Skoda a prezentat astăzi informații consistente despre noua Skoda Fabia, noul model de clasă mică al cehilor fiind așteptat în primăvara acestui an.
La două săptămâni după prezentarea primului teaser cu noua generație Skoda Fabia, constructorul ceh a revenit cu informații despre motorizări și alte caracteristici ale noului model. Pe de altă parte, pentru pozele oficiale trebuie să mai așteptăm puțin, Skoda prezentând deocamdată o serie de fotografii cu mașina camuflată.
Construită pe platforma MQB-A0, noua Skoda Fabia are dimensiuni mai mari și este mai sportivă, spun cehii, care adaugă faptul că au reușit totuși să păstreze masa mașinii aproape de cea a generației încă actuale. În schimb, coeficientul aerodinamic a fost redus de la 0,32 la 0,28 (cel mai bun din segment, spune Skoda), datorită simulărilor computerizate (Computational Fluid Dynamics). În plus, noua generație vine cu o grilă față activă, care are un rol important în aerodinamică, cu efecte asupra consumului: doar prin intermediul acestei grile active, care se deschide doar când motorul are nevoie de răcire suplimentară consumul de carburant se reduce cu 0,2 litri/100 km la viteza de 120 km/h. Alte măsuri adoptate pentru reducerea rezistenței aerodinamice constau în aplicarea unor inserții de plastic în roți și montarea a 12 panouri (în loc de trei) sub mașină în special în zona motorului și a punților.
Doar motoare pe benzină
Așa cum era de așteptat, având în vedere că actuala generație a renunțat la diesel după facelift, noua Fabia oferă 5 motorizări pe benzină. De fapt, la bază este motorul de 1,0 litri MPI (3 cilindri) oferit cu 65 CP (+ 5 CP față de actualul model), dar și cu 80 CP, ambele versiuni oferind același cuplu (95 Nm) și tot ambele fiind cuplate la o cutie de viteze manuală, cu 5 trepte.
Urmează apoi motorul de 1,0 litri TSI, oferit cu 95 CP (cutie manuală cu 5 trepte) și 110 CP (manuală cu 6 trepte sau DSG cu 7 trepte).
Cea mai puternică motorizare este asigurată de propulsorul de 1,5 litri TSI (singurul cu 4 cilindri din gamă), care produce 150 CP și 250 Nm și este cuplat doar cu cutia DSG cu 7 trepte.
Echipamente moderne
Interiorul (deocamdată nedezvăluit) are o planșă de bord cu display central stil floating, opțiunea de a comanda Virtual Cockpit (tablou de bord digital, premieră pe Fabia) și până la 9 airbag-uri. Nu lipsesc sisteme actuale de siguranță activă, cum ar fi cruise control-ul adaptiv, dar și parcare automată cu frânare automată atunci când senzorii detectează un obstacol.
Noua Skoda Fabia dispune de 43 de elemente încadrate în conceptul tradițional Skoda – Simply Clever. Pe lângă racleta montată lângă bușonul rezervorului, spațiu de depozitare între scaunele spate, suporturi pentru smartphone pentru pasagerii din spate și multe altele, noua Fabia vine și cu un un port USB-C integrat în suportul oglinzii retrovizoare, pentru alimentarea unei camere video de bord.