Numele modelului poartă o anumită lipsă de modestie, anterior străină mărcii. Puteți citi aici dacă Dacia Bigster, spațioasă și accesibilă, se poate descurca în segmentul SUV-urilor subcompacte și cum se comportă față de Hyundai Kona, Opel Frontera și Skoda Karoq.
Cu Bigster Dacia și-a făcut niște socoteli să ofere un SUV de clasă compactă la preț de SUV de clasă mică. Și în parte a reușit, deoarece Bigster vine la același preț cu Hyundai Kona care este un SUV de clasă mică. În schimb, Opel Frontera este mult mai ieftin, e adevărat într-o echipare ceva mai săracă, dar chiar dacă se ia în calcul și echiparea de top GS (25.950 euro) tot rămâne o diferență de aproape 4000 euro. Iar Karoq? SUV-ul de la Skoda joacă în aceeași clasă compactă cu Bigster și este mai scump cu aproape 3000 euro. Probabil diferența ar fi și mai mare dar Karoq nu are decât propulsie clasică pe când Bigster oferă acest preț pentru o propulsie full hibridă. Și pentru că am ajuns la propulsie, să spunem că două modele – Hyundai și Dacia – au propulsie full hibridă, Opel Frontera are sub capotă un mild hybrid mai puternic cu o baterie mai mare decât întâlnim de obicei la un mild hybrid, iar Skoda are doar un motor clasic fără niciun ajutor electric. Și acum să începem.

Dacia Bigster: Un univers al spațiului
Bigster și-a primit numele pe bună dreptate. În ceea ce privește spațiul și utilizarea acestuia, puține modele din aceeași clasă de preț pot rivaliza cu Dacia. Și acest lucru se poate demonstra ușor prin cifre: cu un volum maxim al portbagajului de 1851 litri, multe SUV-uri compacte sau chiar din clasa medie nu îl pot depăși.
Este și mai impresionant când te urci în Dacia – indiferent dacă stai în față sau în spate. Atmosfera este aerisită și generoasă, fără niciun indiciu de model auster sau „de economie”. O asemenea abundență de spațiu nu se regăsește la celelalte trei SUV-uri din acest test; doar Skoda pare pe alocuri la fel de generoasă. Este surprinzător, de altfel, cât de mult pot influența câțiva milimetri în plus la spațiul pentru genunchi percepția generală: deși Bigster este destul de îngust la interior (1440 mm în față), pare mai spațios decât rivalii. Atât în față, cât și în spate, se stă destul de confortabil în Dacia. Scaunele ferme nu fac parte din categoria de top a scaunelor auto, dar undeva trebuie făcute economii. În plus, calitatea destul de modestă a plasticelor interioare a devenit aproape o tradiție pentru marca românească.
Alte componente ale lui Bigster par însă mai importante. La capitolul propulsie, de exemplu, Dacia nu a făcut niciun fel de economii și oferă un sistem full hibrid modern și economic. Hybrid 155 este identic cu sistemul utilizat în modelele mai scumpe Renault. De altfel, acest sistem a debutat întâi pe Bigster și abia ulterior a ajuns și la Renault. Practic, este compus dintr-un motor cu patru cilindri de 1,8 litri și 109 CP, un motor electric de 36 kW (49 CP) și un starter-generator mai mic de 20 CP. Nu este surprinzător că sistemul funcționează nici mai rău, dar nici mai bine decât în diverse modele Renault. Din cele 15 trepte posibile ale cutiei de viteze multimodale, Bigster pare să utilizeze doar câteva. Totuși, are un schimbător de viteze bine poziționat pe tunelul central, mai practic decât maneta ascunsă de pe coloana volanului la Renault.
Rafinamentul absolut nu este unul dintre punctele forte ale motorului cu patru cilindri care funcționează după principiul Atkinson. Ce va conta probabil mai mult pentru majoritatea cumpărătorilor: în test, Dacia se dovedește foarte economică. Cu un consum de 5,6 l/100 km, își depășește clar concurența. La fel de economic este doar Hyundai Kona (5,8 l/100 km), în timp ce Opel Frontera cu 6,2 l/100 km și Skoda Karoq cu 6,9 l/100 km consumă vizibil mai mult, acesta din urmă fără niciun fel de ajutor electric.
