Home Știri Sandero RS, cu motor de 2 litri și 145 CP

Sandero RS, cu motor de 2 litri și 145 CP

de

Din păcate, primul Sandero cu reale valențe sportive a fost lansat sub sigla Renault, nu Dacia. Prezentat în cadrul Salonului auto de la Buenos Aires, Sandero RS vine cu un aspect mai agresiv și modificări la nivelul trenului de rulare.

Sandero RS

Dezvoltat exclusiv pentru piața din America de Sud, Renault Sandero RS se face remarcat printr-un set de spoilere mai agresive, blocuri optice cu o grafică diferită, un set de jante mai generoase, evcuare dublă, lumini de zi cu leduri în spoiler, un eleron deasupra lunetei și o serie de abțibilduri specifice diviziei Renault Sport. Interiorul rămâne ceva mai rezervat în privința detaliilor sport, pedalierul din aluminiu, accentele de culoare și inscripționările RS fiind principalele elemente care fac diferența aici.

Sandero RS 1

La nivel tehnic, Sandero RS propune un motor cu cilindreea de 2 litri, alimentat cu benzină, ce produce 145 CP. Tracțiunea se va realiza tot prin intermediul roților față, iar gestionarea puterii cădea în sarcina unei transmisii manuale cu șase rapoarte. Deși puterea nu îl plasează același nivel de performanță cu actualele hot hatchuri, cel mai puternic Sandero din istorie ar trebui să fie destul de entuziasmant în plan dinamic având în vedere greutatea sa redusă.  În acest sens, și amortizoarele au fost întărite, iar direcția, modificată. De asemenea, sistemul de frânare a fost recalibrat și beneficiază de discuri la toate roțile. Deocamdată, nu au fost făcute publice cifre referitoare la performanțe, în speță accelerația 0-100 km/h sau viteza maximă.

Sandero RS 2

Renault Sandero RS este primul model al diviziei sport a mărcii franceze construit în afara Europei. Acesta va fi lansat comercial în prima parte a anului 2016, dar o versiune asemănătoare sub sigla Dacia este foarte puțin probabilă, conform declarațiilor oficialilor.

Sandero RS 3

Articole similare

Comentarii închise.