Home Motorsport (Video) Volkswagen și Romain Dumas doboară recordul „all-time” la Pikes Peak cu modelul complet electric I.D. R

(Video) Volkswagen și Romain Dumas doboară recordul „all-time” la Pikes Peak cu modelul complet electric I.D. R

de Aurel Niculescu

Șapte minute, 57 secunde și 148 sutimi – acesta este noul record general pentru parcursul istoric de la Pikes Peak International Hill Climb stabilit de pilotul de curse francez Romain Dumas la bordul modelului electric de curse I.D. R Pikes Peak.

Coincidență sau nu, vechiul timp – 8m13.878s – fusese stabilit în urmă cu nu mai puțin de jumătate de veac, în 2013, tot de un francez, legendarul Sebastien Loeb, la bordul unui model convențional, vag bazat pe micul Peugeot 208. „Am avut parte de ceva ceață și de umiditate în a doua secțiune a traseului,” a explicat Dumas odată ajuns în vârf, la altitudinea de 4302 metri. „Sunt fericit cu acest rezultat, însă am fi putut merge chiar mai repede dacă acel sector median era uscat”… însă nu trebuie să uităm că Dumas și producătorul german sunt primii care coboară sub baremul de 8 minute la Pikes Peak!



Cifrele vorbesc de la sine: I.D. R are 680 CP, iar cu bateriile incluse cântărește doar 1100 kg, în timp ce Dumas are patru victorii al Pikes Peak, faimosul circuit lung de 19,99 km și dotat cu 156 viraje. Iar asta nu este totul – Volkswagen vrea să mai rămână un pic în America în zona Motorsport. Drept pentru care ne-au prezentat și primele detalii despre noul lor prototip Jetta care va încerca să obțină un titlu în clasa BGC/G (baremul de atins este de 335,5 km/h) în cadrul Bonneville Speed Week, desfășurată în luna august.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.