Opel readuce în gamă numele Frontera, la 20 de de dispariția acestuia. Noul Opel Frontera va debuta în acest an și cu o versiune electrică.
Constructorul german vrea să-și mărească portofoliul de modele electrice și o va face și cu noul Opel Frontera, care va avea însă și versiuni cu motorizări termice. Deocamdată, Opel spune doar că noul Frontera va fi primul model de serie al mărcii care va purta noua siglă Opel ‘Blitz’. Ce nu spune (încă) Opel este că Frontera este, de fapt, noua generație Crossland. Opel Crossland, SUV de clasă mică, a debutat în 2017, apoi a avut un facelift în 2020. O singură generație a dus acest nume, pentru că viitoare se numește Frontera, despre care Opel spune că va avea o mulțime de “funcții inteligente”.
Frontera a fost, în anii ’90, una dintre cele câteva mașini care au adus SUV-urile/modelele tot-teren din zona de utilitare în cea de lifestyle. SUV-ul, de fapt un proiect comun cu Isuzu și Holden a avut două generații, iar producția ultimei generații s-a oprit în 2004. Modelul celor de la GM era un tot-teren capabil, dar noul Frontera, tot SUV, se va concentra pe electrificare și eficiență.
Și nu este singurul model nou care vine anul acesta în gama Opel. În 2024 este programată și apariția noii generații Grandland, SUV-ul compact, ca va debuta inițial în versiune electrică, apoi va primi și motorizări termice și hibridizate.
În prezent, gama de modele Opel electrice pe baterii se extinde de la Corsa Electric, Mokka Electric, Astra Electric și Astra Sports Tourer Electric, până la noile modele pentru transportul de persoane Combo Electric și Zafira Electric. Gama de utilitare electrice include trei modele, la acest moment: noul Opel Combo Electric, noul Vivaro Electric și noul Movano Electric.
Opel spune că va prezentat noul Frontera, cu detalii complete, în săptămânile următoare.












