Home Teste Test: Nissan Pulsar DIG-T 115

Test: Nissan Pulsar DIG-T 115

de

 

DSC_7478

Pasiunea japonezilor de la Nissan pentru inovație și tehnologie a schimbat peisajul automobilului de familie de-a lungul ultimelor decenii. Seria modelelor de succes Qashqai, X-Trail și Note este acum completată de Pulsar, noul hatchback pentru familii. Dar mai este loc pentru o astfel de mașină?

Text: Adrian Drăgan. Foto: Radu Chindriș

 

În principiu, segmentul hatchback e foarte aglomerat pe piața din Europa, cu greu mai putându-se găsi un loc pentru un nou-venit cum este Pulsar. Intuiția îmi spune că japonezii nu au vrut decât să beneficieze de uriașul capital de imagine și succes de piață înregistrat de Qashqai pentru a-și diversifica portofoliul. Pulsar combină trăsăturile deja familiare ale noii linii de design adoptată de Nissan cu un automobil care pune accent pe spațiul interior, atuul său fiind însă adoptarea unor inovații tehnice și a unor sisteme pe care nu toți ceilalți constructori prezenți în acest segment au apucat să le introducă. Și cred că ăsta va fi marele său plus, cel puțin acum, la startul vânzărilor. Respectivele tehnologii au în principal scopul de a-i oferi șoferului acele sisteme indispensabile în traficul cotidian de azi, care să-i dea încredere și confort prin intermediul siguranței. Astfel, grupate sub sintagma Safety Shield, o serie de sisteme și tehnologii asigură un fel de plasă de siguranță pentru șofer, fiind integrate în designul inițial. Printre cele mai utile se remarcă sistemul de avertizare la coliziune frontală (Forward Emergency Braking), detectarea obiectelor în mișcare în timpul garării (Moving Object Detection), precum și avertizarea la depășirea liniei de demarcație (Lane Departure Warning), și asistentul pentru unghiul mort (Blind Spot Warning).

Test comparativ clasa compactă: Focus, Civic, i30, Astra, 308, Golf

Dar, după cum am mai afirmat și cu alte ocazii, un automobil modern nu mai este suficient doar ca să te transporte în siguranță și să fie confortabil, ci și să te poată conecta ușor la lumea exterioară. Ei bine, Pulsar dispune de sistemul NissanConnect de generația a doua, care include posibilitatea de a integra funcțiile propriului smartphone, Google Send-to-Car și posibilitatea de a accesa o mare varietate de aplicații utile. De asemenea, aici este integrat și sistemul de navigație cu harta completă a României, informațiile afișate pe display, precum și ghidarea vocală fiind în limba română. De o bună calitate e conexiunea prin bluetooth, deși lipsa unui comutator amplasat pe consola centrală face destul de anevoioasă selectarea contactelor din agenda telefonică.

Sistemul Nissan Connect vine cu sistem de navigație în limba română și ecran color tactil de 5,8 inchi.

Sistemul Nissan Connect vine cu sistem de navigație în limba română și ecran color tactil de 5,8 inchi.

Dincolo însă de beneficiile tehnologiilor moderne, Pulsar oferă un interior generos, chiar spațios, în limita superioară a clasei, grație ampatamentului mare (cel mai mare din clasă, 2,7 m), dar nu pot afirma că excelează la capitolul design, liniile fiind în general simple, la fel ca și combinațiile cromatice. Totuși, în buna tradiție japoneză, materialele sunt de calitate și rezistente la murdărie și zgârieturi. Două lucruri interesante de subliniat sunt vizibilitatea pe care o are șoferul asupra drumului, dar și ușurința cu care își poate regla scaunul. De altfel, Pulsar devine noul sistem de referință în segmentul compact în privința spațiului pentru cap și genunchi. În același timp, se dovedește o mașină extrem de încăpătoare la nivelul portbagajului, dar și ușor de manevrat grație dimensiunilor sale.

Top test: Hyundai i30 cw

Optic, Pulsar se remarcă la exterior prin designul îndrăzneț al farurilor ce includ lămpi cu LED cu reglare automată pe verticală. Acestea completează designul cu un V pronunțat al capotei și liniile de forță de pe lateral, prin luminile de poziție de tip bargraf în formă de bumerang.

