Home ȘtiriProgramul „Driving Skills For Life“ al lui Ford ajunge și în România

Programul „Driving Skills For Life“ al lui Ford ajunge și în România

de

Ford aduce programul „Driving Skills For Life“, consacrat în Statele Unite, și în România. Scopul său este de a veni în sprijinul tinerilor șoferi.

Ford Driving Skills For Life la Craiova

Ford Driving Skills For Life la Craiova

România se alătură clubului select al țărilor europene în care Ford pune în aplicare „Driving Sills For Life“. Programul se mai desfășoară și în Franța, Italia, Spania, Germania și Marea Britanie, însă a fost demarat, în urmă cu mai mulți ani, în Statele Unite ale Americii.

În România, programul Ford e dedicat șoferilor tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Scopul său este de a-i deprinde pe șoferi cu o serie de aptitudini menite să crească siguranța lor în trafic. În weekendul 13–15 iunie, la Craiova s-a desfășurat prima ediție a „Driving Skills for Life“, trainerii de la Napoca Rally Academy fiind cei care i-au instruit pe cei înscriși în acest program gratuit.

LeasePlan lansează platforma „Sigur la drum“

Numărul mare de participanți a fost determinat de sprijinul acordat de către Universitatea din Craiova, partener în proiect. Jurnaliștii au avut ocazia să treacă prin toate etapele cursului de defensive driving organizat de cei de la Napoca Rally Academy. Am învățat alături de alți șoferi cum trebuie să controlezi un derapaj, cum îți influențează reflexele scrierea de SMS-uri la volan, metoda corectă de evitare a unui obstacol și cum îți influențează capacitatea de a conduce consumul de băuturi alcoolice.

Evenimentul din weekendul 13–15 iunie s-a bucurat de un public foarte mare – peste 400 de tineri, mulţi studenţi ai Universităţii din Craiova care s-au prezentat la aceste cursuri organizate de Ford. Puteți urmări site-ul oficial al programului pentru a vedea când și unde se va desfășura următoarea sesiune gratuită. 

Ford Driving Skills For Life la Craiova

Articole similare

Comentarii închise.