Datorită efectului Coriolis, turbinele eoliene din Patagonia generează electricitate ecologică, ce poate fi folosită la producerea de combustibili sintetici, pentru a explora regiunea din jurul parcului național Torres del Paine. Ceea ce am și făcut, la bordul unui Porsche Panamera!
Din ce direcție bate vântul la Porsche? Ei bine, în cazul combustibililor eco, în mod clar din spate. Un vânt din spate pentru combustibilul sintetic, deoarece compania din Zuffenhausen vrea să fie în pole-position și la acest capitol. Nu doar pentru că e-combustibilii alimentează deja mașinile din campionatul 911 Supercup. Porsche gândește la scară mai largă, neconsiderând combustibilul verde o șmecherie pentru fentarea normelor de emisii de CO2, ci un plan serios. Nu este o atitudine de genul „în loc de“, ci „de asemenea“, adică accentul rămâne pus pe electromobilitate, 80 la sută din noile modele Porsche urmând să fie complet electrice până în 2030. Dar alternativele nu strică niciodată, și aici ne învârtim în jurul unor cuvinte-cheie: diversitatea sistemelor de propulsie, flota existentă, practicabilitate. Logic, având în vedere că în prezent există 1,3 miliarde de motoare cu combustie internă și că mașinile care merită să fie păstrate au o durată de viață lungă – și nu doar cele de la Porsche.
Chiar dacă uneori vântul a bătut din față, Porsche a continuat să se ocupe de ele. Iar posibilitatea vânzării de automobile cu motoare termice alimentate cu combustibili eco și după 2035 confirmă că este pe drumul cel bun în realizarea ideii combustibilului cu ardere practic neutră din punctul de vedere al emisiilor de C02, pe care doi ingineri de la Porsche au propus-o în 2017. Exact ceea ce trebuie pentru a limpezi atmosfera uneori tensionată de dezbateri climatice.
Ultima Esperanza? Da!
Ne aflăm în Patagonia și ținem în mână un pistol de alimentare cu combustibil băgat în rezervorul unei Panamera. Ceea ce curge prin el este energie eoliană lichefiată, ca să o spunem foarte simplu. Vom explica imediat cum se simte și unde se poate ajunge cu ea. Înainte de asta, câteva informații de bază, pe care cititorii fideli le știu deja. Pentru toți ceilalți, spunem că în Haru Oni, lângă Punta Arenas, în sudul statului Chile, Porsche construiește o uzină-pilot pentru producția de combustibil sintetic, împreună cu o serie de parteneri globali.
Să nu uităm numele provinciei, Ultima Esperanza, care înseamnă „Ultima speranță“. Oricine investește aproximativ 75 milioane de euro în compania operațională HF (Highly Innovative Fuels) Global alege cu grijă locația. În acest caz, una deosebit de vântoasă, pentru că în Patagonia nu te poți gândi la calm. Aici, unde tufișurile tind să fie strâmbe și vârfurile copacilor sunt îndreptate în aceeași direcție, unde doar bicicliștii cu formă fizică bună îndrăznesc să se aventureze, turbinele eoliene funcționează cu un randament semnificativ mai mare decât în Germania, de exemplu. Mai exact, sunt de două ori mai des la sarcină maximă. În prezent însă, doar o singură turbină de 3,6 MW se învârte aici, dar, la un moment dat, ar trebui să se ajungă la 400 de asemenea turbine. Este logic, deoarece, deși combustibilii sintetici sunt ecologici și ușor de manevrat (spre deosebire de hidrogen, de pildă), producția lor nu este foarte eficientă din punct de vedere energetic. Nimic nu funcționează fără energie electrică ieftină.
Dar, înainte de a intra mai adânc în detalii sub elicele grăbite (134 de metri anvergură) ale turbinei eoliene din Haru Oni, preferăm să fugim de vântul puternic, să pornim motorul Panamerei și să o luăm spre nord. Cu sentimentul plăcut de a alimenta V6-le de 2,9 litri într-un mod neutru din punct de vedere climatic, cu o parte dintre cei 130.000 de litri vizați pentru faza de lansare, care alimentează deja 911-urile din Supercup și altele modele din Centrele Porsche Experience. Pentru 2026 sunt deja planificați 55 milioane de litri, iar după 2 ani, de zece ori mai mulți – un combustibil creat din apă și CO2. Cu o mică diversiune prin divizarea apei în hidrogen și oxigen, înainte ca hidrogenul să fie combinat cu CO2, iar metanolul rezultat să fie transformat în supercombustibilul final.
Apropo, și peisajul se transformă, drumul începând să urce în timp ce trecem pe lângă Puerto Natales, ratăm ceea ce se spune că este cel mai frumos cimitir din Chile (dacă vreunul dintre voi a fost acolo, îl rugăm să ne povestească) și ne îndreptăm spre Torres del Paine. Dacă zona de aici, de la capătul sudic al Americii de Sud, se simte deja ca un mare parc național, această rezervație a biosferei UNESCO este încă unul. Sau mai multe.
