Home Știri Noul Porsche Panamera: primul model hibrid alimentat electric din gama maşinilor de lux

Noul Porsche Panamera: primul model hibrid alimentat electric din gama maşinilor de lux

de

Pentru cea de-a doua generaţie Gran Turismo, Porsche introduce primul model hibrid  electric din gama automobilelor de lux. Alături de modelul Panamera S E-Hybrid, care are o putere totală de 416 CP, îşi fac debutul alte două versiuni, cu ampatament extins şi cu un motor complet nou, V6 de 3 litri, cu alimentare biturbo, Panamera S şi Panamera 4S.

Panamera S E-Hybrid - Innenraum

Gama Panamera a fost astfel extinsă, cuprinzând acum zece modele. Evoluţia tehnologică a făcut posibilă o economie de combustibil de 56%, în timp ce manevrabilitatea şi plăcerea pilotajului au fost îmbunătăţite.

Noul Porsche Panamera a câștigat în eficiență, sportivitate, confort şi eleganță. Noua generaţie Gran Turismo va fi prezentată în premieră mondială în cadrul salonului auto din China, care va începe în 21 aprilie 2013, la Shanghai.

Noua Panamera stabileşte noi standarde de eficienţă.

Panamera S E-Hybrid reprezintă o evoluţie importantă în clasa hibrizilor, având un motor electric mai puternic, dar și o baterie mai performantă, care generează mai multă energie şi care are capacitatea de a se încărca extern de la reţeaua electrică. Sistemul electric produce 95 CP (70 kW), mai mult decât dublul puterii furnizate de motorul electric al modelului anterior, care genera 47 CP (34 kW).

Energia este produsă de bateria  litiu-ion nou dezvoltată, care, la 9,4 kWh, dispune de o capacitate energetică de cinci ori mai mare faţă de bateria anterioară, nichel-hidrură de metal, care producea 1,7 kWh. Atunci când este conectată la o priză industrială, bateria poate fi încărcată în aproximativ două ore şi jumătate, cu ajutorul încărcătorului integrat de la bord şi a standardului Porsche Universal Charger (AC), şi poate fi încărcată în mai puţin de patru ore când este conectată la o priză convenţională de uz casnic.

Panamera Turbo Executive

Panamera S E-Hybrid depăşeşte cu mult performanţele modelului anterior. În plus, consumul de combustibil NEDC, care era iniţial de 7,1 l/100 km, a fost redus cu 56%, ajungând la 3,1 l/100 km, emisiile de CO2 fiind de 71 g/km. În acelaşi timp, performanţele motorului electric au fost îmbunătăţite substanţial în privința acceleraţiei, autonomiei şi vitezei maxime. În modul exclusiv electric, șoferul se poate bucura acum de plăcerea de a conduce o maşină fără a consuma combustibil şi fără emisii, aceasta fiind ideală pentru mediul urban. Autonomia în regim  electric a Panamerei S E-Hybrid este de 36 km, conform declarațiilor oficiale, dar aceasta poate fi mai mică viaţa reală, atunci când, de exemplu, funcționează aerul condiţionat şi sistemul de încălzire, dar nu mai mică de 18 km. Panamera, în noua versiune hibridă, poate atinge o viteză maximă de 135 km/h în modul electric.

Timpul de accelerare până la 100 km/h a fost redus la jumătate, ajungând la 5.5 secunde. În această situaţie, ajută impulsul dat de motorul electric. Impulsul poate fi activat, de asemenea, de kick-down – în situaţii speciale, cum ar fi depăşirile. Viteza maximă a maşinii este de 270 km/h. Conceptul „paralel hibrid“ dezvoltat de Porsche înseamnă folosirea inerţiei mașinii la viteze mai mari, după oprirea motorului cu ardere internă. şi recuperarea energiei, generând electricitate.

Panamera S E-Hybrid - Innenraum
Conceptul inovator al noii Panamera S E-Hybrid însumează o gamă complet nouă de funcţii pentru confort în operare, care pot fi identificate şi activate printr-o aplicaţie pentru smartphone-uri. O astfel de funcţie este indicatorul stării de încărcare. În plus, opţiunea auxiliară a sistemului de climatizare a hibridului alimentat electric permite încălzirea sau răcirea maşinii în prealabil, prin intermediul sistemului Porsche Car Connect – poate fi programat din maşină sau, mai confortabil, cu ajutorul aplicaţiei pentru smartphone. Un smartphone poate fi folosit, de asemenea, pentru administrarea bateriei sau pentru accesul de la distanţă la informaţii despre maşină, cum ar fi autonomia curentă sau locul unde este parcată . Toate celelalte funcţii care nu sunt specifice versiunii hibride sunt și ele disponibile opţional pentru celelalte modele Panamera, cu ajutorul aplicaţiei pentru smartphone de la Porsche, Car Connect.

