Pentru prima dată, prototipul noului Renault Twingo a fost prezentat în public. Cel mai mic și mai accesibil EV francez vine anul viitor.
Renault a anunțat mai demult faptul că pregătește noua generație Twingo, care va fi – evident – doar cu propulsie electrică, dar nu-l arătate în public. A făcut-o la Salonul Auto de la Paris, dar noi l-am văzut chiar mai. înainte, atunci când am văzut și noul Renault 4, tot la Paris, dar… în secret.
Renault îi spune prototip, în ideea ca publicul să înțeleagă că acesta este aproape de producția de serie. Deocamdată nu este, modelul văzut de noi nu avea interiorul nici măcar schițat: doar un display fără legătură cu cel real și nici măcar o formă pentru scaune.
Însă exteriorul este foarte plăcut, fiind inspirat de liniile primei generații Twingo, care a debutat în 1992. Elementele care definesc identitatea stilistică a prototipului sunt farurile cu LED, sub formă de semicerc, flotante, care reconstruiesc modern forma celor ale primei generații. De altfel, și stopurile păstrează această formă. Un alt element definitoriu pentru partea posterioară este luneta încadrată într-o ramă lucioasă, supradimensionată.
Noul Renault Twingo E-Tech va avea doar versiune cu cinci portiere, mânerele celor față fiind verticale și rotunjite, o altă trimitere la modelul inițial, iar acestea sunt încadrate de un contur LED. Renault mai anunță și un plafon panoramic, care ar trebui să contribuie nu doar la atmosferă, ci și la reducerea masei.
Acest model de clasă mini va fi oferit doar cu propulsie electrică și va fi disponibil pe piață începând cu 2025. Francezii au anunțat deja că prețul de bază va fi sub 20.000 de euro. Renault Twingo va avea, probabil, două tipuri de baterii, ambele mai mici decât cele oferite de noul Renault 5, hatch-ul de clasă mini fiind un model dedicat mediului urban. Twingo este dezvoltat de Renault împreună cu un partener chinez, proiectul fiind condus de către Divizia Ampere. Producătorul francez a ținut însă să precizeze că producția va avea loc în Franța.