Dacia Logan a străbătut un drum foarte lung în primul deceniu de viață, de la o mașină destinată inițial doar Europei de Est la una care se bucură de succes pe plan mondial.
Text: Alexandru Gugoașă. Foto: Radu Chindriș
Logan este produsul care a readus la viață marca Dacia și plasat-o pe drumul spre succes. Astăzi, la un deceniu de la lansarea primului Logan, gama acestui brand numără nu mai puțin de opt modele produse în sute de mii de exemplare anual în mai multe țări. Pentru a sărbători succesul de care s-a bucurat în acest timp, Dacia a lansat o versiune specială a modelului Logan. Este vorba de o mașină ce va fi produsă în doar 2000 de exemplare destinate exclusiv pieței din România. Prin acest produs, cei de la Dacia vor să le mulțumească în special românilor, clienții inițiali ai Loganului.
În afară de faptul că Logan 10 ani reprezintă un moment extrem de important în viața mărcii, lansarea sa marchează și introducerea în premieră a unor echipamente extrem de utile. Dar ce înseamnă concret ediția limitată Logan 10 ani?
Test: Dacia Logan MCV 1.5 dCi 90 CP
În afară de faptul că va fi produsă în 2000 de exemplare, cu mențiunea că există posibilitatea extinderii producției dacă va exista cerere, mașina vine în premieră cu climatizare automată, o nouă tapițerie, kit de reparație a penelor, în loc de roată de rezervă, și comenzi pe ușile din față pentru geamuri, ca să numim doar câteva dotări. În afară de dispariția roții de rezervă, pentru care ne exprimăm „rezerve“, având în vedere starea drumurilor din România, restul dotărilor sunt importante. Există chiar și o serie de elemente de personalizare a caroseriei, cum ar fi inscripții ce indică faptul că avem de-a face cu o mașină specială, și jante pe 16 inchi (o premieră pentru Logan). În ciuda aspectului, acestea nu sunt de aliaj, ci de tablă, dar au capace cu o formă interesantă. Jantele sunt preluate de la Sandero Stepway.
La interior, pe lângă ergonomia superioară a comenzilor față de celelalte versiuni, datorată în special comenzilor pentru geamurile din față amplasate pe uși, am remarcat și un compartiment de depozitare cu capac plasat deasupra planșei de bord. A mai rămas totuși ceva de îmbunătățit – comenzile pentru geamurile electrice din spate nu sunt tot pe ușa șoferului, așa cum ar fi fost normal, ci pe consola centrală. Climatizarea automată este însă vedeta habitaclului – are reglaj pe singură zonă, dar comenzile sunt clare și ușor de acționat chiar și în mers. Planșa de bord e schimbată și are o nouă culoare, noir brilliant, iar aeratoarele centrale sunt dreptunghiulare și au contur crom satinat. De asemenea, mânerele ușilor sunt diferite față de restul versiunilor de echipare Logan. Per total, ambianța interioară este foarte plăcută, deci ne-am dori ca toate aceste modificări să se regăsească nu doar pe Logan, ci și pe restul gamei Dacia. Mai ales climatizarea automată credem că ar fi o dotare, chiar și opțională, foarte bună pentru Duster, cel mai scump model al gamei.
Pentru Logan 10 ani, Dacia mizează pe două motorizări, una pe benzină și alta diesel. Pentru a menține prețul în limite rezonabile, au fost alese motorizările de bază, respectiv 1.2 16V și 1.5 dCi cu 75 CP. Noi am avut la test dieselul care, chiar dacă are putere redusă, compensează prin cuplul motor. Pentru o mașină de familie, dieselul oferă exact ceea ce trebuie, mai exact consum redus și performanțe decente. În continuare se simte lipsa unei cutii cu șase trepte, care ar aduce un plus de rafinament și un minus în ceea ce privește consumul de carburant. Chiar și așa, în timpul testului, consumul mediu obținut de noi a fost de 6,4 l/100 km, în condițiile în care am rulat preponderent în oraș. Altfel, ținuta de drum pune accentul pe confort, iar denivelările și gropile sunt absorbite fără emoții. Mai mult, suspensiile funcționează suficient de silențios încât să nu-i deranjeze pe pasageri.
Cele două versiuni Logan 10 ani au prețuri de 9400 de euro pentru benzină și 11.300 de euro pentru diesel. Pe lista de opționale se află vopseaua metalizată, tempomatul și sistemul de navigație. Complet dotată, cea mai scumpă versiune ajunge la 12.250 de euro.
ams 8/2014















Comentarii închise.