Acest prototip de Porsche 911 trebuia să succeadă modelului supercar 959, dar până la urmă proiectul a fost abandonat iar prototipul a fost trimis la muzeu. L7 este singurul supraviețuitor din cele 16 prototipuri pentru teste. Porsche le-a utilizat pentru a testa motoarele poziționate în spate și răcite cu apă și cu care a dobândit experiență pentru seria 996 din 1997 a modelului 911.
Un model 911 nu are nevoie de o emblemă pentru a fi recunoscut imediat ca fiind un model Porsche, chiar dacă este un prototip vopsit în negru mat ca acest 965, care arată diferit de toate modelele 911 standard și care totuși arată familiar. Chiar și la partea din spate, prototipul pare ușor de identificat în ciuda faptului că dispune de un look asemănător cu cel al modelului 959 și cu stopurile funcționale care par similare cu cele de la o remorcă agricolă. Din față, prototipul din 1988, numit intern simplu L7, amintește de seria 993 a modelului 911 dar care a fost lansat cinci ani mai târziu. În schimb, plafonul și portierele sunt preluate de la seria 964 a lui 911 lansată tot în anul 1988.
Oricât de familiar pare prototipul, sistemul său de propulsie este la fel de neobișnuit, pentru că la partea din spate este implementat un motor V8 răcit cu apă de la Audi. În anii ’80, conducerea Porsche căuta să dezvolte un nou model de top. Porsche-ul 911 Turbo, prezentat în 1974 și îmbunătățit în 1978, era încă un model foarte performant. Potrivit „ședinței de planificare a produsului” din septembrie 1982, succesorul urma să aibă o supraalimentare cu dublu turbo, tracțiune integrală, patru arbori cu came și sistem hidraulic de deschidere a supapelor. De la o capacitate de 3,3 litri, motorul ar fi trebuit să dezvolte 374 CP. Dezvoltarea motorului a fost abandonată pentru că la acel moment nu exista o tehnologie cu patru supape pe cilindru fără chiulasele răcite cu apă.
Alte cerințe sunt adăugate mai târziu în specificațiile proiectului viitorului model: 965 urma să fie dezvoltat în paralel cu 964 și să devină noul model de top. Modelul 965 ar fi trebuit să coste în jur de 180.000 de mărci iar departamentul de vânzări a stabilit un număr de 2.500 de unități pentru anul 1990. Din punct de vedere tehnic, ar fi trebuit să fie mai simplu decât platforma tehnică costisitoare a supercar-ului 959, dar totuși să dispună de transmisie cu dublu ambreiaj și supraalimentare cu două turbocompresoare. Astăzi știm: un boxer twin-turbo a fost disponibil doar în anul 1995 la modelul 993 Turbo, iar din 2008 modelele 997 Carrera și Carrera S erau disponibile cu transmisii cu dublu ambreiaj. La mijlocul anilor ’80, ambele soluții tehnice erau încă departe de a fi introduse în producția de serie.
Problemele din experiment sunt specifice: motorul boxer cu șase cilindri, răcit cu aer având distribuție cu patru supape și supraalimentare cu două turbocompresoare, se supraîncălzește foarte mult și poate cauza numeroase probleme. Inginerul principal de dezvoltare Horst Marchart sugerează mai multe alternative. Una dintre acestea o poate constitui derivarea unui V8 utilizat de Porsche în cursele Indy. Ideea a fost că ar fi putut intra în producția de serie dar în anul 1995. Până atunci, modelul 911 Turbo ar fi trebuit să fie fabricat până la acea dată.
Cu toate acestea, până când ideea instalării motorului turbo de la 930 cu catalizator și 320 CP pe 964 Turbo a devenit prioritară, inginerii Porsche au venit și cu alte propuneri. S-a luat în calcul utilizarea motorului boxer cu răcirea pe apă cu și fără supraalimentare precum și un V8 având răcirea cu apă pentru a fi utilizat atât pe modelul 965 cât și pe modelul 989 cu patru uși ca vârf de gamă. Pentru că, costurile cu dezvoltarea acestora era prea mare, dezvoltarea modelului 965 se încheie oficial pe data de 8 decembrie 1988. Toate prototipurile utilizate pentru teste, cu excepția unuia, au fost casate. Doar exemplarul cunoscut ca L7 și echipat cu un motor V8 Audi pe puntea spate având răcirea pe apă a fost păstrat până astăzi.
Din perspectiva de astăzi, ideea de a construi un 911 cu un motor răcit cu apă pare vizionară. La mijlocul anilor ’80, ideea unei revoluții trebuie să fi fost echivalentă cu cea a unui model 911 cu motor V8 poziționat în spate.
O parte din tehnologia pe care Porsche o avea în vedere pentru 965, nu a intrat în producție de serie decât mult mai târziu, de exemplu supraalimentarea biturbo și transmisia cu dublu ambreiaj.
Foto: Porsche