Home Știri(Video) Viitorul mobilității vine astăzi de la VW, Nissan și Volvo

(Video) Viitorul mobilității vine astăzi de la VW, Nissan și Volvo

de Aurel Niculescu

Volkswagen Group Research a prezentat în cadrul „Mobility Day 2018” o mulțime de noutăți, Nissan câștigă premii „climaterice” iar Volvo vrea să utilizeze mult plastic reciclat.

Constructorul german pare încrezător în capabilitățile sale de inovare – drept pentru care în mod strategic investește sume colosale în cercetare și dezvoltare, iar din când în când este cazul să prezinte public ce idei mai are cu privire la mobilitatea viitorului. Astfel, în cadrul „Mobility Day 2018” compania a prezentat cea mai nouă versiune a conceptului SEDRIC – un vehicul complet autonom – dar și unități de transport self-driving pentru operațiuni de livrări de bunuri, noi sisteme de asistență, tehnologie de realitate augmentată, proceduri de printare 3D, senzori amplasați la bord care pot măsura calitatea aerului sau metode inovative de dezvoltare a acumulatorilor destinați automobilelor electrificate.


Constructorul japonez Nissan a primit recent premiul de „Excelență pentru Soluții Climatice” acordat de către FT/IFC (Financial Times și International Finance Corp.) Transformational Business Awards pentru ideile de pionierat cu privire la dezvoltarea de noi tehnologii electrificate și mai ales pentru serviciile sale de stocare a energiei. Spre exemplu, unul din motivele acordării premiului îl constituie dezvoltarea sistemului Nissan Vehicle-to-Grid, care permite returnarea energiei electrice de la automobilele electrice către rețeaua de curent. În același timp, Nissan a descoperit o cale de a oferi o a doua „viață” bateriilor vechi de pe modelele Leaf și e-NV200, prin transformarea acestora în sisteme de stocare a energiei pentru acasă sau alte clădiri.


Și Volvo este eco – însă din alt punct de vedere: constructorul premium a anunțat recent intenția de a utiliza în toate automobilele sale noi cel puțin 25% masă plastică reciclată dincolo de anul 2025. Pentru a demonstra viabilitatea soluției sale, constructorul ne prezintă și un XC60 T8 plug-in hybrid unicat, SUV-ul fiind identic cu unul standard însă o parte din componentele sale din plastic au fost înlocuite cu echivalente realizate strict din masă reciclată.
https://youtu.be/zBRAYuTXNdw

Volvo Cars aims for 25 per cent recycled plastics in every new car from 2025
Volvo Cars aims for 25 per cent recycled plastics in every new car from 2025
Volvo Cars aims for 25 per cent recycled plastics in every new car from 2025
Volvo Cars aims for 25 per cent recycled plastics in every new car from 2025
Volvo Cars aims for 25 per cent recycled plastics in every new car from 2025

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.