Rupert Stadler, șeful Audi, a anunțat un plan de investiții foarte ambițios pentru următorii 5 ani. Sunt vizate introducerea unor modele noi, modernizarea facilităților de producție și inovațiile tehnice.
Ca o componentă importantă a strategiei de creștere a companiei, Audi a anunțat că intenționează să investească, între 2014 și 2018, nu mai puțin de 22 miliarde de euro. Din această sumă, 70% e direcționată spre dezvoltarea de modele și tehnologii noi. De asemenea, facilitățile de producție vor fi modernizate și numărul angajaților va crește, în special cel al fabricilor localizate în Germania. Investițiile în active fixe este estimat la 16 miliarde de euro.
Axel Strotbek, membru al Consiliului de administrație Audi AG, a precizat că nivelul producției a depășit deja 1,5 milioane de unități pe an, deși se estima ca el să fie atins abia în 2015. Totodată, acesta a precizat că „Programul de investiții pe următorii 5 ani reprezintă cea de-a doua etapă importantă a programului de creștere“. Până în 2020, Audi intenționează să își crească producția la două milioane de unități pe an și să își extindă gama până la 60 de modele, de la cele 49 avute în prezent în portofoliu. În paralel cu dezvoltarea de noi modele și sisteme alternative de propulsie, programul de investiții urmărește și dezvoltarea unei noi generații de motoare termice eficiente, care vor permite respectarea normelor antipoluare din ce în ce mai restrictive.
Pentru 2014, planurile Audi includ lansarea noului Audi TT Coupé, care va aduce un suflu nou în materie de design, iar în 2016 va fi lansat SUV-ul compact Q1. De asemenea, Audi are în vedere începerea producției de automobile în Brazilia, din 2015. Ca urmare a investițiilor din ultimul timp, facilitatea de producție din Győr, Ungaria, cea mai mare fabrică de motoare din lume, poate deja produce și automobile, iar procesul de modernizare va continua. În China, cea de-a doua unitate de producție a companiei este aproape finalizată și va începe în scurt timp producția. Anul trecut, în China au fost livrate peste 460.000 de mașini, susținând producția-record de anul trecut.
Comentarii închise.