Home Știri Mazda CX-3 Takumi este disponibilă în România

Mazda CX-3 Takumi este disponibilă în România

de

Cel mai bine vândut model Mazda din România în 2016, SUV-ul de clasă mică CX-3, este disponibil pe modelul 2017 și în ediția limitată Takumi. CX-3 Takumi poate fi comandat cu motorizarea SKYACTIV-G cu 120 CP, cu transmisie manuală sau automată și adaugă la varianta de echipare Revolution trei dotări, constând în tapițerie piele Nappa, scaun șofer reglabil electric și jante de aliaj de 18”.

Mazda CX-3 Takumi este echipat cu noul sistem unic Mazda G-Vectoring Control, care îmbunătățește și mai mult comportamentul rutier al autoturismului în viraje și reduce oboseala șoferului și pasagerilor. Nivelul de echipare Revolution, pe care se bazează Takumi, are o gamă largă de dotări, cum ar fi: pachet lumini LED (faruri, stopuri, lumini de zi & proiectoare de ceață), pilot automat, climatizare automată, Head-Up Display color, scaune față încălzite, cameră video pentru marșarier și senzori de parcare spate, conectivitate Bluetooth®, ecran tactil de 7” cu centru comandă HMI, oglinzi electrice, încălzite și rabatabile automat, acces fără cheie și sistemele de securitate activă SCBS (asistent inteligent avansat de frânare în oraș), BSM (sistem de monitorizare a lateralului și părții din spate a mașinii) și RCTA (sistem de avertizare la deplasarea în marșarier), precum și LDWS (avertizarea la depășirea benzii de rulare).

CX-3 Takumi poate fi comandat la oricare dintre partenerii Mazda din țară și beneficiază de un pachet complet de avantaje: prețuri speciale, garanție extinsă 3+2 ani și finanțare avantajoasă de la 1,99% dobândă prin UniCredit Leasing.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.