Home Motorsport Jurnal de bord: Tess Rally Dunlop 42, etapa I CNR 2013

Jurnal de bord: Tess Rally Dunlop 42, etapa I CNR 2013

de

Debut cu ghinion în Clasa 3 pentru Adrian Drăgan

Prima etapă a sezonului CNR 2013 nu a fost una despre care ne vom aduce aminte cu plăcere, o ieșire în decor punând abrupt capăt primei noastre prezențe în Clasa 3.

Text: Adrian Drăgan. Foto: Radu Chindriș, Attila Balázs, Cătălin Stoia, Sorin Pop. Video: Motor Media International

 

După scurta sesiune de teste de la Alba Iulia, derulată împreună cu echipa Napoca Rally Academy, parteneri ai programului nostru de raliuri încă din 2011, am mers foarte încrezători la Brașov, pentru prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Scopul, având în vedere puținii kilometri pe care i-am făcut cu noua noastră mașină, Subaru Impreza N15, era să încheiem raliul, să adunăm puncte în Clasa 3, unde concurăm alături de alte 15 echipaje și mai ales să ne obișnuim din ce în ce mai mult cu mașina. Calculul era simplu. Nu puteam emite din prima pretenții pentru podium într-o clasă în care concurează cu mai vechi ștate de plată Marișca, Keleti și Grigorescu, iar în plus, la Brașov urmau să apară și eroii locali Manu Mihalache și István Soós. Am plecat așadar cu o gândul la o clasare în puncte.

Ne-am simțit foarte bine la bordul noului Subaru Impreza N15, dar suntem conștienți că avem înainte unul dintre cele mai grele sezoane din carieră.

Ne-am simțit foarte bine la bordul noului Subaru Impreza N15, dar suntem conștienți că avem înainte unul dintre cele mai grele sezoane din carieră.

Lucrurile au decurs cum nu se putea mai bine în cadrul sesiunii de shakedown derulată joi, înaintea etapei, când am avut posibilitatea de a regla mai bine mașina și de a face câteva urcări pe celebra probă Râșnov, pe care urma s-o parcurgem și în cea de-a doua zi de concurs. Timpii obținuți, dar mai ales încrederea pe care ne-a dat-o mașina ne-au întărit convingerea că ne putem atinge ușor scopul realist – cred eu.

Ziua de vineri a venit pentru noi ca un duș rece, la propriu, temperaturile negative, lapovița și ninsoarea fiind prezente pe cele patru probe speciale.  În astfel de condiții, cel mai mult te bazezi pe anvelope, singura noastră opțiune fiind astfel pneurile de iarnă. Ceea ce a și reprezentat principala noastră opțiune pentru prima buclă. Ba chiar, după startul pe Pârâul Rece, unde se și așternuse un strat bunicel de zăpadă pe primii kilometri ai probei, lucrurile se derulau în registrul preconizat, mai mulți colegi de clasă având probleme de aderență. Din păcate, sau din fericire, pe probele doi și trei, ploaia a luat locul ninsorii, iar aici pneurile ne-au ajutat, dar au început să se cam… ducă. Oricum, la finalul primelor trei probe, eram pe locul 6 la Clasă, după un parcurs în care nu ne-am asumat riscuri inutile.

Napoca Rally Academy, lideră în clasamentul pe echipe din ERC Production Cup

Odată cu căderea întunericului a venit și superspeciala de noapte, urcarea pe Poiană. Iar aici, fenomenele meteo s-au derulat în sens invers. La start, a plouat, iar pe măsură ce proba urca spre celebra stațiune montană, aversele s-au transformat în ninsoare. Și, cu toate că am pornit cu gândul de a ne menține sau poate chiar a crește avansul față de urmăritori, înspre final, din cauza lipsei de aderență (începuse și să înghețe), am redus ritmul, încurcat fiind și de luminile de noapte care, reglate puțin cam sus, se reflectau puternic în fulgii de nea și panourile de semnalizare. A fost un parcurs despre care nu sunt mulțumit, dar nu puteam face mai mult, în condițiile în care erau zone unde aveam o vizibilitate mai mică de 30 m. În plus, proba a fost câștigată de Bogdan Marișca, la general, ceea ce spune foarte mult despre valoarea sa și ritmul pe care trebuie să-l ai în această clasă.

Un pod de gheață pe un rapid viraj de stânga ne-a scos din luptă la Brașov.

Un pod de gheață pe un rapid viraj de stânga ne-a scos din luptă la Brașov.

Sâmbătă, vremea și situația aveau să se înrăutățească și mai mult. La start, din pricina temperaturii foarte scăzute, mașina a refuzat să pornească inițial și, doar cu foarte mult noroc, am reușit să ieșim din parcul închis fără a fi penalizați. Cum ninsoarea nu contenise aproape întreaga noapte, știam că, pe primele două probe ale zilei și cele mai lungi ale raliului, Babarunca și Cheia (27 km fiecare), era multă zăpadă și zone cu aderență mică. N-am avut de ales și am pornit cu aceleași anvelope de iarnă din prima zi, deoarece bugetul pentru acest raliu nu ne-a permis mai multe seturi. Și, ca de obicei când faci un compromis, intervine și neșansa, iar la puțin timp după start, cu roțile încă reci, am ieșit în decor. Incursiunea în natură s-a petrecut pe un viraj de stânga relativ rapid, unde am întâlnit un pod de gheață format de zăpada spulberată de vânt pe carosabil, însă am constat că n-am fost singurul care a greșit acolo, mașina lui Dan Gîrtofan aflându-se abandonată pe exteriorul virajului, foarte aproape de drum, după cum am văzut eu. Poziția mașinii nu era în niciun fel semnalizată, prin triunghi sau altă modalitate de către membrii echipajului, așa cum o cer regulamentul și uzanțele… sportive. Îmi asum vina pentru acest abandon, dar consecințele puteau fi cel puțin de o gravitate mai redusă dacă Giri sau navigatorul său ar fi semnalizat mașina, după cum am făcut noi pentru echipajele care au luat startul în urma noastră.

Ca de obicei, Raliul Brașovului a avut darul de a produce surprize și de a bulversa ierarhiile.

Ca de obicei, Raliul Brașovului a avut darul de a produce surprize și de a bulversa ierarhiile.

Astfel s-a încheiat pentru noi prima etapă din 2013, cu regretul că nu am reușit să încheiem un raliu ce s-a dovedit în final extrem de selectiv, atât de selectiv, încât și Bogdan Marișca, și Manuel Mihalache au fost nevoiți să depună armele după ieșiri în decor, printre alții. Victoria la Clasa 3 i-a revenit lui Edwin Keleti, urmat pe podium de George Grigorescu, care a profitat de o penalizare de peste un minut încasată de István Soós, ocupantul locului 3.

Sigur că, în economia campionatului, punctele pierdute aici vor cântări, dar sezonul e abia la început și nimic nu-i pierdut. În plus, fiind 9 etape în calendar, se aplică regula n-2, ceea ce înseamnă că se iau în considerare cele mai bune 7 rezultate. Ne vedem la Timișoara!

Articole similare

Comentarii închise.