Panamera S E-Hybrid

 

Modelele Executive cu confort exclusivist

Conceptul de amenajare a habitaclului pentru Panamera, care prevede două scaune independente în locul banchetei din spate, a fost atât de apreciat, încât Porsche extinde formatul şi pentru noile generaţii Gran Turismo. Noile  Panamera Turbo Executive şi Panamera 4S Executive – care au ampatamentul mai lung cu 15 cm – dispun de mai mult spaţiu în spate şi de un confort sporit în timpul călătoriilor. Acestea au o gamă largă de caracteristici şi, în plus, dispun de un standard de confort deosebit. Toate modelele Executive sunt prevăzute cu suspensia specfică Panamerei, care îmbină confortul optim din timpul condusului cu abilităţile de operare tipice pentru modelele Porsche.

Panamera Turbo Executive - Innenraum

Mai multă performanță și eficiență: noul motor V6 biturbo

Motorul este complet nou. implementând conceptul de downsizing: un V6 biturbo, de 3 litri. Acesta înlocuieşte anteriorul V8 de 4,8 litri, care echipa Panamera S şi Panamera 4S, şi este acum utilizat pentru noile versiuni Executive ale Panamerei 4S. Puterea este mai mare cu 20 CP, iar cuplul, cu 20 Nm, dar se înregistrează și o economie de combustibil de până la 18%. Motorul dezvoltă un cuplu maxim de 550 Nm disponibil pe o plajă largă de turații, precum și o putere superioară şi uniformă, chiar şi în ture mici.

Majoritatea modelelor Panamera sunt echipate cu PDK (Porsche Doppelkupplung) cu şapte trepte. Schimbătorul automat cu opt viteze, Tiptronic S, este foarte confortabil, fiind utilizat pentru modelele Panamera Diesel şi Panamera S E-Hybrid. Sistemul stop/start dezactivează acum motorul mai devreme, încă din timpul decelerării, până la oprire, economisind astfel mai mult combustibil.

Panamera 4S

 

Farurile cu leduri

Evoluţia designului exterior poate fi recunoscută de la prima privire. Liniile mai strânse şi mai proeminente din partea frontală sunt mai evidente, mai ales în cazul prizelor de aer mai mari şi a tranziţiei distinctive către faruri. Privită din spate, noua generaţie Panamera poate fi recunoscută, în primul rând, după aspectul hayonului. Luneta mărită accentuează orientarea orizontală a modelului Gran Turismo şi îi conferă astfel un caracter sportiv. Posteriorul în sine a fost reproiectat, inclusiv spoilerul, mai larg acum, și afişează o tranziție mai accentuată către stopuri, asemănătoare cu tranziţia vizuală a farurilor. Asemenea modelelor anterioare, noile Panamera dispun de mai multe caracteristici exterioare de diferenţiere. Personalizarea suplimentară poate fi obţinută cu ajutorul numeroaselor dotări opţionale disponibile, precum noile faruri LED care îi conferă lui Gran Turismo un aspect deosebit. Modelele Panamera sunt îmbunătăţite suplimentar cu noile dotări standard, precum farurile bixenon, volanul multifuncţional şi uşa automată a portbagajului. În plus, este disponibilă o gamă extinsă de sisteme de asistenţă pentru mai mult confort şi siguranţă. Sistemul de control optimizat, de exemplu, intervine acum activ în procesul de frânare în situaţii periculoase. Sistemul de detectare a semnelor de circulaţie şi de avertizare în cazul de părăsire a benzii conferă un confort suplimentar în călătoriile lungi pe autostradă.

Panamera 4S

Prețurile luxului sportiv

Noile generaţii Panamera vor fi lansate pe piaţă în iulie 2013. În România, preţurile încep de la 90.877 de euro pentru Panamera Diesel şi 92.389 pentru Panamera. Panamera 4 costă 98.065 de euro, Panamera S, 112.313 , iar Panamera 4S, 118.148 . Panamera S E-Hybrid costă 121.390 de euro, fiind este urmată de Panamera GTS, la 133.563, şi de Panamera 4S Executive, la 145,448 .

Modelele de top sunt Panamera Turbo, la 159.826 de euro, şi Panamera Turbo Executive, la 178.555. La începutul anului viitor, noul motor de 300 CP (220 kW) va înlocui dieselul actual, având mai multe funcţii de eficienţă specifice sistemelor diesel. În 2014 vor sosi pe piaţă Porsche Panamera Turbo S şi Panamera Turbo S Executive, acestea reprezentând cele mai sportive şi mai exclusiviste modele din gamă.

Articole similare

Comentarii închise.