Într-un interviu acordat unui ziar german, președintele grupului Mercedes, Ola Kallenius, a anunțat că Mercedes va investi mult mai mult în motoarele termice incluzând aici 14 miliarde euro numai anul acesta în divizia de autoturisme.
Mai țineți minte sloganurile “Electric First” și apoi “Electric Only”? În octombrie 2021 la Adunarea Generală a Acționarilor, Mercedes anunța că în 2025 jumătate din vânzări vor fi de modele electrice, iar în 2030, Mercedes va vinde doar modele electrice.
Apoi, tonul s-a îndulcit. Din 2030 Mercedes “va vinde doar modele electrice acolo unde condițiile de piață permit”. Dar s-a ales praful de toate aceste planuri.
În 2023, Mercedes a vândut doar 222.600 modele electrice din totalul de 2.043.800 unități, adică 11% din total, mult sub ținta de 50% prevăzută a fi atinsă până în 2025. Din cauza climatului economic, noilor taxe și reducerii subvenmțiilor, Mercedes și-a revizuit complet strategia și a renunțat la ținta de a vidne doar modele electrice din 2030, modelele cu motor termic urmând să fie disponibile mult timp și după 2030.
Astfel, Mercedes va investi în paralel în dezvoltarea modelelor cu motoare termice și electrice.
“Motoarele noastre vor fi întotdeauna la cel mai înalt nivel tehnologic. Altfel, ne-am opri brusc afacerea cu motoare cu ardere în 2027/28”, a spus Kallenius în interviul acordat ziarului german și a precizat că toate „motoarele cu ardere relevante și combinațiile de transmisie vor respecta noile reglementări, cum ar fi EU7 sau China 7, pentru a se asigura că motoarele sunt întotdeauna la cel mai înalt nivel tehnologic”.
Kallenius a precizat că Mercedes nu renunță la planurile de electrificare și că “planurile sunt doar întârziate”.
Planurile de electrificare sunt doar întârziate, viitorul lui EQE incert
Mercedes estima că are nevoie de opt uzine de baterii cu o capacitate instalată de 200 GWh. dar de curând a anunțat că a amânat investiția în construcția în două uzine de baterii la Kaiserlautern, Germania, și Termoli, Italia, care trebuiau construite de joint-venture-ul Automotive Cells Company (ACC), în care Mercedes, Stellantis și TotalEnergies dețin fiecare câte o treime din acțiuni.
Kallenius a spus de asemenea că știrile privind renunțarea la viitorul S-Class electric (se referea de fapt la succesorul lui EQS) sunt false. Însă presa germană nu a spus niciodată că nu va exista un succesor pentru EQS ci doar că acesta nu va mai fi construit pe noua platformă MB-EA Large ci pe o upgradare la tehnologia de 800V a platformei existente EVA II, cu tehnologie pe 400V.
Din cauza vânzărilor sub așteptări ale lui EQS, Mercedes a decis să reducă investițiile în viitoarea generație și să adapteze platforma existentă.
Ceea ce a apărut ca un zvon în revista germană auto motor und sport și nu a fost negat niciodată de KalLenius este că nu se știe dacă EQE va avea succesor.
Mercedes EQC a fost un eșec
Mercedes plănuia să vândă 50% din producție mașini electrice până în 2025 dar a făcut o eroare capitală. A dezvoltat o platformă pe numai 400V pentru gama de lux EQE/EQS dar nu a prioritizat o platformă pentru C-Class electric și GLC electric care ar fi adus mult mai multe vânzări. În acest segment, al SUV-urilor de clasă medie, Tesla Model Y a devenit cea mai vândută mașină electrică din lume.
Mercedes lansase în septembrie 2019 Mercedes EQC, un echivalent electric al lui GLC, construit pe platforma acestuia dar fără suspensie pneumatică și cu o autonomie prea mică. În vara anului trecut, Mercedes EQC a fost scos din producție din cauza cererii slabe și Mercedes nu a mai avut niciun model electric în cel mai mare segment al pieței.
Producătorul german s-a trezit acum dar a pierdut cel puțin 4-5 ani. Mercedes testează în prezent viitorul C-Class Electric care se va construi pe noua platformă MB.EA Medium și va fi disponibil în 2026. Imediat după va urma și Mercedes GLC electric care va concura cu Model Y dar și cu Audi Q6 e-tron sau Porsche Macan EV.
Viitoarele Mercedes C-Class electric și GLC electric nu vor mai avea particula EQ în nume și se vor numi pur și simplu Mercedes C-Class EV și GLC EV.
Primul model electric care nu va mai purta particula EQ în nume va fi noul Mercedes CLA EV, care va fi prezentat în această tomană pe platforma multipropulsie MMA destinată modelelor Mercedes de clasă compactă.
Dieselurile Mercedes corespund celor mai exigente norme
Revenind la modelele cu motor termic, Mercedes S-Class va primi un facelift spre finalul lui 2025 urmând să se vândă în continuare și dincolo de 2030.
Datorită îndulcirii normelor Euro 7, Mercedes nu are niciun fel de probleme de a vinde în continuare motoare diesel a căror tehnologie de depoluare foarte peformantă le conferă emisii mult sub normele impuse Euro 7, de 60 mg NOx/km.
De asemenea, Mercedes oferă în prezent numeroase versiuni PHEV la multe din modelele sale și vânzările acestora au început să crească.
1 comentariu
Eu chiar nu imi pot da seama cum toti, dar absolut toti directorii executivi (CEOs) din toate marile grupuri din industrie au putut sa esueze atat de lamentabil in prognezele lor cu electrificarea, mai ales cand informatiile din piata erau cat se poate de clare ca o electrificare absoluta nu se poate realiza in urmatorii zeci de ani. Realitatea era in fata lor, dar au ales sa o ignore complet.
Cred ca doar printr-o descoperire uriasa a vreunui tip de baterie mai ieftina, mai usoara, cu incarcare rapida si cu automie mare (whishful thinking) BEV-urile vor fi considerate cu adevarat o alternativa reala la ICE. Pana atunci, va fi un segment restrans de cumparatori