Apropo de costuri: Bigster în echiparea Journey cu sistemul Hybrid 155 costă 29.800 euro (preț de listă 30.300 euro, are promoție de 500 euro). Astfel, această Dacia nu mai este o ofertă super-ieftină. Frontera din acest test este cu peste 6.000 de euro mai ieftină (4000 euro la echipare echivalentă, dar are doar sistem mild hybrid nu full hibrid), în timp ce pentru Karoq se cer cu doar 3.000 de euro mai mult. Totuși, Dacia rămâne o mașină „avantajoasă” în sensul literal al cuvântului. Pe lângă calitățile deja menționate, oferă frâne excelente, o suspensie confortabilă, o operare simplă și un comportament rutier sigur.
Hyundai Kona: Ultra-compactul
Surprinzător, Hyundai Kona 1.6 GDI Hybrid, care are sub capotă tot un sistem full hibrid, este mai ieftin decât Bigster la prețul de bază și este cam la același nivel de preț în ceea ce privește versiunile de top. De altfel, chiar prețul de bază mai mic și garanția mai bună l-au ajutat să nu își piardă micul avantaj obținut la capitolele privind caracteristicile principale de conducere și confort și să se mențină în final pe locul al doilea.
Dar dincolo de prețul avantajos, coreeanul dispune și el de calități solide și la capitolele care țin de conducere, interior și confort, adică evaluarea caracteristicilor de bază, Kona a obținut câteva puncte mai mult decât Bigster.

Una dintre aceste calități este economia deja menționată a sistemului său hibrid cu motorul cu patru cilindri de 1,6 litri și 93 CP (de curând Hyundai a mărit puterea motorului termic la 102 CP), un motor electric de 32 kW (44 CP) și o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj și șase trepte. În test, acest sistem de propulsie se dovedește a fi silențios și rafinat în funcționare.
Totuși, nu excelează la capitolul temperament. Kona are o putere totală a sistemului hibrid de 129 CP (de curând puterea a crescut cu 138 CP prin mărirea puterii motorului termic de la 93 la 102 CP), cea mai mică din acest test. Hyundai nu doar că se simte mai domol și mai timid decât concurența, ci chiar așa se comportă și în timpul măsurătorilor. La accelerații și viteză maximă se vede diferența, mai ales față de vioiul Skoda Karoq care nu are niciun ajutor electric: două secunde de la 0 la 100 km/h (10,7 față de 8,7 secunde) și 45 km/h la viteza maximă (165 față de 210 km/h) sunt foarte evidente. În viața reală, Hyundai-ul hibrid pare și mai lent, deoarece puterea maximă a sistemului hibrid este disponibilă doar atunci când bateria de 1,6 kWh poate furniza suficientă energie.
Printre părțile mai puțin plăcute ale lui Kona se numără și confortul la rulare ușor rigid, precum și bancheta spate destul de tare și îngustă. În plus, sistemele de asistență, neobișnuit de bogate pentru această clasă, ar putea fi apreciate mai mult dacă nu ar deveni atât de des și de insistent alarmiste. Chiar și la o depășire minimă a presupusei limite de viteză intervine așa-numitul asistent inteligent de viteză. Iar o simplă privire scurtă în altă parte, de exemplu către oglinda laterală sau ecranul navigației, determină sistemul de monitorizare a atenției să protesteze. Totuși, ghidarea activă pe bandă și asistentul de direcție pot fi dezactivate rapid prin două apăsări de buton pe volan.
Până acum nici nu am menționat alte calități bune ale lui Hyundai. Printre acestea se numără interiorul bine organizat și modul de operare simplu și clar. Meniurile ecranului tactil sunt bine gândite și ușor de înțeles, iar funcțiile climatizării sunt intuitive încă de la prima utilizare. În plus, Kona oferă o calitate bună a construcției: materialele și finisarea arată o grijă mai mare decât se întâlnește în această clasă de vehicule și de preț. În acest test, doar Skoda Karoq poate oferi un nivel similar.
