Home Știri Sistemul City Safety de la Volvo recunoaște acum și bicicliști

Sistemul City Safety de la Volvo recunoaște acum și bicicliști

de

Pionier în domeniul siguranței, Volvo ține să-și respecte blazonul și adaugă o funcție importantă sistemului său City Safety.

Volvo City Safety

De acum încolo, automobilele Volvo dotate cu City Safety îi vor putea detecta  și pe bicicliștii care rulează pe șosea și în apropierea carosabilului. Până acum, sistemul îi recunoștea exclusiv pe pietoni, ceea ce reprezenta o problemă pentru șoferii care ajungeau să se bazeze prea mult pe el. Noua funcție va fi extrem de utilă în special la deplasarea prin orașele din Europa de Vest și din Asia, unde bicicliștii sunt extrem de numeroși.

Mașinile autonome reprezintă viitorul

 

Toate modelele Volvo care au avut parte de un facelift recent vor primi sistemul îmbunătățit începând cu luna mai 2013. Mai exact, el va fi prezent pe V40, S60, V60, XC60, V70, XC70 și S80. City Safety funcționează la viteze mici în oraș și limitează sau elimină complet riscul unor accidente ușoare cauzate de neatenția șoferilor. Conform Volvo, acest tip de accidente reprezintă 70% din totalul accidentelor produse într-un an.

Direcția de dezvoltare a sistemului de asistență City Safety include, pentru viitor, capacitatea de a recunoaște și reacționa în cazul unui impact iminent cu animale mari și cu animale de mici dimensiuni.

Articole similare

Comentarii închise.