Home Știri Bosch dezvoltă un nou sistem de propulsie alternativă

Bosch dezvoltă un nou sistem de propulsie alternativă

de

După implementarea cu succes a sistemului de propulsie hibrid „axle-split” electric Bosch pe autovehiculele diesel PSA Peugeot Citroën, cele două companii doresc să colaboreze pentru a dezvolta un nou sistem hidraulic de propulsie alternativă.

Glasauto Plug-in Hybrid-Fahrzeug (PHEV)

Conceptul de distribuţie separată a puterii permite propulsarea autovehiculului în trei moduri diferite: convenţional mecanic, hidraulic sau o combinaţie între cele două. Astfel, la sarcini mici, motorul cu ardere internă poate funcţiona într-un mod mai economic. În plus, la frânare, energia cinetică, ce s-ar pierde în alte condiţii sub forma căldurii, este transformată în energie hidraulică şi depozitată în acumulatorul de presiune. Ulterior, această energie poate fi utilizată pentru a propulsa autovehiculul. În plus, demararea poate avea loc exclusiv hidraulic, la conducerea pe distanţe scurte neînregistrându-se emisii de CO2. Rezultatul este o reducere potenţială medie cu 30 la sută a nivelului emisiilor de CO2 în noul ciclu de conducere european şi cu maxim 45 la sută într-un ciclu de conducere exclusiv urban.

Istoria sitemelor de asistență la parcare

Sistemul de propulsie hibrid rentabil pentru autovehiculele din clasa compactă

În principiu, această tehnologie poate fi combinată cu orice motor convenţional. Într-o primă etapă, urmează a fi utilizată în segmentul autovehiculelor din clasa compactă, dar este adecvată şi pentru alte segmente de autoturisme şi pentru camioanele uşoare. Acest sistem hidraulic-mecanic este astfel un sistem de propulsie hibrid mai avantajos din punct de vedere economic, mai robust şi mai uşor de reparat. În plus, nu necesită o infrastructură specială şi poate fi utilizat oriunde în lume.

Îmbinarea expertizei Bosch în tehnologia auto cu tehnologia  hidraulică industrială

Această tehnologie funcţionează pe baza aceloraşi principii ale sistemului de propulsie hidraulică utilizată la scară largă de Bosch Rexroth în toată lumea. Bosch şi PSA consideră că există un mare potenţial în adaptarea acestei tehnologii pentru implementarea în autoturisme.

Șoferii blocați în trafic vor primi ajutor din partea unui nou sistem

Strânsa colaborare tehnică dintre PSA Peugeot Citroën şi Bosch a început în 2008. În contextul acestui parteneriat strategic, Peugeot a lansat în 2011 modelul 3008 HYbrid4, primul autoturism hibrid diesel, produs în serie, cu sistem de propulsie „axle-split”. În strânsă colaborare cu Bosch, PSA Peugeot Citroën a dezvoltat componentele electrice (motorul electric, electronica de putere şi alternatorul de înaltă tensiune), precum şi designul tehnic special al programului electronic de stabilitate ESP® necesar pentru autovehiculele hibride. În prezent, acest sistem de propulsie este montat şi pe modelele PSA Peugeot 508 (atât versiunea station wagon RXH, cât şi pe cea sedan HYbrid4) şi Citroën DS5 HYbrid4. Bosch furnizează componentele sistemului de propulsie electrică şi pentru aceste modele.

HHV_PKW_EN_v3

Articole similare

Comentarii închise.