Am testat a doua generație Dacia Spring și am descoperit un model deja matur, care s-a depărtat de aproape toate slăbiciunile primei generații.
La scurt timp după ce am văzut noua Dacia Spring în cadrul unei prezentări statice, Dacia ne-a invitat în Portugalia pentru un prim test cu acest model foarte important în gama constructorului român. Spring trebuia să evolueze și a făcut-o la mai toate capitolele, dar începem cu designul. L-am văzut și la prezentarea statică, dar asta se întâmpla într-un studio, cu lumini atent studiate. Acum, însă, mașina ne-a așteptat afară, printre palmieri, în soarele unui octombrie cu 24 de grade pe malul Atlanticului.
Micul model Dacia are o prezență mult mai puternică, pentru că Dacia a preferat un design care urmează linia generală a mărcii, dar a introdus și elemente specifice doar modelului Spring, cum ar fi luminile de zi care par duble datorită unei reflexii atent studiate. Zona inferioară a spoilerului este construită din mult plastic și, chiar dacă are forme diferite (inclusiv două tampoane verticale stilizate), tot pare prea masivă pentru mașina asta. Dar, pe de altă parte, îi conferă volum noului Spring, pentru că vine la pachet cu 15 cm în plus la lungime și (mai ales) 18 cm în plus la nivelul lățimii, comparativ cu prima generație.
Portul de încărcare s-a mutat pe aripa dreapta-față din centrul grilei, unde este la prima Dacia Spring, iar montantul posterior reușește dintr-o singură linie neagră să dea acea senzație de plafon suspendat, la care apelează mai mulți producători pentru efectul vizual interesant.
Stopurile, plasate foarte sus, peste linia inferioară a lunetei, folosesc aceeași semnătură luminoasă, cu aceeași proiecție ca la luminile de zi din faruri, iar partea de jos este ocupată tot de o mare de plastic. Veți vedea și faptul că jantele de 16 inchi au capace atât de bine integrate, încât îți dau inițial senzația că mașina are jante din aliaj.
Toate aceste detalii și dimensiuni – și felul cum au fost combinate – schimbă complet prezența mașinii: dacă la primul Spring ai senzația că vezi o mașină puțin mai evoluată decât un cvadriciclu modern, noul Spring arată puțin mai sus decât un model de clasă mini, asta deși are 3,85 metri lungime.
Ergonomie și spațiu
Interiorul a fost complet refăcut și au fost rezolvate multe dintre problemele primei generații. Dar încep cu ceea ce m-aș fi așteptat să fie altfel: scaunele. Că sunt mici, înțeleg, mașina este mică, dar puteau fi o idee mai conturate, în așa fel încât să dea senzația că te fixează puțin mai bine. În rest, planșa de bord este complet nouă și împărțită cu noul Twingo. Volanul îl știm din gama, Dacia, la fel și comenzile de pe el, iar tabloul de bord digital, de 7 inchi, este și el cunoscut, dar și plăcut: are culori bine alese și informații cu fonturi mari. Versiunea de bază, Expression, nu are display central, ci sistemul Media Control, prin care îți transformi telefonul în sistem multimedia. N-am văzut-o la acest test, pentru că toată flota era în echiparea de top, Journey, care vine la pachet cu un display (iarăși cunoscut), de 10,1 inchi, cu informații bine structurate, conectivitate la nivel actual și trafic de date. Plasticul este integral la nivelul interiorului, dar culoarea și textura amortizează impresia și chiar dau o notă plăcută planșei de bord. Iar aici găsim multe spații de depozitare, una pe mijlocul planșei de bord, una pe consola centrală (unde este și padul de încărcare wireless pentru telefon), dar și mai mult spațiu este între scaunele față, pe acesta putând fi mutat în diferite poziții un element care include și suport pentru doza de băutură. Este convenabil, dar aș fi preferat aici și o cotieră pentru șofer, îi cam simți lipsa – dar să zicem că o poți înlocuit cu o geantă special desenată pentru a fi plasată între scaune. Frâna de parcare electrică (standard) este pe consolă, puțin mai jos de unde erau butoanele pentru geamurile electrice la prima generație – acum, acestea au fost mutate pe portieră, sunt mult mai natural de folosit, dar sunt plasate puțin cam în spate. Pe consola centrală sunt și cunoscutele butoane rotunde, argintii, pentru comanda climatizării: acesta nu este un automată, ci este la… percepție – învârți de butonul din stânga până temperatura interiorului îți este confortabilă. Butonul de pornire este plasat tot pe consolă, puțin cam jos, alături de două porturi de încărcare USB-C.
