Home Știri Un Buick Special 40, în turul României

Un Buick Special 40, în turul României

de

Calitățile automobilului de 77 de ani vor fi testate într-un solicitant Tur al României. Abia ajuns în țară, modelul pornește la drum în caravana mașinilor interbelice organizată de Retromobil Club Român între 8 și 16 mai.

buick27

Mașina va parcurge un total de peste 2,000 km și va trece în această săptămână prin Constanța, Buzău, Bacău, Piatra Neamț, Bistrița, Dej, Baia Mare, Satu Mare, Carei, Oradea, Arad, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Craiova, Alexandria, urmând să revină la București după nouă zile pe drum.

Modelul care rulează acum pe șoselele din România are un istoric pe măsură de spectaculos. Americanul Dave Lewis (1938-2012) a fondat în 1980 clubul Buick ’37-’38 și un an mai târziu revista periodică “The Torque Tube”. Ulterior, a deschis un mic atelier de restaurari auto în Springfield (IL), devenind în scurt timp specialist în marcă. În 1984 a primit a treia comandă de restaurare a unui Buick ’38, iar 28 de ani mai târziu văduva proprietarului i-a returnat automobilul cu rugămintea de a-l vinde. Lewis a achiziționat automobilul, considerând că nu există reclamă mai bună pentru atelierul său decât prezentarea acestuia la diferite evenimente dedicate vehiculelor istorice.

buick5

Automobilul părea restaurant recent, aratând precum în ziua în care părăsise atelierul. Este vândut unui membru al clubului Buick din Oklahoma care are mai multe exemplare în colecție, însă vârsta înaintată îl determină după doi ani să vândă automobilul. Din fericire, această bijuterie poposește acum în România și va putea fi admirată la evenimentele dedicate vehiculelor istorice.

buick13

În varianta Special, automobilul măsoară 5.080 mm în lungime. Sistemul de frânare hidraulic și direcția demultiplicată permiteau șoferului să exploateze la maxim automobilul, iar consumul ridicat de carburant și ulei deveniseră o amintire. În 1938, Buick plusează printr-un face lift, repetat în 1939. Astăzi, modelul ’38 este cel mai apreciat de către colecționari, fiind produs în variantele Sedan (cu și fără portbagaj), Coupe, Roadster și Cabriolet. Sloganurile firmei “It’s Buick again” sau “Better buy a Buick” au susținut vânzări record pentru o mașină din clasa superioară de preț. Buick a produs în 1938 un număr de 173.975 de automobile. Dintre acestea, 130.838 de exemplare au fost model 40 Special, 82.191 fiind varianta Sedan.

buick12

Articole similare