Seat Leon Cupra devine noul vârf de gamă al modelului compact. Spaniolii anunță lansarea a două versiuni ale aceluiași model, cu 265 și, respectiv, 280 CP.
Cu până la 206 kW/280 CP, noul Cupra nu este doar modelul de vârf al gamei Leon, ci este şi cea mai puternică maşină produsă în serie a mărcii. Și cea mai rapidă – trenul de rulare şi şasiul modelului Leon CUPRA garantează cel mai înalt nivel de precizie atunci când vine vorba de pilotaj.
Încă de la început, Seat Leon Cupra va fi disponibil în versiunea cu cinci uşi, dar şi în versiunea SC Cupra Sport Coupé cu trei uşi. Cea mai importantă noutate este motorul 2.0 TSI cu injecție duală și distribuție variabilă. În funcție de versiune, acesta furnizează o putere de 195 kW / 265 CP sau 206 kW / 280 CP. Sistemul DCC pentru controlul dinamic al şasiului, diferențialul față, electronic, direcția progresivă, CUPRA Drive Profile şi farurile cu tehnologie LED, care fac parte din echiparea standard, sunt alte exemple ale tehnologiei sale de vârf. În ciuda dotărilor considerabil îmbunătățite, noua generație cântărește cu 55 kilograme mai puțin decât modelul similar anterior.
Performanțele noului Seat Leon Cupra
Seat Leon Cupra 280 cu transmisie DSG, oferită opțional, este modelul de vârf al gamei şi se catapultează de la zero la 100 km/h în doar 5,7 secunde, sau în 5,8 secunde, în cazul transmisiei manuale (Leon SC). Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Cuplul maxim de 350 Nm, care este obținut pe un interval de turație cuprins între 1.750 și 5.300 rpm garantează o forță de tracțiune impresionantă în orice situație. Iar CUPRA cu 195 kW / 265 CP şi un cuplu maxim de 350 Nm este doar cu o fracțiune mai încet. Timpul de care are nevoie pentru a accelera de la zero la 100 km/h este de 5,9 secunde cu transmisia manuală şi 5,8 secunde cu DSG (Leon SC).
Seat a sărbătorit 60 de ani de la prima mașină produsă
În contrast cu toate acestea, noul Seat Leon Cupra este extraordinar de eficient. Consumul mediu de combustibil pentru ambele variante de propulsoare este de numai 6,4 litri cu transmisia DSG (Leon 5 uși: 6,6) şi de 6,6 litri cu transmisia manuală. Aceste valori se traduc prin emisii de CO2 de numai 149, respectiv 154 de grame. Iar în comparație cu modelul precedent, reprezintă o reducere a emisiilor cu 41 de grame.
Tehnologii de ultimă oră
Noul diferențial de pe puntea față îmbunătățeşte semnificativ tracțiunea şi manevrabilitatea acestui automobil cu tracțiune față. Sistemul utilizează mai multe plăci, acționate hidraulic şi controlate electronic. Forța maximă de blocare este de 1600 Nm şi, în cazuri extreme, tracțiunea poate fi transmisă în proporție de 100% către o singură roată. Diferențialul este integrat în toate sistemele implicate în manevrabilitate, precum ESP şi EDS. Acesta nu îmbunătățește doar tracțiunea, ci elimină şi efectul torque steering.
Comentarii închise.