Apariția lui GLA, dar și vizarea unei poziționări mai apropiate din punct de vedere al dimensiunilor față de BMW X3 și Audi Q5 au condus la o creștere vizibilă în dimensiuni a celei de-a doua generații GLK.
Detaliile de design ale noului model sunt ținute secret de camuflajul eficient, dar proporțiile caroseriei, cu console scurte și pavilion coborât ușor către spate, sugerează o înclinare mai evidentă către dinamism, comparativ cu actualul model. Pe de altă parte, lungimea și ampatamentul majorate vor aduce mai mult confort atât pentru locurile față, cât și pentru cele spate.
Noul model va utiliza aceeași platformă tehnică modulară MRA, care stă la și la baza proaspăt lansatului C Class. Se pare că viitorul GLA va fi construit inclusiv cu volan pe dreapta, urmărind astfel comercializarea pe piețe precum Marea Britanie, Japonia și Australia.
Mercedes CLA Shooting Brake, imagini spion
Gama ar putea fi deschisă de un nou propulsor turbo cu capacitatea cilindrică de 1,8 litri, propus în cazul versiunii GLK 250. Capitolul diesel, cel care va reprezenta grosul vânzărilor, va utiliza preponderent tot motorul de 2,2 litri, propus în mai multe trepte de putere. Versiunile GLK 350, atât diesel cât și pe benzină, vor dispune tot de motoare V6. Deocamdată nu sunt informații certe dacă Mercedes va dezvolta și o versiune sportivă AMG.
Noua generație este așteptat cel mai devreme în a doua parte a anului viitor sau chiar în 2015.
Comentarii închise.