Cinemascop și granit
Acele de stâncă gri se întind spre cer aici, în cea mai cunoscută parte a Patagoniei, înconjurate de lacuri care strălucesc uneori turcoaz, alteori albastru. Ca un cinemascop natural, complet relaxat, abia populat. Trei vârfuri de granit înalte de până la 2500 de metri strălucesc încărcate de zăpadă. În general, culorile se schimbă la fel de rapid ca și textura peisajului cu ghețari, văi și lacuri sărate secate. Doar banda de asfalt cu marcaje galbene rămâne o constantă. Până când, la un moment dat, ajungi la prima porțiune cu pietriș. Patagonia poate fi aspră, asta e clar când la sud sunt doar Țara de Foc și Antarctica.
Din ce parte bate vântul? Ei bine, bate constant în preajma uzinei-pilot, printre altele (și nu numai acolo) de la așa-numitul efect Coriolis. Aerul cald se ridică la ecuator și se îndreaptă spre poli, se răcește, coboară, iar ciclul furtunos începe din nou. În Patagonia, este favorizat de vremea din vest și nu e stăvilit de formele de relief sau de o floră impunătoare. În timpul verii, aici se pot dezlănțui furtuni de până la 120 km/h, iar în iernile mai calme, suflă constant cu 15–20 km/h.
Panamera ne duce cu viteze între aceste două valori, pasajele cu pietriș și denivelări transversale punând la grea încercare chiar și suspensia pneumatică și încetinind ritmul. De asemenea, viteza foarte mică este impusă și de gropile pe cât de numeroase, pe atât de înșelătoare, ale căror muchii ascuțite abia așteaptă să măcelărească pneurile și să îndoaie jantele. Privitul în față ajută, deși e dificil să-ți ții ochii ațintiți asupra drumului, având în vedere peisajul montan și norii în continuă schimbare.
Nicăieri altundeva în lume nu există atât de multe tipuri de nori și constelații care se întrec pe cer. Care, de asemenea, este în continuă schimbare. Vânt constant? Da. Vreme constantă? Nu. Nu degeaba se spune aici: „Nu-ți place vremea? Așteaptă 5 minute, că se va schimba“.
Dar, chiar și atunci când norii atârnă jos și picăturile de ploaie zboară orizontal, atmosfera rămâne specială. Și niciodată plictisitoare. Inclusiv datorită faunei – cai, lebede-cu-gât-negru, nandu (păsări alergătoare, asemănătoare cu struțul), flamingo, guanaco (lamă sălbatică din Anzii chilieni) și, mai mult ascunse, pume. Mylodonul, un leneș de 4 metri lungime, ale cărui rămășițe au fost găsite într-o peșteră de un german, în 1895, a stat la mult timp la adâncime. Sub 46 de ihtiozauri, ale căror schelete au fost eliberate de topirea ghețarilor, după 90 milioane de ani.
Însă noi nu trebuie să așteptăm atât de multă vreme pentru a vedea dacă și cum Porsche și partenerii săi salvează viitorul multor motoare cu combustie internă care merită protejate cu ajutorul combustibilului verde produs în Chile, printre altele. Pentru ca noi și alții să putem face în continuare pistoanele să lucreze în timpurile furtunoase ale electrificării totale așteptate din 2030. În motoare termice alimentate cu e-combustibil fără a fi nevoie de modificări. Și, bineînțeles, complet sustenabile. Răspunsul ține, ei bine, doar de vânt. Adică, de vântul schimbării.
Provocările combustibilului sintetic
De ce a decis Porsche să construiască o uzină de combustibili sintetici tocmai în Chile, la 14.000 km de Berlin? Din motive de eficiență. În Patagonia, turbinele eoliene funcționează la capacitate maximă 60% din timp, chiar 68% puțin mai la nord. Pe Marea Nordului, acest procent este de 55%, iar în Germania, pe uscat, doar 30%. Așadar, cea mai bună situație posibilă pentru maximum de eficiență, în condițiile în care combustibilul sintetic nu este deloc ieftin de produs. În acest moment, costul de producție al unui litru este de 1,87 euro. Doar costul de producție, fără taxe, transport etc. Și nu va fi destul combustibil ecologic. Gândiți-vă că, în 2021, în Germania, doar automobilele au consumat 20,5 miliarde de litri de benzină. La capacitate maximă (550 milioane de litri anual), uzina din Chile ar acoperi doar 2,7% din cererea de pe piața germană. Și nu vorbim doar despre automobile. Combustibilul sintetic ar trebui să fie introdus și în aviație, și în transportul maritim, și în industria chimică, sectoare unde consumul este enorm. Sigur, nu va fi doar producția din Chile. Deși cei de la Porsche au inițiat singuri proiectul, ulterior au reușit să atragă parteneri de anvergură în compania Highly Innovative Fuels Global (HIF Global). Porsche deține acum 11,6% din HIF, grupul chilian Andes Mining and Energy este acționar principal, cu 74%, iar printre parteneri mai figurează Siemens Energy și Exxon Mobil. Această companie mai construiește o uzină de combustibili sintetici în Houston, Texas, care va produce la capacitate maximă mai devreme decât cea din Chile. Și, sigur, vor mai fi și alți producători, dar toate calculele arată că producția va fi mult inferioară cererii.
Text: Jörn Thomas/Traducere și adaptare: Dan Damian/Foto: Porsche
