Toyota Corolla are prețuri pentru România. Cea mai ieftină versiune pleacă de la 13.500 de euro, cu TVA, pentru varianta de echipare Terra, propulsată de motorul pe benzină de 1,33 l și 100 CP.
Toyota Corolla este cel mai bine vândut model auto din toate timpurile. De-a lungul unei istorii de 47 de ani, prima generație fiind lansată în 1966, modelul Toyota Corolla a intrat în posesia a mai bine de 40 de milioane de utilizatori. Noua generație Corolla va fi fabricată în 16 locații în întreaga lume și distribuită în peste 150 de țări.
Test comparativ: Toyota RAV4 vs concurența
Cu o lungime de 4620 mm, o lățime de 1465 și o înălțime de 1775, noua generație Toyota Corolla este cu 80 mm mai lungă decât predecesoarea sa și cu 15 mai lată, asigurând astfel un confort îmbunătățit. Ampatamentul mașinii a fost de asemenea mărit cu 100 mm, conferind astfel modelului un aspect atletic.
Toyota Yaris Hybrid-R, un altfel de hot hatch
Confortul noii generații Toyota Corolla nu este legat numai de spațiu, ci și de antifonarea habitaclului, ce o transformă în lider de clasă din acest punct de vedere. Noua generație Toyota Corolla dispune de trei motorizări: 1,33 l cu transmisie manuală, 1,6 l cu transmisie manuală sau CVT și 1.4 D-4D cu transmisie manuală sau MMT. Aceste motorizări îi asigură un grad de emisii de CO2 mai scăzut decât al generației precedente.
Test comparativ: Toyota Auris vs concurența
Echipamentele destinate siguranței active și pasive îi asigură acestui model 5 stele EuroNCAP. Modelul este dotat cu nouă airbaguri SRS, sisteme de frânare, control al tracțiunii și al stabilității de ultimă generație.
Cea mai scumpă versiune Toyota Corolla este 1.4 D-4D în echipare Sol, cu o cutie automată MultiMode și costă 23.253 de euro.
Motor Nivel de dotare Preţ
1.33L Dual VVT-i (100 CP) 6 tr. man Terra 13.500,00 €
1.33L Dual VVT-i (100 CP) 6 tr. man Luna 17.763,00 €
1.6L benzina Valvematic (132 CP) 6 tr. man Terra 16.953,00 €
1.6L benzina Valvematic (132 CP) 6 tr. man Luna 18.515,00 €
1.6L benzina Valvematic (132 CP) 6 tr. man Luna 20.013,00 €
1.6L benzina Valvematic (132 CP) 6 tr. man Sol 21.383,00 €
1.6L benzina Valvematic (132 CP) Multidrive S Sol 22.883,00 €
1.4D-4D (90 CP) 6 tr. Man. Terra 18.293,00 €
1.4D-4D (90 CP) 6 tr. Man. Luna 19.858,00 €
1.4D-4D (90 CP) MultiMode 6 tr. Luna 20.603,00 €
1.4D-4D (90 CP) 6 tr. man. Sol 22.503,00 €
1.4D-4D (90 CP) MultiMode 6 tr. Sol 23.253,00 €