După ce a schimbat macazul cu 180 de grade în ceea ce privește designul, Renault vine acum cu soluții moderne de transmisie, pentru adaptarea mașinilor sale la orice condiții de rulare.
Text: Adrian Drăgan. Foto: Radu Chindriș
Renault afirmă că a creat Captur pentru jungla urbană. Noi nu îi contrazicem, mai ales că, de la volan, chiar poți să domini strada. Dar nu ne-am putut abține să nu testăm acest model într-un cadru mai puțin convențional, și anume pădurea Comana din apropierea Capitalei, un loc bine cunoscut aventurierilor de toate felurile. Sigur, nu am avut de gând să stricăm echilibrul ecologic al zonei și nu am intrat pe traseele de hiking sau mountain biking, dar am găsit câteva zone care s-au pretat perfect testului nostru, cu drumuri forestiere acoperite cu pietriș, praf sau iarbă înaltă.
După Scénic Xmod, primul monovolum realizat de Renault în stil crossover, acum sistemul Xmod este introdus și pe Captur. Pentru acest compact crossover urban construit pe platforma tehnică a noului Clio, Renault nu a prevăzut introducerea unui sistem de tracțiune integrală, însă noul sistem electronic de control al tracțiunii, Xmod, încearcă să rezolve în mare măsură problema deplasării în siguranță în condiții de aderență scăzută.
Noul Captur Xmod mai vine însă cu o noutate: cutia de viteze cu dublu ambreiaj, EDC, care înlocuiește mult criticata cutie automată robotizată. La cele două noutăți tehnice se adaugă o combinație cromatică nouă pentru această gamă, protecții laterale extinse, o gradă la sol ceva mai mare precum și un tren de rulare cu roți de 17 inchi și pneuri M+S. Aceste lucru trebuie specificat deoarece sistemul Extended Grip, care poate fi acționat printr-un comutator poziționat pe consola centrală, permite obținerea unei aderențe mai mai bune pe șosea în condiții de drum dificile (zăpadă, noroi, nisip etc.) doar în combinație cu acest tip de anvelope, ce beneficiază de un design al benzii de rulare care asigură îndepărtarea mai eficientă a noroiului, nisipului sau zăpezii.
Top test: Opel Mokka 1.4 Turbo 4×4
Extended Grip are trei moduri de lucru ce pot fi selectate de șofer în funcție de condițiile de drum. Modul implicit este Road – care oferă parametrii convenționali pentru controlul tracțiunii și se pretează rulării pe suprafețe dure, uscate sau cu polei. Sistemul revine imediat în acest mod după depășirea a 40 km/h, indiferent de modul selectat. Al doilea mod, Loose Ground, schimbă automat distribuția cuplului motor și a frânelor și permite roților din față să patineze mai mult, oferind posibilitatea anvelopelor M+S să obțină o mai bună aderență pe suprafețe acoperite de noroi sau nisip. În sfârșit, modul Expert gestionează sistemul de frânare, permițându-i în același timp șoferului să controleze în totalitate cuplul motor și accelerația. În fapt, acest mod funcționează ca un autoblocant electronic prin intermediul sistemului de frânare.
Sigur, nu am avut la dispoziție condiții de iarnă, dar am făcut mici incursiuni pe drumuri neasfaltate, unde sistemul și-a dovedit calitățile. Firește, pentru testul nostru au contat mai mult garda la sol și protecțiile laterale, dar pentru situații-limită Xmod poate fi de un real ajutor. Cu toate acestea, mașina nu este și nici nu are pretenții de offroader.
Test: Škoda Yeti Outdoor 2.0 TDI 4×4
Dar, dacă ne-am mai întâlnit cu sistemul Xmod, pe Scénic, și știam oarecum la ce să ne așteptăm, noua cutie EDC a fost o reală surpriză plăcută. Treptele sunt schimbate lin și rapid, inclusiv în timpul decelerării, ceea ce permite mașinii să reaccelereze rapid. Cuplul motor e atât de bine exploatat, încât ai senzația că sub capotă există un motor mai puternic decât micul dCi de 90 CP. Și parcă introducerea acestui pachet tehnic i-a făcut pe cei de la Renault să mai revizuiască puțin și trenul de rulare, care pare mai puțin rigid și mai silențios, în special pe spate.
Captur Xmod păstrează astfel întreg sex-appealul crossoverului urban șic la care adaugă un plus de siguranță prin sistemul Xmod și confort grație cutiei EDC.
ams 10/2014