Mitsubishi România este noul partener al echipajelor de salvamari de pe litoral, oferind un pick-up L200, începând cu data de 15 iulie.
Parteneriatul lansat de Mitsubishi are scopul de a optimiza timpul de intervenție al echipajelor în situațiile de salvare, precum și în acțiunile de patrulare în zona cuprinsă între Corbu – Năvodari – Mamaia – Eforie Nord – Eforie Sud – Costinești – Jupiter – Saturn – Olimp – Venus – Cap Aurora – 2 Mai – Vama Veche.
Facelift pentru Mitsubishi Outlander
Cum misiunile lor se desfășoară mereu în contratimp, salvamarii spun că o astfel de mașină înseamnă foarte mult mai ales când terenul este accidentat. „Aveam nevoie de acest material. Aceasta este o mașină deosebită cu care ne putem transporta și noi ambarcațiunile cu motor. Ne dorim ca si pe viitor să rămânem parteneri și le mulțumim pe această cale“, a spus Gabriel Culea, coordonator salvamari Constanța și Mamaia.
Modelul produs de Mitsubishi Motors le-a fost oferit salvamarilor, în variantă cabină dublă cu motor de 2.5 litri, transmisie automată și tracțiune integrală, dispunând de toate funcțiile și dotările necesare pentru a le facilita intervențiile rapide și transportul echipamentelor specifice pentru salvarea acvatica.