Home Teste Test Peugeot 3008 1.6 BlueHDi 120 S&S

Test Peugeot 3008 1.6 BlueHDi 120 S&S

de

După jumătate de an de la prezentarea oficială, 3008, noul SUV compact Peugeot, a venit în România pentru a seduce o parte din clienții lui Qashqai, Tiguan, Kuga, Kadjar și Tucson. Prin noul 3008, Peugeot dorește să se poziționeze încă din start în segmentul C-SUV cu un produs care stârnește dorința, cu excelente performanțe tehnice și compatibil cu strategia mărcii de orientare spre segmentele mai afluente ale pieței. Promovat drept un SUV cu tehnologie avansată, Peugeot 3008 are de partea sa un aspect sportiv-agresiv și atuuri cu tentă elitistă. 

Peugeot 3008 este la a doua generație, dar, de această dată, s-a rupt de aspectul ambiguu, chiar ușor desuet al primei și se înfățișează cu o caroserie musculoasă, încheiată cu muchii ferme, cu accente de design ce fac trimitere la regele animalelor, dar și cu propuneri tehnice la cel mai înalt nivel.

Segmentul SUV, în special cel de clasă C, merge pe un trend ascendent evident, iar Peugeot a înțeles acest lucru și și-a încurajat designerii să-și dea frâu liber imaginației, să treacă de la un pseudo-monovolum la un SUV autentic. În cazul noului 3008, este vorba despre o caroserie tipică SUV, cu un bot aproape vertical, parașocuri impunătoare, accente cromate pe bandourile laterale, pe bara din spate, pe calandru și pe scut, nervuri pe capotă și blocuri optice sub forma unor gheare de leu. În plus, garda la sol a crescut până la 22 cm, una dintre cele mai bune valori din segmentul SUV!

Designul interior al noului Peugeot 3008 este unic în acest segment de piață, piesa centrală fiind avangardistul i-Cockpit! Este vorba despre volanul de mici dimensiuni, teșit sus și jos, deasupra căruia se află un display de 12,3 inchi, pe care sunt afișate toate informațiile uzuale ale tabloului de bord, dar și informații provenite de la sistemele de infotainment și navigație. Pentru informațiile despre viteză, turație, consum și parametrii motorului sunt oferite mai multe versiuni de afișare, de la clasicele cadrane rotunde până la reprezentații 3D. Consola centrală grupează toate informațiile și butoanele în jurul șoferului, nota maximă la „impresia artistică“ fiind trecută în dreptul celor șapte butoane cu aspect de clape de pian, din aluminiu satinat. Una peste alta, interiorul oferă o senzație premium, în parte grație tehnologiei, în parte grație materialelor de calitate și folosirii inteligente a nuanțelor și tonurilor complementare. Practic, singura critică pe care o aduc la acest capitol este poziționarea schimbătorului de viteze – un pic cam prea sus și cam prea în spate, cel pentru conformația mea.

În ceea ce privește partea tehnică, noul 3008, vine cu o gamă de motoare care au avut ca prim obiectiv reducerea consumului și a noxelor emise, deziderate împlinite cu brio: CO2 între 100 g și maximum 129 g/100 km! Pentru fanii benzinei sunt oferite două propulsoare: 1.2 PureTech de 130 CP (cutie manuală sau robotizată cu șase trepte) și 1.6 THP de 165 CP (cutie manuală cu șase trepte). În sectorul diesel sunt disponibile două motoare: 1.6 BlueHDi de 100 și 1120 CP și 2.0 BlueHDi de 150 și 180 CP.

La fel ca în cazul lui 2008, nici 3008 nu este oferit cu transmisie integrală, ci doar cu tracțiune față. În schimb, pentru că este vorba despre un SUV, Peugeot a instalat excelentul sistem de management al transmisiei denumit Grip Control, care funcționează pe unul dintre cele cinci module: Standard, Zăpadă, Off-Road, Nisip și ESP Off. Pe drumurile amenajate, 3008 merge ca un Peugeot de top – stă foarte bine pe viraje, suspensia filtrează ferm și confortabil denivelările, iar feedbackul oferit de direcție îl conectează pe șofer la „realitatea“ drumului. În schimb, atunci când am părăsit asfaltul și am rulat pe suprafețe unde se îngemănau pietrișul, zăpada afânată, gheața și bălțile, Grip Control și-a arătat colții, așezând mașina pe traiectoria dorită, fără pierderi de aderență sau emoții pentru pasagerii mașinii.

Cirește în ediția de ianuarie 2017 auto motor și sport mai multe de detalii din testul cu Peugeot 3008!

PLUSURI: Manevrabilitate excelentă, scaune bine configurate, dieseluri performante;

MINUSURI: Lipsa tracțiunii 4×4 (în viziunea unor clienți), finisare perfectibilă

Articole similare

3 comentarii

Gabi December 17, 2016 - 18:16

Salut
Sper ss nu va confund dsr daca sunteti si cei cu canalul tv ams in germana faceti ceva cu subtitrarile alea, ori sunt decalate ori sunt incomplete
Daca eroarea e generata de furnizorul meumde cablu imi cer scuze anticipat

Reply
Gabi Gogiu January 2, 2017 - 09:40

Salut!
Singura noastră legătură cu canalul tv ams este dată de faptul că facem parte din aceeași mare familie europeană ams. Din păcate nu ne ocupăm noi de retransmiterea acestuia în România.

Reply

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.