frână, logo-urile TRD) și jante negre TRD de 19 inch. Interiorul se asortează cu exteriorul datorită accentelor de culoare roșie și a elementelor TRD. Tratamentul de performanță nu se limitează doar la aspectul vizual. În primul rând, evoluția sonoră este îmbunătățită de noul sistem de evacuare tip „cat-back”, iar restul schimbărilor de ordin mecanic se axează pe setările suspensiei și ale frânelor.