Ford a ales un eveniment complet diferit de ceea ce ne-am obișnuit până acum pentru a prezenta un nou model, în timp ce o bancă din România se dotează… electric.
Poate ați observat efectele deciziei companiei americane de a renunța la o parte din evenimentele clasice ale lumii auto – inclusiv saloane internaționale importante – în favoarea unor locații… altfel. Un astfel de exemplu ne-au dat recent, odată cu prezentarea modelului Ranger Raptor pentru Europa (dacă vă aduceți aminte, atunci când a fost prezentată versiunea asiatică – de casă, deoarece acolo se și produce, prefațam o potențială sosire pe Bătrânul Continent), devenit primul vehicul lansat vreodată la evenimentul de gaming Gamescom (Koln, Germania). Mai mult chiar, jucătorii au avut parte de un simulator de curse 4D iar noul pickup de performanță va fi inclus în noul joc Forza Horizon 4, disponibil pe Xbox, de pe 2 octombrie.
„Există cu adevărat un element distractiv la acest vehicul unic, un pick-up inspirat din raliuri care va aduce zâmbete șoferilor și jucătorilor din întreaga lume”, a declarat Roelant de Waard, vicepreședinte de Marketing, Vânzări și Service în cadrul Ford Europa. “Este, de asemenea, o completare uimitoare a “garajului virtual” Ford, care include deja unele dintre cele mai utilizate mașini din Forza, și știm că jucătorii din toată lumea se vor bucura de toate emoțiile de pe șosea sau din afara ei pe care Ranger Raptor le oferă”.
Introducerea în Europa a versiunii Raptor este absolut logică – Ranger este cel mai bine vândut pick-up din Europa, sosind cu noul propulsor dublu turbo diesel la bord, de 2 litri și 210 CP / 500 Nm. Este practic aceeași configurație cu versiunile pentru Asia / Australia, fiind dotat inclusiv cu noua transmisie automată cu 10 rapoarte, pe care o împarte cu „vărul” american F-150 Raptor. Pentru a ajunge oriunde este suficient un „simplu comutator” – Terrain Management System, cu moduri de lucru variate, de la sport sau mud la Baja.
Acasă în România avem o noutate eco în meniu: Volkswagen a livrat o flotă de 14 vehicule electrice e-Golf către ProCredit Bank România – bancă care își reînnoiește flota de mașini iar toate noile sale achiziții sunt automobile hibride sau complet electrice. „Ne bucurăm de interesul companiilor în a adopta soluții moderne de mobilitate și dorim să vedem din ce în ce mai multe mașini electrice pe drumurile din România. Suntem siguri că echipa ProCredit Bank va aprecia funcționalitatea și ușurința în manevrare pe care o oferă e-Golf”, declară Bogdan Florea, Brand Manager Volkswagen.
În plus, Volkswagen contribuie de asemenea și la dezvoltarea infrastructurii pentru vehicule electrice alături de Renovatio, dezvoltatorul primei rețele publice de stații de alimentare destinată vehiculelor electrice. În prezent rețeaua număr 37 de puncte de reîncărcare, din care 22 oferă soluții de încărcare rapida. Începând cu luna iulie a acestui an, clienții noi Volkswagen au acces gratuit în toate stațiile rețelei e-charge timp de 1 an de zile, în limita a 10.000km. De asemenea, la începutul anului, VW a mai livrat și 58 de exemplare plug in hibrid Passat GTE, către Carrefour Romania, companie care deține una dintre cele mai mari flote auto din țară, construită pe tehnologii eco, cu efect imediat asupra protejării mediului.