Opel Frontera: Preț atragător
Având în vedere că în acest comparativ concurează și Dacia ne-am fi așteptat ca aceasta să fie cea mai ieftină dar nu este așa. Surpriza vine de la Opel care este de departe cel mai ieftin. E adevărat că nu a fost prezent în test în versiunea de top GS ci în Edition și nici nu are un sistem full hibrid. Dar și versiunea de top Edition rămâne mult sub 30.000 euro (de fapt e 25.950 euro), iar sistemul mild hybrid este aproape full hibrid pentru că are un motor electric puternic pentru un mild hybrid și o baterie mult mai mare decât la un mild hybrid clasic. Comparând cu Skoda, diferența ajunge chiar la 10.000 euro, ceea ce este enorm. Din acest motiv poți accepta unele suprafețe de plastic cu aspect ieftin sau câte o componentă care nu este finisată perfect. Mai ales că SUV-ul din universul Stellantis are de oferit și alte lucruri în afară de prețul atractiv. Nu în ultimul rând, aspectul reușit al mașinii de test.
În culoare verde kaki (472 euro), cu plafon alb (236 euro) și roți decorative din oțel în culoarea albă, Frontera emană, în ciuda dimensiunilor sale compacte, un farmec clar de aventurier deși, din punct de vedere al configurației suspensiei, nu este chiar potrivit pentru teren dificil. Chiar dacă trenul de rulare al lui Opel oferă doar performanțe și plăcere de condus cel mult medii, totuși amortizează destul de bine.
La fel de acceptabile sunt și scaunele din față și din spate. Sunt puțin cam mici și destul de ferm capitonate, însă oferă o susținere bună, astfel încât călătoria în Frontera rămâne plăcută chiar și pe distanțe lungi. Propulsia nu stârnește entuziasm, dar își îndeplinește satisfăcător sarcinile.
Motorul răspunde bine la apăsarea pedalei de accelerație și oferă performanțe decente la rulare. Masa proprie relativ redusă ajută sistemul mild-hybrid să creeze o impresie vioaie. Sistemul de propulsie al Frontera include un motor electric de 21 kW (29 CP) integrat în cutia de viteze automată cu dublu ambreiaj și șase trepte, care asistă motorul cu trei cilindri printr-un efect de boost. Energia necesară este preluată de motorul electric dintr-o baterie de 48 V cu capacitatea de 0,9 kWh. Recorduri de economie nu pot fi obținute astfel; modelele complet hibride Dacia Bigster și Hyundai Kona se descurcă cu mult mai puțină benzină. Un consum în test de 6,2 l/100 km este totuși cât de cât acceptabil pentru un mild hybrid din acest segment.
Astfel, Opel Frontera obține cele mai puține puncte în testul comparativ, deși nu cu atât de multe mai puține pe cât s-ar putea presupune având în vedere diferențele de preț. În schimb, convinge prin spațiul interior generos și prin operarea facilă, ceea ce nu e deloc puțin. Totuși, în acest comparativ, aceste calități sunt suficiente doar pentru locul al patrulea.
Skoda Karoq: Învingător în serie
Câștigătorul acestui comparativ, Skoda Karoq, obține nu mai puțin de 60 de puncte în plus față de Opel. Skoda și-a câștigat pe merit acest titlu, deoarece SUV-ul de clasă compactă de la Skoda a învins în alte cinci comparative de la debutul său din 2017. Doar o singură dată, în 2021, Hyundai Tucson a reușit să învingă modelul ceh. În rest, Tiguan, Qashqai, CX-30, XCeed, Compass și Grandland s-au alăturat galeriei de învinși.
Acum li se adaugă și Bigster, Kona și Frontera. Secretul succesului lui Karoq? Cel mai probabil, echilibrul său. SUV-ul compact din Mladá Boleslav aproape că nu prezintă slăbiciuni în nicio disciplină și, datorită poziționării inteligente pe piață, este bine pregătit să concureze atât cu rivali din segmentul B, cât și din segmentul C.