Inovațiile se observă și în preocuparea Nissan de a reduce costurile de exploatare. Spre exemplu, în varianta testată, 1,2 litri DIG-T, micul motor supraalimentat ce dezvoltă 115 CP este foarte ușor, dar în gamă mai există un diesel, de 1,5 litri dCi de 110 CP, iar ceva mai târziu anul acesta va veni și bine cunoscutul propulsor supraalimentat de 1,6 litri și 190 CP. Însă este evident că gama de motorizări e orientată spre oferirea de alternative economice și eficiente, cu accent nu doar pe consum mic, ci și pe reducerea emisiilor de CO2.

Marele atu al micului motor de 1,2 litri aspirat este silențiozitatea. Cuplul de 190 Nm este un alt avantaj.

Marele atu al micului motor de 1,2 litri aspirat este silențiozitatea. Cuplul de 190 Nm este un alt avantaj.

Am remarcat la micul motor pe benzină o dezvoltare liniară și viguroasă a puterii, o silențiozitate surprinzătoare și un cuplu decent chiar și în zona turațiilor joase. Un ajutor important îl reprezintă cutia manuală cu șase trepte ideal etajată și cu o funcționare plăcută, deși sunt convins că rafinamentul la schimbarea rapoartelor se mai poate îmbunătăți. De asemenea, sistemul start/stop contribuie la reducerea emisiilor de noxe pe perioadele de staționare, cantitatea „salvată“ fiind indicată pe display-ul de pe bord. De altfel, constructorul creditează această versiune cu un consum mediu de 5 l/100 km, în realitate însă, într-un circuit mixt urban/extraurban, noi am înregistrat consumuri medii situate între 7,5 și 8,0 l.

Dincolo de aspectele legate de propulsie, direct influențate de starea drumurilor, temperatura ambientală și mulți alți factori, suspensia, fără a veni cu inovații deosebite, asigură o călătorie extrem de plăcută, fiind reglată cu scopul de a oferi un bun confort atât la nivelul amortizării, cât și ca silențiozitate.

Pentru prima dată în clasa compactă, sistem de parcare asistat cu cameră video la 360°

Pentru prima dată în clasa compactă, sistem de parcare asistat cu cameră video la 360°

 

Pulsar este oferit în trei versiuni de echipare: Visia, Acenta și Tekna, majoritatea echipamentelor regăsindu-se încă de pe echiparea de bază. În plus, Acenta aduce, suplimentar față de Visia, oglinzi laterale încălzite, proiectoare de ceață și jante de aliaj pe 16 țoli, iar din puntul de vedere al confortului, pe lângă unele detalii de design, mai include aer condiționat manual cu reglare pe două zone, pornirea motorului prin buton, senzori pentru faruri și ștergătoare, precum și radio-CD cu mp3 și șase boxe. Vârful de gamă îl reprezintă echiparea Tekna, prezentă și pe modelul testat, singura care include standard sistemul NissanConnect și cel de asistență la parcare, cu vedere la 360˚, dar și sistemul de siguranță Safety Shield. Și, de asemenea, farurile cu LED și jantele din aliaj pe 17 țoli.

În versiunea de echipare testată, acest model costă 21.443 de euro, cu TVA, în preț fiind incluse scaune electrice și tapițerie de piele, pachet de confort care costă 400 de euro. În varianta de echipare de bază, Visia, Pulsar are un preț de pornire de 16.150 de euro.

Pulsar este un model european pentru europeni. Proiectat și dezvoltat pentru Europa, se construiește în fabrica Nissan de lângă Barcelona.

ams 2/2015

Marele atu al micului motor de 1,2 litri aspirat este silențiozitatea. Cuplul de 190 Nm este un alt avantaj.
Sistemul Nissan Connect vine cu sistem de navigație în limba română și ecran color tactil de 5,8 inchi.
Pentru prima dată în clasa compactă, sistem de parcare asistat cu cameră video la 360°

Date tehnice

Articole similare