Home Teste Test-drive: Leapmotor C10 – Tehnologie digitală

Test-drive: Leapmotor C10 – Tehnologie digitală

de Dan Damian
Leapmotor C10

Leapmotor C10 nu este prea cunoscut și nici numele său nu este prea atrăgător. Dar la bordul său veți găsi probabil mai multă digitalizare decât puteți duce acum.

Nu doar chinezii se implică în acționariatele unor producători europeni, ci și invers. Leapmotor este o marcă chinezească în care Stellantis are 51% din acțiuni și pe care o distribuie în Europa, implicit în România. Două modele sunt disponibile deocamdată, iar eu o să spun cum se comportă și ce oferă cel mai mare dintre ele, C10. Este un SUV de clasă compactă, de 4,7 metri, care nu arată deloc rău. Nu e neapărat impozant, dar atrage atenția prin farurile destul de mici (LED), stopurile cu o grafică frumoasă (și animată) unite de o linie luminată, dar și prin faptul că mânerele portierelor sunt escamotabile. Manual, adică apeși pe un capăt ca să iasă celălalt, și asta te face să cam ștergi tot mânerul. Dar să zicem că designul lui C10 este modern, plăcut, fără experimente. Nu cred că poți face o pasiune pentru el, dar nici nu are cum să te deranjeze.

Leapmotor C10
La interior, unde intri după ce lipești cardul de senzorul montat pe oglinda stângă, totul este făcut să fie confortabil. De la scaunele parcă exagerat de moi la spațiul mai mult decât generos. Și totuși parcă e puțin spus, pentru că, în spate, este foarte mult loc la genunchi, demn de o clasă superioară. Aici, podeaua e plată și stai bine chiar și pe locul din mijloc al acestei adevărate canapele.

Însă prima impresie când intri în mașină este de monocromie totală. Nu există niciun fel de contraste, doar aceste suprafețe moi și plăcute la atingere, care sunt asamblate bine, dar în aceeași nuanță.

Puțin cam mult

Care ar putea fi sursa de inspirație pentru digitalizare excesivă. Ați ghicit? Da, Tesla. C10 are pe volan butoane rotative stil Tesla, iar în spatele volanului sunt doar selectorul transmisiei și comanda pentru ștergătoare. Plus butoane pentru deschiderea geamurilor. Atât. Astea sunt toate comenzile fizice ale mașinii. Restul, pe tableta centrală, una impresionantă, de 14,6 inchi. În spatele volanului este un alt display, de 10,25 de inchi. Ambele au o rezoluție excelentă, cel central fiind chiar 2,5K. Tabloul de bord afișează informații esențiale, iar în partea dreaptă, poți schimba afișajul: audio, navigație sau computer de bord. De pe tableta centrală faci absolut tot, de la ajustarea modurilor de rulare la reglajul oglinzilor și toate celelalte. Nu vă imaginați câte lucruri poți regla de aici, cred că este unul dintre cele mai complexe sisteme pe care le-am văzut. Are chiar un meniu din care poți coborî (individual sau împreună) geamurile prin glisarea degetului pe ecran. La ce folosește, nu știu. Dacă tot seamănă cu ceea ce face Tesla, să fie până la capăt – nu există Android Auto sau Apple CarPlay, dar ai Spotify, iar sistemul audio se aude foarte bine. În schimb, sistemul de navigație cu date de trafic este excelent și actualizat permanent cu stațiile de încărcare.

Leapmotor C10

O singură motorizare are Leapmotor C10 în acest moment, un propulsor electric de 218 CP pe puntea din față, alimentat de o baterie de 69,9 kWh capacitate brută. Totuși, bateria se încarcă nepermis de greu pentru această clasă, doar 83 kW la CC și 6,6 la CA.

Prima impresie de condus: C10 nu e o mașină sportivă. Accelerează bine până pe la 90 km/h, apoi ceva mai lent. Suspensiile sunt clar setate pentru confort, nu le place forțarea în viraje, iar direcția este precisă, prea asistată și fără feedback. Poți seta modurile Eco, Confort, Sport și Individual și practic observi schimbarea modului de reacție la apăsarea pedalei. De asemenea, poți selecta și modul One Pedal, dar doar pe loc, și atunci nu mai poți selecta vreun alt mod de condus. În ceea ce privește siguranța, ai tot. Chiar și enervantul sistem de detectare a oboselii, care bipăie foarte des și-ți spune, dacă-ți iei ochii de la drum o secundă, că: „Starea șoferului este anormală“. Și recomandă să-ți dai șapca jos…

Leapmotor C10

 

Autonomia oficială e de 420 km. Probabil că te apropii de 370, dar nu la temperaturi de 5 grade, când am avut un consum de cam 20 kWh/100 km. Este adevărat că nu am condus doar eco. Prețul e însă tentant. C10 începe de la 39.800 de euro, foarte bine echipat.

Verdict:  4 stele

Leapmotor C10 este un SUV corect, poate puțin prea digitalizat. Oferă foarte mult spațiu, confort, dar foarte puțin feedback la condus. Nu este pentru dinamică și mai este penalizat de puterea mică de încărcare a bateriei.

Date tehnice

Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4739 × 1900 × 1680 mm. Ampatament: 2825 mm. Portbagaj: 435 l.

Tren de rulare: Suspensie față tip MacPherson, spate paralelogram deformabil. Frâne cu discuri ventilate față/spate. Direcție asistată electric. Pneuri față/spate 245/45 R 20

Transmisie: Tracțiune spate, cutie de viteze cu raport fix

Propulsie: Motor electric, putere maximă 160 kW (218 CP), cuplu maxim 320 Nm. Capacitate baterie, brută: 69,9,9 kWh .

Performanțe: 0–100 km/h    7,5 s, Viteză maximă 170 km/h, Consum mediu  19,8 kWh/100 km, Autonomie  424 km

Preț de bază: Leapmotor C10           39.800 euro

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.