Nu e de mirare, veți spune, că arată bine în comparație cu un adversar mult mai ieftin precum Opel Frontera. Desigur, diferența de preț trebuie să ți-o permiți. Totuși, Skoda răsplătește investiția mai mare cu o experiență de condus foarte rafinată, care este demnă de clase superioare. Acest lucru se datorează, printre altele, confortului bun al suspensiei. Cu toate acestea, în test s-a dovedit că avantajul lui Karoq față de Dacia, mult mai simplu construită, nu a fost chiar atât de mare pe cât se aștepta inițial.
Suspensia cu amortizoare adaptive opționale și direcția progresivă incluse în pachetul Performance împreună cu selectorul pentru modurile de condus (1.091 euro) îl ajută clar pe Karoq aici. Dar acesta este doar o parte a unui adevăr mai amplu. Trenul de rulare bine reglat, motorul rafinat, senzația de calitate ridicată, scaunele bune și numeroasele detalii practice creează un sentiment de confort care apare rar în acest segment.
Printre alte avantaje ale lui Karoq se numără și operarea ușoară. Ceea ce arată încă o dată că în trecut nu totul era mai rău. De exemplu, sistemul infotainment cu două butoane rotative mari și butoanele fizice pentru climatizare se dovedesc extrem de practice. Și încă ceva, dragi dezvoltatori auto: comenzi pe volan mai bune decât cele din Skoda sunt greu de găsit. Două rotițe multifuncționale, fiecare cu patru butoane pentru patru funcții – nu ai nevoie de mai mult. Chiar nu.
Și acest detaliu contribuie la faptul că Skoda câștigă testul cu 34, respectiv 39 puncte în fața lui Hyundai, respectiv Dacia. Totuși, Karoq, care nu are niciun fel de sistem hibrid, are dezavantaje atât la preț, cât și la consum. Celelalte trei SUV-uri sunt semnificativ mai economice. Chiar și în testul de consum în modul eco, Karoq consumă cu până la 0,8 l/100 km mai mult decât concurența. În utilizarea zilnică trebuie să te aștepți la puțin peste 1 l/100 km în plus față de Bigster și Kona și în oraș diferența se mărește și mai mult. Este singurul capitol unde Karoq este cu adevărat inferior. Dar grupul VW a înțeles acest lucru și anul acesta va debuta primul sistem full hibrid din istoria lui VW care vine întâi pe noul T-Roc, apoi pe Golf și apoi va ajunge și la mărcile grupului, inclusiv Skoda.
Clasament final
1. Skoda Karoq 587 puncte
SUV-ul ceh câștigă datorită echilibrului său. Oferă un spațiu interior decent și cel mai modulabil din test, o experiență rafinată de condus, cel mai bun confort la rulare și o operare intuitivă. Fără sistem hibrid, are cel mai mare consum, este cel mai scump și frânele nu sunt grozave.
2. Hyundai Kona 553 puncte
Se remarcă prin consumul redus și operarea foarte intuitivă ca și prin cele mai bune condiții de garanție. Suspensia este însă prea dură în versiunea sportivă N Line și interiorul este mai mic decât la Skoda și Dacia. Surprinzător, nu este mai scump decât Dacia.
3. Dacia Bigster 548 puncte
Are cel mai mare interior și cel mai economic sistem de propulsie. Cutia automată schimbă neuniform vitezele și prețul este relativ mare, la nivelul lui Hyundai, dar mult mai scump decât Frontera.
