Raliul Dakar 2014 a reprezentat încununarea unui vis pentru Joan “Nani” Roma. Pilotul spaniol a reuşit, la un deceniul după triumful la categoria moto, să câştige şi la auto. Succesul său a fost cel de-a treilea consecutiv pentru MINI.
Cu cea mai puternică echipă din istoria participărilor sale la Raliul Dakar, X-raid a dominat competiţia de la un capăt la altul. Echipa germană a câştigat 9 din cele 13 etape, a monopolizat podiumul cu modelul MINI ALL4 Racing şi a plasat şapte maşini în Top 10. Aceasta fără a ţine cont că modelul Haval de pe locul al optulea este construit pe platforma vechiului BMW X3 dezvoltat de X-raid.
Celelalte victorii de etapă au revenit lui Carlos Sousa (una; şi el pilot pe un Haval), Carlos Sainz (două; a fost şi lider al competiţiei, dar abandonat) şi Giniel de Villiers (una; a triumfat în ultima etapă). Cu susţinere Red Bull, Sainz a pilotat un buggy SMG, a devenit lider după ziua a patra (la finalul primei etape câştigate), apoi au apărut primele necazuri la motor. Ziua a şaptea i-a adus un nou succes de etapă, doar ca aventura sa în Raliul Dakar 2014 s-a încheiat două în runda a noua.
Sébastien Loeb a fost o prezenţă interesantă în bivuacul celebrului rally-raid. Francezul nu şi-a ascuns intenţia de a concura în viitor în celebra competiţie off-road. Zvonurile leagă numele său de un proiect Peugeot, care ar urma să-l cuprindă şi pe Stéphane Peterhansel. Recordmanul all-time al victoriilor în Raliul Dakar a căutat obţinerea celui de-al treilea succes consecutiv cu MINI, doar că a fost întârziat de o problemă tehnică. Revenirea sa din final a fost stopată de ordinele de echipă impuse de Sven Quandt (şeful X-raid). Le-a nesocotit în penultima zi, după care la final a redus gazul şi i-a cedat victoria coechipierului “Nani” Roma.
Ford este gata pentru Dakar 2014
Dacă privim clasamentul final, nu putem omite performanţa obţinută de modelul Duster, chiar dacă a figurat ca Renault din motive comerciale. Nu este puţin lucru să închei Raliul Dakar în Top 20 în faţa unor adversari cu experienţă mult mai vastă în întrecerile off-road.
La categoria moto, Marc Coma s-a instalat la şefia competiţiei după etapa a cincea şi nu a mai cedat fotoliul de lider până la final. Astfel, catalanul îşi trece în cont cel de-al patrulea succes personal în Raliul Dakar. În competiţia camioanelor, Kamaz bifează încă un succes, de data aceasta prin Andrei Karginov.











Raliul Dakar 2014, clasament final auto
1. Joan “Nani” Roma – Michel Périn (Spania – Franţa / MINI ALL4 Racing) 50h44:58
2. Stéphane Peterhansel – Jean-Paul Cottret (Franţa – Franţa / MINI ALL4 Racing) +5:38
3. Nasser Al-Attiyah – Lucas Cruz (Qatar – Spania / MINI ALL4 Racing) +56:52
4. Giniel de Villiers – Dirk von Zitzewitz (Africa de Sud – Germania / Toyota) +1h19:07
5. Orlando Terranova – Paulo Fiúza (Argentina – Portugalia / MINI ALL4 Racing) +1h27:44
Comentarii închise.