Home Știri (Video) DBS Volante sau Renault LCV – pasiune și rațiune

(Video) DBS Volante sau Renault LCV – pasiune și rațiune

de Aurel Niculescu
(Video) DBS Volante sau Renault LCV – pasiune și rațiune

Până când Aston ne va prezenta un nou DBS special, parte a colecției dedicate celor de la Zagato – DBZ Centenary – ne vom desfăta simțurile și interoga contul din bancă cu privire la noul DBS Superleggera Volante. Sau ne apucăm de treabă, cu noua gamă LCV de la Renault.

Aston Martin este un constructor exotic mai ocupat decât unul generalist, în ultimul timp, iar cel mai nou model al său ne îmbie să petrecem cât mai multe ore cu acoperișul lăsat – cu toate că asta ar putea fi imprudent, din moment ce livrările vor începe abia din al treilea trimestru al anului. Și nici prețurile nu sunt recomandabile cardiacilor – £247.500 în Anglia, €295.500 în Germania și $329.100 în America – chiar dacă includ și taxele. Preț mare, nume lung – Aston Martin DBS Superleggera Volante – însă performanțe „scurte”, la fel ca în cazul coupé-ului.


Spre exemplu, plafonul textil se pliază/depliază în 14-16 secunde, în timp ce forța deportantă la viteza maximă este de 177 kg, cu doar 3 kg mai puțin decât la versiunea cu acoperiș fix. Iar Volante împarte cu fratele său maiestuosul V12 de 5,2 litri cu dublu-turbo – și cei 715 CP / 900 Nm. Suficient pentru a pune la treabă cutia ZF cu opt rapoarte pentru un 0-100 km/h în 3,6 secunde (+0,2s față de coupé), 0-160 km/h în 6,7 secunde și o viteză maximă de 340 km/h. Apropo de plafonul textil, acesta este disponibil în opt culori (la egalitate cu straturile izolatoare)exterioare, șase nuanțe Rokona interioare – în timp ce mecanismul de acționare a fost testat de la Cercul Arctic până în Death Valley, având parte de 100.000 de cicluri în doar o lună, echivalentul unei decade de funcționare non-stop.


Înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV) în Uniunea Europeana au crescut în martie 2019 cu +4,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce primul trimestru a văzut un nivel total de 654.657 unități, o creștere de 5,1% față de primele trei luni din 2018. Nu este de mirare că producătorul francez Renault vrea să profite la maxim de condițiile prielnice ale pieței de LCV, liderul segmentului utilitarelor pe zona green prezentând nu mai puțin de trei noi modele: noile generații Master și Trafic, precum și Kangoo Z.E. Concept. Cel mai mare dintre „frați”, Master sosește cu un design exterior robust, un interior complet regândit, noi sisteme de asistenţă la conducere (Rear View Assist, Side Wind Assist) și motoare mai puternice (până la 180 CP / 400 Nm). Iar clienții vor putea opta şi pentru versiunea 100% electrică – noul Master Z.E.



Noul Renault Trafic este o furgonetă multifuncțională, modernizată, care propune un nou design exterior și interior, motoare noi și confort sporit în exploatare – datorită cutiei de viteze automată EDC6. Trafic poate fi comandat de către clienți și în versiunile de transport pasageri Combi, Microbuz și SpaceClass. Ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă, Kangoo Z.E. Concept este un prototip electric urban care servește drept aperitiv pentru reînnoirea gamei Kangoo, așteptată începând cu 2020. De notat, cu Master Z.E. și datorită bestseller-ului Kangoo Z.E., Renault este pionier și lider în Europa pe segmentul LCV electric, având nu mai puțin de (46,2% din întreaga piață. În același timp, studiul de design integrează nu doar noua semnătură frontală a gamei LCV, ci și o interesantă semnătură luminoasă – oare o vom vedea și pe restul EV-urilor de nouă generație Renault?

(Video) DBS Volante sau Renault LCV – pasiune și rațiune
2019 - Gamme Véhicules Utilitaires Renault
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault MASTER
2019 - Nouveau Renault TRAFIC
2019 - Nouveau Renault TRAFIC
2019 - Nouveau Renault TRAFIC
2019 - Nouveau Renault TRAFIC
2019 - Nouveau Renault TRAFIC
2019 - Nouveau Renault TRAFIC
2019 - Nouveau Renault TRAFIC
2019 - Nouveau Renault Trafic SpaceClass
2019 - Nouveau Renault Trafic SpaceClass
2019 - Nouveau Renault Trafic SpaceClass
2019 - Nouveau Renault Trafic SpaceClass
2019 - Gamme Véhicules Utilitaires Renault
2019 - Gamme Véhicules Utilitaires Renault
2019 - Show-car Kangoo Z.E. Concept
2019 - Show-car Kangoo Z.E. Concept
2019 - Show-car Kangoo Z.E. Concept
2019 - Show-car Kangoo Z.E. Concept
2019 - Show-car Kangoo Z.E. Concept
2019 - Show-car Kangoo Z.E. Concept

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.