Home Știri Lexus LC Structural Blue este stilat ca un fluture Morpho

Lexus LC Structural Blue este stilat ca un fluture Morpho

de Aurel Niculescu

O asociere cel puțin interesantă, pe care recunoaștem că am întâlnit-o extrem de rar în industrie – logic dacă ne gândim numai la cât timp le-a luat celor de la Lexus să dezvolte această vopsea extrem de specială – nu mai puțin de 15 ani.

De atât timp au avut nevoie experții Japonezi de la marca de lux a concernului Toyota pentru a termina proiectul de cercetare ce are acum ca rezultat apariția seriei speciale LC 500 / LC 500h în Europa, Structural Blue. Din poze nu pare să fie extrem de specială – culoarea albastră este iubită de mulți constructori – însă Lexus ne-a avertizat că pozele nu reușesc nici pe departe să captureze spectaculoasa nuanță așa cum trebuie. Structural Blue este rezultatul a 15 ani de muncă, Lexus fiind inspirat de aripile fluturilor în încercarea sa de a crea o nuanță de vopsea cu adevărat unică – ce are nevoie de nu mai puțin de 12 etape de producție și 20 de verificări a calității, iar asta numai după opt luni prealabile de pregătiri.

Constructorul a fost inspirat de aripile strălucitoare ale fluturilor Morpho pentru Structural Blue, o vopsea iridescentă ce își schimbă nuanța de albastru în mod constant deoarece vopsitorii au încorporat și minusculi fulgi (300 de miliarde de nano-structuri per unitate!) pentru a crea acest efect special. Inițial creatorii aveau nevoie de nu mai puțin de 40 de straturi pentru a crea efectul dorit și putem spune că au avut ceva răbdare cu proiectul lor pentru a ajunge la cele „doar” șapte care le permite un proces industrial – iar realizare tehnică este de notat, trecând de la o reflexie a luminii de doar aproape 50% pentru vopseaua normală la aproape 100%.

De fapt, LC 500/500h Structural Blue pare mai degrabă rezultatul unui proces de producție manual dacă ținem cont că doar două exemplare pot fi produse în fiecare zi. În plus, clienții Europeni care comandă noua apariție vor avea parte și de elemente în plus: jante de 21 inch, praguri din fibră de carbon și o combinație interesantă la interior. Piele Breezy Blue acoperă o parte din elementele cabinei, scaunele sunt albe iar pentru tușa de contrast avem elemente Vivid Orange dar și un plafon îmbrăcat complet în Alcantara.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.