Home ȘtiriȘi Mercedes-AMG G63 Edition 1 ajunge la Geneva

Și Mercedes-AMG G63 Edition 1 ajunge la Geneva

de Aurel Niculescu

Compania germană pare să fi luat efectiv cu asalt ediția din acest an a Salonului Auto de la Geneva, cu modele parcă pregătite să satisfacă orice gusturi, oricât de extravagante.

Din ultima categoria va face parte cu siguranță și noul Mercedes-AMG G 63 Edition 1, o serie limitată ce poate fi comandată în primul an de producție a noii generații – așa cum a devenit deja tradițional pentru Mercedes când aduce pe piață un model nou. Versiunea specială Edition 1 a noului AMG G 63 pare pregătită de o apariție în saga Star Wars, de partea imperiului, adoptând o alură „întunecată” cu marea majoritate a elementelor îmbrăcate în negru – vorbim aici chiar și de jante sau de tradiționalele semnalizatoare frontale. Pentru un pic de contrast, există totuși accente de culoare roșie pe carcasele oglinzilor, jantele de aliaj sau etrierele de frână ce au inclusiv inscripția „AMG” scrisă cu litere negre.

La interior își face simțită prezența fix aceeași temă – negru cu roșu, dar și elemente acoperite în „glossy burgundy” pentru o atmosferă premium completă. Edition 1 este doar un pachet de design, astfel încât AMG G63 rămâne neschimbat din punct de vedere tehnic: biturbo V8 de 4 litri capabil de 585 CP și nu mai puțin de 850 Nm, suficient pentru a atinge 100 km/h în doar 4,5 secunde. Dacă sunteți curioși să aflați mai multe despre restul noutăților Mercedes de la Geneva, puteți citi și despre noua generație Clasa A, facelift-ul operat pe Clasa C sedan și Estate, Clasa G care sosește acum și în Europa, despre AMG G 63 dar și „omologul” său în zona limuzinelor Mercedes-Maybach Clasa S, iar în cazul în care aveți propria afacere și vă trebuie un model comercial Mercedes propune noua generație Sprinter.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.