Home Știri Alfa Romeo se joacă cu Porsche pe Nurburgring

Alfa Romeo se joacă cu Porsche pe Nurburgring

de Aurel Niculescu

O nouă zi, un nou record pentru cel mai rapid tur de circuit înregistrat pe Nurburgring Nordschleife – de această dată în locul celor de la Porsche fiind Alfa Romeo drept autor al măreței fapte.

Săptămâna aceasta este una dulce-amăruie pentru germanii de la Porsche – modelul 911 GT2 RS a reușit cel mai bun timp, de 6 minute și 47,3 secunde, din categoria modelelor de producție cu tracțiune spate (fiind de fapt mai rapid decât timpul de 6:52 realizat de Lamborghini Huracan Performante, un supercar cu tracțiune integrală și aerodinamică activă!). Însă acum a venit vestea că Alfa Romeo Stelvio Quadrifoglio a reușit ce și-a propus încă de la început, anume să doboare recordul absolut pentru SUV-uri, anterior deținut de generația a doua Porsche Cayenne Turbo.

Italienii au reușit să doboare vechiul record cu un timp de 7 minute 51,7 secunde, care poate nu sună impresionant în raport cu cel realizat de 911 GT2 RS, dar de fapt este – fiind mai bun decât precedentul record cu nu mai puțin de 8 secunde. La volan pentru încercare s-a aflat Fabio Francia, același pilot care aducea înapoi recordul pentru sedan-uri tot de la un Porsche (Panamera Turbo) cu un timp de 7 minute și 32 de secunde. Avem totuși senzația că la cât de repede cad recordurile pe Nurburgring nu va trece mult timp până vom avea un nou rege SUV – poate chiar noul Cayenne Turbo S E-Hybrid, ce dispune de 671 CP, comparativ cu Stelvio QV, dotat „cu doar” 510 ponei.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.