Constructorul italian a prezentat primele sale modele MHEV – 500 & Panda Hybrid, grupul FCA având de acum un nou tren de rulare electrificat/ pe benzină. BMW joacă, în schimb, pe cartea PHEV, cu X2 xDrive25e. Iar vânzările în România și-au adunat cifrele pentru raportul final pe 2019.
Fiat 500 și Panda sunt „gemeni” din punct de vedere mecanic, de unde și decizia de a fi prezentate împreună noile versiuni 500 & Panda Hybrid. Pulsul electrificat este oferit de un propulsor FireFly în trei cilindri, de un litru și 70 CP. Acesta este însoțit de un mic motor electric BSG (starter-generator pe curea) de 12 V și de o la fel de mică baterie Li-Ion (11 Ah) – producătorul vizează reduceri cu 30% a emisiilor de CO2 comparativ cu versiunea de 1,2 litri. Vânzările sunt programate pentru februarie în cazul modelului 500 Hybrid și martie pentru Panda Hybrid.
BMW va avea de anul acesta nu mai puțin de patru SUV-uri cu trenuri de rulare PHEV. După X1, X3 și X5, a sosit timpul să facem cunoștință și cu X2 xDrive25e, disponibil și el pentru comenzi de anul acesta. La fel ca X1, varianta X2 xDrive25e utilizează un motor pe benzină – 1,5 litri, trei cilindri, turbo – pentru puntea față și un motor electric pentru antrenarea roților spate. Puterea totală a sistemului este de 220 CP și 385 Nm – suficient pentru un sprint 0-100 km/h în 6,8 secunde și o viteză maximă de 195 km/h. Acumulatorii au o capacitate energetică brută de 10 kWh, autonomia fiind de 55-57 km – iar reîncărcarea la un wallbox BMW i durează mai puțin de 3,2 ore.
Înmatriculările de autoturisme noi, conform ACAROM, au înregistrat un trend ascendent în Romania pe parcursul anului 2019, ajungând la 161.562 unități – în creștere cu 23,41% față de cele 12 luni din 2018. De asemenea, volumul de automobile second-hand s-a situat la valoarea de 444.601 exemplare, înregistrând un regres de doar 6,13% pe aceeași perioadă. Clasamentul pe mărci în 2019 este format din Dacia (50.311 unități, +36,44%), Renault (13.573 unități, + 27,7%), Ford (12.420 unități, +28,29%), Skoda și Volkswagen.
Adaugă comentariu