Home Știri Salonul auto de la Frankfurt este electric și electrizant

Salonul auto de la Frankfurt este electric și electrizant

de Aurel Niculescu

În ciuda lipsei de la IAA a nu mai puțin de nouă branduri auto importante – de la Volvo la Jeep – ediția de anul acesta a fost totuși una extrem de puternică, mai ales datorită importanței noutăților anunțate aici.

Desigur, unul dintre highlighturile show-ului de anul acesta a fost lansarea Mercedes-AMG Project One, hypercarul german cu propulsor de Formula 1, caroserie de „LeMans” și tren de rulare hibridizat – Dieter Zetsche, șeful cel mare Daimler, a ținut chiar să precizeze că cei 275 de norocoși care au plătit peste 2 milioane de euro vor avea parte de cel mai eficient model din segmentul său (de nișă). Dar, subliminal, el se leagă în sine de tematica prevalentă a ultimilor ani – în care saloanele Europene au mai mereu legătură cu apropiata revoluție a electrificării. Dacă în anii trecuți specialiștii atrăgeau atenția cu privire la cât de multe concepte hibride, plug in sau full electrice au apărut, ei bine anul acesta trebuie să atragem atenția altfel.

Mai exact, trebuie să vorbim de cât de mulți producători vor îmbrățișa electrificarea. Volvo a făcut anul acesta anunțul șoc că toate modelele sale din viitorul apropiat vor fi electrificate – mild hybrid, PHEV – plug in hybrid sau full electrice. Ei bine, anunțul acesta nu trebuia să fie de fapt un șoc, deoarece majoritate îi urmează constructorului Suedez. Astfel, cu câteva zile înainte de startul IAA, Jaguar Land Rover a anunțat în cadrul propriului salon denumit Tech Fest, desfășurat la Londra că vor face același lucru din 2020. Iar în timpul conferinței proprii de la salon, Honda a anunțat că de acum înainte orice model nou al companiei ce ajunge în Europa va fi electrificat – cu un plan de a avea 2/3 din vânzările sale în categoria eco al nivel global pentru 2030. Să nu uităm, Mercedes și BMW se bat și ele pe această nouă și importantă felie – cu fiecare dorind să dețină supremația nu doar la nivel de vânzări ci și ca număr de modele EV lansate în decade viitoare. Însă per total, toți au fost întrecuți cu un anunț simplu de compania stigmată datorită scandalului Dieselgate. Volkswagen a anunțat simplu lansarea Roadmap E, cea „mai cuprinzătoare inițiativă de electrificare din industria auto”, ce va duce la investiții de 24 milioane euro și cel puțin o versiune hibrid, PHEV, sau full electric pentru fiecare model din grup. Da, din grup, nu la nivelul unui singur brand – iar asta înseamnă un total de aproximativ 300 de modele la nivel global…

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.