Și în spate lucrurile stau altfel decât până acum: ai mai mult spațiu la picioare, dar n-ar fi bine să ai peste 1,85 metri înălțime. Tot două locuri, cu scaune individuale, sunt dar nu mai ai senzația că-l ții pe celălalt în brațe. Spații de depozitare nu ai, să zicem că treci peste, dar faptul că geamurile nu se mai pot deschide (din cauza configurației părții din spate, ca și la Twingo, de altfel) te poate deranja în anumite situații. Geamurile au totuși un mecanism prin care pot fi depărtate puțin, pentru aerisire.
Ajungem și la portbagaj, care – la cei 337 litri – este chiar generos (288 litri la generația anterioară), dar aici intră și spațiul de sub planșeu, unde poți depozita diverse lucruri, cum ar fi obiecte murdare sau cablurile pe care nu le folosești frecvent. Bancheta este fracționabilă 50:50, dacă vrei să transporți obiecte mai voluminoase. La prima generație, frunk-ul venea de la producători terți, acum Dacia oferă unul oficial, de 18 litri, chiar solid și în construcție și la nivelul prinderilor, dar nu înțeleg de ce este opțional – nu cred că ar fi mărit semnificativ prețul mașinii. Pe de altă parte, Dacia știe că va fi comandat, nu prea are sens să rămâi sub capotă cu un spațiu gol, pe care să nu-l poți folosi.
Agilitate și economie
Noua Dacia Spring este propusă cu un motor de 82 CP și 175 Nm, în timp ce masa sa ajunge la 1.314 kg. Da, există controversa legată de faptul că ultima ediție a primei generații are motor de 100 CP, dar trebuie să ținem cont de faptul că un motor electric este relativ simplu de dus la o putere mai mare. Însă, la această lansare, oficialii Dacia nu au pomenit nimic despre posibilitatea unei motorizări mai puternice. Poate și pentru că, cel puțin acum, nu ai nevoie de ea. Cei 82 CP trag în stil electric, adică bine, chiar bine până unde contează, pe la 90 km/h. Accelerația este constantă, susținută și poate fi înmuiată de selectarea modului Eco. Mi-a luat puțin timp să mă obișnuiesc cu comanda transmisiei pe volan (brațul acesteia este preluat de la Renault) – este singurul model Dacia cu această soluție. Are și mod B de regenerare, singurul din care poți influența acest parametru, dar nu are mod P (Parking).
Traseele propuse de organizatori nu au inclus autostradă (mă așteptam), dar asta nu înseamnă că n-am intrat și pe acolo. Viteza maximă a noului Spring a crescut la 130 km/h, practic în Portugalia poți lua amendă pentru viteză, pe autostradă. Noua baterie este LFP, are capacitatea de 27,5 kWh (net), iar Dacia spune că “rezistă” 250 km. Și să știți că cifra nu e departe de adevăr: cu aer condiționat (dar fără autostradă), am obținut un consum de 10,8 kWh/100 km, destul de bine sub cel mediu oficial de 12,7 kWh/100 km. Este adevărat că asta s-a întâmplat la peste 20 de grade, fără a avea nevoie de căldură – iar acest lucru contează pentru că bateria nu este răcită cu lichid, iar încălzirea habitaclului se face cu rezistență electrică.
Suspensia este mult mai echilibrată de cât la prima generație, de fapt, nu le prea poți compara. Filtrează mult mai bine denivelările, îți dă senzația de soliditate – nu te mai crispezi instant când vezi o carie pronunțată în asfalt. Lucrează și cu mai puțin zgomot și îți dă încredere și atunci când vrei să rulezi ceva mai dinamic, în limita posibilităților motorului. Asta nu înseamnă că nu simți ce trece pe sub roți: mașina vibrează ușor dacă trece peste denivelări mai pronunțate – până la urmă este mică, are suspensie semiindependentă pe spate și un ampatament redus.






















































