BMW a prezentat a treia generație BMW X1, care oferă acum, pe lângă două versiuni PHEV și un model strict electric, BMW iX1.
Prima generație BMW X1 a debutat în 2009, pe platforma Seriei 3 de atunci (E90), în configurație cu tracțiune spate sau integrală și reprezenta (ca și acum) modelul de intrare în gama SUV-urilor BMW. A doua generație, care a debutat în 2015, a schimbat macazul și a trecut la platforma UKL2, disponibilă cu tracțiune față sau integrală. În total, vânzări de peste 1,9 milioane de exemplare ale primelor două generații.
Ceea ce vedem acum este a treia generație, care se adaptează complet timpurilor actuale și oferă toate versiunile de electrificare: mild-hybrid, PHEV și strict electrică, fără a renunța la motorizările diesel.
La nivel vizual, prima schimbare evidentă ține de semnătura luminoasă a farurilor, cu baza orientată acum în sus. Apoi observăm grila mare, dar mai dreaptă, cu cele două elemente unite. În partea de jos, gura de aerisire este mai mare, iar prizele de aer de pe laterale, deși nu mai mari, sunt mai înguste, pe verticală, așa că tot ansamblul creează impresia unei agresivități vizuale mai proeminente. BMW a păstrat decupajele pătrățoase a pasajelor roților de la generația anterioară, tot pentru un aspect mai puternic. Geamurile portierelor spate sunt acum dintr-o singură bucată. Stopurile sunt mai înguste, sub forma unui “L” inversat, tot împărțite pe aripi și hayon, iar zona de jos este mai complicată, cu elemente puternice vizual. De altfel, designul general al noului BMW X1 este creionat din linii mai dure. BMW îi spune mai “sharp”, ceea ce arată dorința evidentă a bavarezilor de a accentua prezența estetică a noii generații. Totuși, este chiar mai aerodinamic, cu un coeficient minim de 0,26, în timp ce a doua generație era la 0,28.
Toate variantele noului BMW X1 sunt echipate standard cu jante din aliaj ușor de 17 inchi. Jantele din aliaj ușor de 18 inchi sunt în echiparea versiunilor xLine și M Sport, deși aceste modele pot fi comandat și cu jante de 19 inchi sau – în premieră pentru BMW X1 – jante de 20 de inchi.
Interiorul este mai spațios, spune BMW, dar asta o spune orice constructor atunci când prezintă o nouă generație. Deocamdată, cert este că noul X1 are lungimea de 4.500 mm (+ 53 mm față de generația anterioară), lățimea de 1.845 mm (+ 24 mm), iar înălțimea a ajuns la 1.642 mm (+ 44 mm). Și ampatamentul a crescut cu 22 mm, până la 2.692 mm. Revenind la interior, remarcăm o cu totul altă planșă de bord, cu aeratoarele integrate în designul general, dominată însă de marele display curbat, care integrează în aceeași suprafață tabloul de bord și display-ul central. Apropo, în echiparea standard este oferit sistemul de navigație și climatizarea automată cu două zone. Climatizare care nu mai are butoane fizice de ajustare, totul fiind disponibil pe display. Noul X1 adoptă o consolă centrală suspendată, în stilul celei de la iX, iar în spațiul rămas disponibil a fost desenat spațiul de încărcare wireless pentru telefon, într-o poziție bună, pentru că este vizibil de la volan.
În spate se oferă banchetă rabatabilă 40:20:40, cu unghiul spătarului ajustabil, dar, opțional, și configurație 60:40 (doar pentru motoarele cu combustie internă), caz în care șezutul poate glisa pe o distanță de 13 mm. Volumul portbagajului este de 540 litri (1.600 cu bancheta rabatată) pentru X1 și 490 litri (1.495 litri cu bancheta rabatată) pentru electricul BMW iX1.
Premieră – BMW iX1
Așa cum se știa de ceva timp, BMW a vrut să ofere și sistem de propulsie strict electric pentru noua generație X1. Așa că avem noul BMW iX1, în versiunea BMW iX1 xDrive30. Aceasta are două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, cu puterea maximă de 313 CP (cu tot cu boost-ul temporar) și cuplu maxim de 494 Nm. Motoarele sunt alimentate de o baterie cu capacitatea netă de 64,7 kWh, plasată în podea. Autonomia oficială variază între 413 – 438 kilometri.
Bateria poate fi încărcată la AC cu 11 kW (standard) sau 22 kW (opțional). La DC, puterea maximă de încărcare este de 130 kW, caz în care nivelul de încărcare ajunge de la 10 la 80% în 29 minute. Să vorbim și despre dinamică: BMW iX1 xDrive poate accelera de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde și atinge viteza maximă de 180 km/h.
BMW X1 – două versiuni PHEV
A treia generați X1 este disponibilă și în două versiuni plug-in hibrid: BMW X1 xDrive25e, cu 245 CP (136 CP de la motorul termic cu 3 cilindri, de 1,5 litri și 109 CP de la motorul electric) și BMW X1 xDrive30e, cu 326 CP (150 CP de la motorul termic cu 3 cilindri, de 1,5 litri și 177 CP de la motorul electric). Ambele versiuni au baterie de 14,2 kWh (net) și au autonomie electrică oficială cuprinsă între 78 și 89 km. De menționat și faptul că încărcarea este posibilă acum la 7,4 kWh (de la 3,7 kWh).
BMW X1 – Benzină și diesel
Modelul de bază la capitolul “propulsie clasică” este BMW X1 sDrive18i (benzină, 1,5 litri, 3 cilindri, tracțiune față, 136 CP și 230 Nm). Această versiune accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,2 secunde și ajunge la 208 km/h. Consumul mediu variază între 6,3 și 7 l/100 km. Cel mai puternic model pe benzină dintre versiunile cu motorizări termice este BMW X1 xDrive23i (2 litri, 218 CP, motor electric de 19 CP, putere maximă 204 CP și 320 Nm), care ajunge la 100 km/h în 7,1 secunde și atinge 233 km/h.
Există și două versiuni diesel: BMW X1 sDrive18d (2 litri, 150 CP și 360 Nm, 0 – 100 km/h în 8,9 secunde și 210 km/h viteză maximă, consum mediu 4,9 l/100 km) și BMW X1 xDrive23d (2 litri, mild-hybrid, cu 211 CP și 400 Nm, 0 – 100 km/h în 7,4 secunde și 225 km/h viteză maximă, consum mediu 4,8 l/100 km).
Cutia de viteze Steptronic, cu dublu-ambreiaj și 7 trepte este în echiparea standard a tuturor versiunilor, cu excepția – evident – a electricului BMW iX1.
Toate versiunile noii generații BMW X1 vor fi asamblate la uzina BMW din Regensburg, cu majoritatea motorizărilor disponibile la startul livrărilor, începând cu luna noiembrie a acestui an.