Home Știri Porsche și Audi anunță parteneriatul pentru PPE

Porsche și Audi anunță parteneriatul pentru PPE

de Aurel Niculescu

Cele două mărci premium ale grupului Volkswagen au dezvăluit recent o nouă colaborare ce va avea în vedere dezvoltarea noii arhitecturi comune PPE – Premium Platform Electric.

Parteneriatul dintre Porsche și Audi din zona automobilelor electrice a început de fapt încă de acum zece luni, însă odată cu anunțul dezvoltării noii platforme PPE avem și primele rezultate concrete. Punând la comun capacitățile de dezvoltare, Porsche și Audi au în vedere o strategie largă ce include electrificarea, digitalizarea și tehnologiile de automatizare a condusului, dar și continua îmbunătățire a sistemelor de propulsie convenționale. „Separat, costurile ar fi cu 30% mai mari,” a explicat Oliver Blume, Chairman Porsche. Rupert Stadler, la rândul său Chairman Audi adaugă: „PPE reprezintă un element crucial al viitorului pentru noi. Datorită acestei colaborări, fără precedent în industrie, caracteristicile, emisiile zero și profitabilitatea se adună pentru a forma combinația ideală. În acest caz, 1 plus 1 înseamnă de fapt 3.”

Noul proiect comun aduce cu sine noi facilități la Ingolstadt și Weissach, așteptările companiilor fiind de a dezvolta împreună trei familii de modele. Audi va conduce dezvoltarea a două dintre ele – cu modele pentru ambele mărci – urmând ca Porsche să se ocupe de a treia familie. Arhitecturile flexibile vor include atât modele clasice cât și SUV, primele modele bazate pe noua platformă PPE urmând să apară începând cu 2021 – însă înainte de asta modelele e-tron și Mission E vor ajunge pe piață încă din 2018 și 2019. Audi pare să fi primit ce este mai bun din întreg grupul – va avea modele bazate pe arhitectura MEB dezvoltată de Volkswagen, dar și PPE, realizate împreună cu Porsche.

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.