Normele Euro 7 fac victime. Ford Fiesta și Focus nu vor avea succesori. Vestea tristă este că nu vor avea nici succesori electrici.
Două nume de tradiție sunt pe cale să dispară din panoplia Ford: Ford Fiesta, modelul de clasă mică lansat în 1976 și Ford Focus, modelul de clasă compactă lansat în 1998.
Ambele modele vor mai fi produse doar până la finalul actualului ciclu de viață, care este 2023 pentru Fiesta și 2025 pentru Focus. După aceste date nu va exista nici un succesor, nici măcar cu propulsie electrică iar acest lucru a fost confirmat de unul din oficialii Ford.
Martin Sander, director general Ford Model e pentru Europa, citat de revista italiană Quatroruote, a declarat: “Nu avem niciun plan pentru versiuni electrice ale lui Fiesta si Focus. Piața este în schimbare și zilele sedanurilor și breakurilor s-au încheiat”.
Fără a fi răutăcioși, dar Fiesta si Focus nu sunt nici sedanuri si nici breakuri. Ok, Focus are și versiune break dar la bază, ambele modele sunt hatch-uri de clasă mică și compactă. Iar clasa compactă reprezintă încă un procent important din vânzările totale în Europa.
Dar ce va pune Ford în loc mai ales că Ford Focus se vinde în Europa aproape la fel de bine precum SUV-ul compact Ford Kuga? În primele 9 luni din 2022 s-au vândut 101.066 modele Focus și 107.966 modele Kuga.
În locul lui Focus, Ford vrea să lanseze un SUV electric….VW. Da, nu este nicio greșeală. Ford nu a putut să își dezvolte propria platformă electrică pentru modele compacte și a decis să preia platforma MEB de la VW.
Sub numele de cod CX43 se ascunde o copie a lui VW ID.4 care va fi prezentată în toamna lui 2023. De aceea, ne așteptăm că CX43 va avea aceleași baterii de 58 și 77 kWh.
Dar în vara viitoare, VW va lansa platforma MEB+ cu autonomie mărită de la 550 la 700 km și încărcare mai rapidă la 200 kW față de 170 kW în prezent. Rămâne de văzut ce versiune a platformei va oferi VW lui Ford, MEB sau MEB+.