Home Știri Un pic de tuning inversat

Un pic de tuning inversat

de Aurel Niculescu

Ce spuneți de un proiect aftermarket al tunerului German Geiger Cars bazat pe monstrul fullsize Ford F-150 Raptor? Sau poate vă surâde mai degrabă o conversie a ecologicelor BMW i3 și i8 în stil american, cu ajutorul celor de la West Coast Customs?

Probabil cel mai bine ar fi să începem cu Geiger HP520, deoarece ne putem ușor imagina cât de rar este un pickup american de talia Ford-ului F-150 în Europa chiar și fără să ținem cont de faptul că modificările au fost efectuate pe baza și mai exoticului model de performanță Raptor. Acesta încă din fabrică are parte de un propulsor EcoBoost V6 de „doar” 450 CP, dar mai ales de modificări (tuning in-house la nivel înalt) profunde la nivelul trenului de rulare pentru capabilități sporite în teren accidentat – sau poate tușe de lux dacă alegi și pachetul Luxury.

Însă conform Geiger Cars este totuși nevoie de mai mult – motiv bun pentru apariția F-150 Raptor EcoBoost HP520, care așa cum sugerează și denumirea, are de acum 520 CP și un cuplu maxim de 731 Nm. Vă spuneam ceva de capacități sporite off-road – Geiger pare nesățios și la acest capitol, echipând exemplarul modificat cu un kit de înălțare de 10 cm, în timp ce categoria bling este bifată cu ajutorul jantelor de 22 de inch, echipate însă în continuare cu pneuri off-road.

Dacă trucking-ul american cu aromă germană nu vă este pe plac – datorită călătoriilor off-road cu potențial neigienic sporit – poate vă este mai pe plac un parcurs eco-german cu elemente de peste ocean… Dacă v-a plăcut emisiunea de „pompozități” auto „Pimp My Ride” difuzată în trecut și la noi, cu siguranță nu vă va lăsa indiferenți această pereche BMW i3&i8 echipată cu jante cromate și o nuanță albastru-satinată ce îi face să pară „gemeni”… de departe. Ținând cont de amintirile din timpul emisiunii care i-a făcut faimoși internațional pe specialiștii de la West Coast Customs, putem spune despre creațiile Twin BMW i3&i8 că sunt absolut raționale – chiar dacă privirile ne vor fi atrase din orice poziție de jantele Lexani model LZ-761. De vină este desigur finisarea cromată, însă noi recunoaștem că apreciem din plin mai degrabă subtila nuanță albastru-mat a caroseriilor.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.