4. Opel Frontera 527 puncte
Are cel mai mic preț, sarcină utilă mare și o ținută de drum sigură. Dar finisajele sunt de calitate scăzută, are puține sisteme de asistență standard și o echipare de bază săracă.
| Model | Dacia Bigster Hybrid 155 Journey | Hyundai Kona 1.6 GDI Hybrid N Line | Opel Frontera Hybrid 145 Edition | Skoda Karoq 1.5 TSI Selection |
|---|---|---|---|---|
| Tip motor/număr de cilindri | L/4 | L/4 | L/3 | L/4 |
| Antrenare vilbrochen/supraalimentare | Lanț/– | Lanț/– | Lanț/Turbo | Curea/Turbo |
| Amplasare motor | Transversal față | Transversal față | Transversal față | Transversal față |
| Cilindree cm3 | 1799 | 1580 | 1199 | 1498 |
| Alezaj × cursă mm | 78,0 x 93,8 | 72,0 x 97,0 | 75,0 x 90,5 | 74,5 x 85,9 |
| Putere maximă kW (CP)/rpm | 80 (109)/5300 | 69 (93)/5700 | 100 (136)/5500 | 110 (150)/5000 |
| Cuplu maxim Nm/rpm | 172/3000 | 134/4000 | 230/1750 | 250/1500 |
| Putere specifică kW/l (CP/l) | 44,5 (60,6) | 43,7 (58,9) | 83,4 (113,4) | 73,4 (100,1) |
| Presiune maximă de supraalimentare bari | – | – | 0,8 | 1,3 |
| Capacitate baie de ulei l | 4,5 | 3,8 | 3,5 | 4,3 |
| Putere/cuplu motor electric kW/Nm | 36/205 | 32/170 | 16/55 | – |
| Putere cuplu sistem kW (CP)/Nm | 116 (158)/205 | 95 (129)/265 | 107 (145)/nc | – |
| Tracțiune | Față | Față | Față | Față |
| Cutie de viteze | Multimodală | 6 trepte DSG | 6 trepte DSG | 7 trepte DSG |
| tren de rulare | ||||
| Suspensiefață | Braț transversal, Mac Pherson | Braț transversal, Mac Pherson | Braț transversal, Mac Pherson | Braț transversal, Mac Pherson |
| Suspensie spate | Semiindependentă, arcuri elicoidale | Multilink, arcuri elicoidale | Semiindependentă, arcuri elicoidale | Semiindependentă, arcuri elicoidale |
| Frâne față | Discuri ventilate | Discuri ventilate | Discuri ventilate | Discuri ventilate |
| Frâne spate | Discuri | Discuri | Discuri | Discuri |
| Pneuri în test | 205/55 R 19 V | 215/55 R 18 V | 215/65 R 18 H | 215/50 R 18 W |
| Tip pneuri | Continental PremiumContact 6 | Kumho Ecsta PS71 | Goodyear EfficientGrip 2 SUV | Bridgestone Turanza Eco |
| Caroserie | ||||
| Lungime × lățime x înălțime mm | 4570 x 1813 x1662 | 4385 x 1825 x1585 | 4385 x 1765 x 1635 | 4390 x 1841 x 1629 |
| Ampatament mm | 2702 | 2660 | 2670 | 2625 |
| Nr. locuri | 5 | 5 | 5 | 5 |
| Sarcină plafon/cârlig de remorcare kg | 80/75 | 100/80 | 75/65 | 75/90 |
| Capacitate de remorcare/cufrânare kg | 745/1000 | 600/1110 | 610/1250 | 700/1500 |
| Volum portbagaj l | 546–1851 | 466–1300 | 460–1600 | 521–1630 |
| Masă maximă admisă kg | 1940 | 1950 | 1830 | 1930 |
| Capacitate rezervor l | 50 | 38 | 44 | 50 |
| Consum/CO2 | ||||
