Ca și 3008, 5008 se metamorfozează într-un SUV modern și polivalent, renunțând la caracterul ușor plictisitor de MPV. Dar similaritățile cu 3008 nu se rezumă doar la atât, ci sunt regăsite inclusiv la nivel constructiv. Astfel, ambele SUV-uri sunt dezvoltate pe baza platformei tehnice EMP2 a grupului PSA Peugeot-Citroën, iar în ceea ce privește designul, asemănările se văd cu ochiul liber. Totuși, urmărindu-se o diferențiere clară între cele două modele, dimensiunile lui 5008 au fost destul de mult extinse, lungimea ajungând acum la 4,64 metri.
Ca și în trecut, la bord pot lua loc până la șapte persoane, cele două locuri suplimentare montate în portbagaj putând fi pliate sub podeaua acestuia. Conform oficialilor mărcii, spațiul destinat bagajelor, care se ridică la 780 sau 1060 de litri, în versiune cu șapte, respectiv cinci locuri, reprezintă un nou standard al segmentului.

Bordul păstrează aceeași configurație controversată a ceasurilor amplasate deasupra volanului, acestea putând fi înlocuite
opțional de un display, iar sistemul de infotainment cu ecran poziționat deasupra consolei centrale va veni cu funcții extinse de conectivitate. Gama de motorizări propusă include patru versiuni diesel și două pe benzină. Vorbim despre dieselul 1.6 BlueHDI în versiunile de 100 și de 120 CP și despre unitatea 2.0 BlueHDI de 150 sau 180 CP (versiunea GT). De partea cealaltă, în tabăra motoarelor pe benzină regăsim versiunile 1.2L PureTech (130 CP) și 1.6L PureTech (165 CP).














