Home Moto Romaniacs 2016: Jarvis a controlat a doua zi de off-road

Romaniacs 2016: Jarvis a controlat a doua zi de off-road

de

Graham Jarvis -Photo_Predrag_Vuckovic

După ”Brexit-ul” de miercuri când Jonny Walker, Paul Bolton şi Dan Hemingway au fost nevoiţi să se retragă, în a două zi de off-road de la Red Bull Romaniacs 2016, lucrurile s-au întors în favoarea britanicilor. Graham Jarvis (Marea Britanie) şi-a început încă de la primii kilometri atacul, iar în punctul numit ”Triunghiul Bermudelor” (o coborâre extrem de abruptă) a trecut de Wade Young (Africa de Sud), câştigătorul primei zile şi „deschizătorul de traseu” în ziua a două. Când a ajuns la finişul de lângă comună Tocile, Jarvis avea un avans de peste 15 minute faţă de urmăritorii săi.

Graham Jarvis #2: „Mi-a plăcut mult ziua de azi comparativ cu prima, a fost mai pe stilul meu de pilotaj cu câteva secţiuni chiar dificile şi zone cursive. Am reuşit să câştig ceva timp, de acum este vorba doar de câştigarea secundelor şi de mărire a ecartului. Sper să fie la fel şi mâine. Voi porni primul, însă se pare că cine pleacă primul este prins din urmă, aşa că va trebui să mă asigur că nu mă va prinde nimeni.”

Wade Young a fost primul pe traseu în ziua a două şi a început etapă care se anunţă a fi cea mai dura la 06:30 dimineaţă. A fost prins din urmă şi de Alfredo Gomez (Spania), iar când a ajuns la finiş a anunţat că are probleme cu ambreiajul. După rezolvarea problemei tehnice, Young a revenit în joc şi a rulat o mare parte din timp alături de Gomez. A încheiat ziua cu al treilea timp şi ocupă aceeşi poziţie şi în clasamentul general.

Wade Young-Photo_Predrag_Vuckovic

Wade Young #5: „La jumătatea traseului din această dimineaţă am rămas fără ambreiaj, este frustrant când vrei să rulezi într-un ritm şi nu poţi. Chiar am pierdut mult timp, va fi greu să îi prind din urmă, însă voi încerca.”

Alfredo Gomez by Attila Szabo Red Bull Content Pool

Alfredo Gomez #3: „A fost o zi grea pentru mine. Am avut de dimineaţă un lemn care a rămas blocat în roată faţă şi după-amiază unul care mi-a blocat roată spate, am şi căzut de câteva ori. Am făcut foarte multe greşeli.” Madrilenul conducea cursa după prima zi de off-road, însă după locul patru din ziua a două a fost nevoit să îi cedeze lui Jarvis poziţia de lider.

Mario Roman by Traian Bogdan
Mario Roman, debutant la Red Bull Romaniacs a fost toată ziua în coadă lui Gomez şi a lui Young şi în unele porţiuni chiar a izbutit să îi depăşească.

Mario Roman Serrano #28: „Mă bucur că am depăşit rideri precum Graham, Alfredo şi Wade. Devin pe zi ce trece mai bun la capitolul navigaţie pe GPS, este primul meu Red Bull Romaniacs şi deja am ajuns al doilea la finiş chiar în a două zi de off-road. Sper să devin din ce în ce mai bun, nu mă uit la rezultatul din clasamentul general, vreau doar să progresez în fiecare zi. Prima zi de off-road a fost lungă, însă a două a fost mai dificilă dar m-am bucurat de ea, mi-a plăcut mai mult.”

Ervin Kovacs by Mihai Stetcu Red Bull Content Pool
Dintre cei doi rideri români care au luat startul la clasa Gold, doar Ervin Kovacks #25 a izbutit să ajungă la finiş. Zsolt Varga #26 a fost nevoit să se retragă.

Zsolt Varga by Attila Szabo Red Bull Content Pool

La clasa Silver, Andy Noakley (Marea Britanie) a ajuns cu 15 minute înaintea urmăritorilor săi şi după ziua a două se află la conducerea clasamentului general, având un avans de 20 de minute. Locurile doi şi trei sunt ocupate de fraţii Maconald, cei care şi-au propus să readucă steagul neo-zeelandez pe prima treaptă a podiumului.

Alexandru Dumitrescu a terminat ziua a două pe un surprinzător loc cinci şi îşi doreşte să şi ajungă la finişul raliului tot în primii cinci.

Emanuel Gyenes s-a chinuit să recupereze ora pe care a pierdut-o la doar 10 km după start, când a fost pe punctul să abandoneze. În cele din urmă, sătmăreanul a izbutit să schimbe aprinderea şi a continuat, însă după ce a luat startul al treilea acum avea peste 70 de rideri în faţă. A recuperat destul de mult, însă a încheiat ziua doar cu al 47-lea timp şi nu mai poate face nimic să revină în top cinci.

day2-traian-mihai-bogdan-050-27
Riderii clasei Bronze au fost surprinşi să vadă că a două zi nu a fost mai grea comparativ cu cea în care au intrat în ritmul ”Red Bull Romaniacs”. Riderul italian Lorenzo Quinn declara la finiş: „Unul dintre cele mai importante aspecte la Red Bull Romaniacs este faptul că poţi concura alături de riderii profesionişti, la un momentdat am fost depăşit de Graham Jarvis, Wade Young şi Alfredo Gomez, care din întâmplare a ţipat salut când m-a depăşit! Nu este nici un alt sport în care ai această oportunitate.” Quinn este încântat să se afle în top treiul clasei Bronze.
Traseul creionat sub supravegherea directorilor de traseu Klaus Sorensen (Danemarca) şi Teo Isac (România), s-a ridicat la aşteptările tuturor claselor. Pentru cei de la Gold a fost într-adevăr cea mai dura zi din istoria Red Bull Romaniacs. Cu cei 130 de km de traseu extrem, riderii au stat în să între 6 şi 10 ore. Un punct inedit al zilei a două a fost instalarea parcului de service în complexul de ski şi snowboard Arena Platos din munţii Cindrel. Mulţi dintre membrii echipelor de asistenţă tehnică s-au bucurat printre picături şi de atracţiile de vara. Unii au făcut zorbing, alţii s-au dat cu sania de vara şi cei care au avut un pic mai mult timp la dispoziţie au testat şi tiroliana.
Ziua a treia de off-road va debuta în forţă pentru riderii de la Gold, imediat după start fiind o urcare foarte abruptă. De-a lungul zilei vor fi foarte multe porţiuni comune şi multe intersecţii între toate clasele, iar unul dintre cele mai interesante puncte de la începutul zilei este ”Twin brother please no rain”. O coborâre cu o diferenţa de altitudine de 1000 de metri, unde riderii claselor Gold şi Silver se vor ruga să fie uscat. Mai sunt în meniu urcări foarte abrupte cu piatră, culmi pline de zig-zaguri, muchii înfricoşătoare, coborâri în care majoritatea concurenţilor vor trebui să coboare pe lângă motocicletă, etc.

Va fi iarăşi o zi lungă, iar după ploile care sunt aşteptate peste noapte, în multe secţiuni vor există probleme de aderenţa. Riderii Gold au de parcurs 144 de km, cei de la Silver 141 km, Bronze-ul are un traseu de 138 km, iar clasa Iron 116 km.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.