| Consum WLTP l/100 km | 4,6 | 4,7 | 5,1 | 6,0 |
| Emisii CO2 WLTP g/km | 106 | 107 | 119 | 139 |
| Performanțe | ||||
| 0 – 100 km/h s | 9,7 | 11,0 | 9,1 | 9,1 |
| Viteză maximă km/h | 180 | 165 | 189 | 210 |
| Caroserie | ||||
| Lățime interioară față/spate mm | 1440/1430 | 1480/1435 | 1400/1380 | 1490/1450 |
| Înălțime interioară față/spate mm | 1070/1000 | 1010/955 | 1050/990 | 1060/960 |
| Lungime șezut față/spate mm | 480/470 | 490/490 | 490/480 | 520/470 |
| Spațiu standard pentru picioare mm | 720 | 720 | 750 | 710 |
| Înălțime șezut față de carosabil mm | 640 | 590 | 620 | 600 |
| Înălțime prag de încărcare mm | 790 | 660 | 770 | 685 |
| Portbagaj mic L x lx h mm | 690 x 810 x 680 | 320 x 900 x 770 | 540 x 790 x 710 | 390 x 980 x 740 |
| Portbagaj mare L x l x h mm | 1610 x 810 x 680 | 1190 x 900 x 770 | 1480 x 790 x 710 | 1280 x 980 x 740 |
| Masă proprie/sarcină utilă kg | 1445/495 | 1480/470 | 1342/488 | 1414/516 |
| Distribuție mase față/spate % | 57,4/42,6 | 60,6/39,4 | 62,7/37,3 | 57,7/42,3 |
| Diametru de bracaj stânga/dreapta m | 11,3/11,4 | 11,5/11,4 | 11,4/11,4 | 10,9/10,9 |
| Consum/autonomie/CO2 | ||||
| Consum în test l/100 km | 5,6 | 5,8 | 6,2 | 6,9 |
| ams-Eco/cotidian/sportiv (50/35/15 %) | 4,9/5,3/8,9 | 5,1/5,6/8,9 | 5,4/5,8/9,5 | 5,7/7,7/9,3 |
| Emisii CO2 în test g/km | 130 | 135 | 144 | 161 |
| Emisii CO2mod Eco g/km | 114 | 119 | 126 | 133 |
| Autonomie în test km | 892 | 655 | 709 | 724 |
| Performanțe | ||||
| Accelerații s | ||||
| 0 – 30 km/h | 2,1 | 1,9 | 1,7 | 1,8 |
| 0 – 50 km/h | 3,8 | 3,6 | 3,3 | 3,3 |
| 0 – 80 km/h | 7,2 | 7,3 | 6,7 | 6,2 |
| 0 – 100 km/h | 9,8 | 10,7 | 9,4 | 8,7 |
| 0 – 120 km/h | 14,4 | 15,2 | 13,3 | 12,3 |
| 0 – 130 km/h | 16,9 | 18,3 | 15,6 | 14,4 |
| 0 – 140 km/h | 19,8 | 21,9 | 18,5 | 16,9 |
| 0 – 160 km/h | 27,9 | 31,8 | 27,2 | 23,3 |
| 0 – 400 m | 17,3 | 17,5 | 16,8 | 16,4 |
| Reprize s | ||||
| 60 – 100 km/h | 5,0 | 6,1 | 5,2 | 4,6 |
| 80 – 120 km/h | 7,2 | 7,9 | 6,6 | 6,1 |
| Rezistență la înaintare | ||||
| Putere consumată la 130 km/h kW (CP) | 33 (45) | 30 (41) | 31 (42) | 31 (42) |
| Distanță de frânare | ||||
| 100 – 0 km/h rece m | 34,8 | 37,3 | 36,8 | 36,6 |
| 100 – 0 km/h cald m | 35,7 | 37,8 | 37,2 | 36,1 |
| Zgomot interior | ||||
| la 80 km/h dB(A) | 61 | 62 | 63 | 62 |
| la 100 km/h dB(A) | 64 | 66 | 66 | 63 |
| la 130 km/h dB(A) | 67 | 68 | 68 | 67 |
| la 160 km/h dB(A) | 72 | 72 | 72 | 69 |
| Teste dinamice | ||||
| Slalom 18 m km/h | 60,8 | 64,2 | 58,2 | 64,0 |
| Dublă schimbare de bandă km/h | 121,5 | 132,9 | 117,9 | 129,4 |
| Preț | ||||
| Preț de bază euro | 29.500 (500 promoție) | 29.645 | 23.100 | 32.686 |
































