Home TesteTest drive: Lexus RZ 450e – Început de drum

Test drive: Lexus RZ 450e – Început de drum

de Dan Damian
Lexus RZ 450e

Am testat Lexus RZ 450e, al doilea model electric al mărcii japoneze, care convinge mai mult prin design și ambianța la bord decât prin cifrele reale.

Toyota a întârziat mult momentul debutului mașinilor electrice, mizând pe excelentele sisteme hibride, dar a cedat presiunii și a intrat în acest segment cu modelul bZ4X. Era normal ca această platformă dedicată să ajungă și la marca premium din grup. Lexus RZ folosește, într-adevăr platforma e-TNGA, dar vorbim nu doar despre faptul că este premium, ci activează și într-un alt segment.

Lexus RZ 450e

Dacă vreți să faceți vreo paralelă legată de designul acestor două modele, vă va fi greu. RZ urmează aceeași idee de design, dar o interpretează mult mai bine. SUV-ul japonez arată high-tech, complicat, cu multe linii incisive și suprafețe, ca un model care are ceva de demonstrat și știe să o facă. Îmi place și cum au interpretat clasica grilă masivă care a debutat înainte de electrificare pentru a o transpune pe primul lor EV construit pe platformă dedicată (Lexus are în gamă și modelul UX, atât electric, cât și cu motorizări termice).

Este genul de mașină complexă, dar cu atitudine relaxată, transmisă șoferului printr-un interior altfel: cu adevărat premium, confortabil, spațios și tipic luxului japonez. Nici aici nu poți face vreo paralelă cu modelul Toyota. În primul rând, tabloul de bord digital, care pare mai mare decât este în realitate, din cauza structurii, este poziționat clasic, adică îl vezi în spatele volanului, pe când Toyota a adoptat o poziție mai neconvențională, cu tabloul de bord plasat sus și departe, la baza parbrizului. Soluția Lexus este mai plăcută și mai bine adaptată stilului mașinii. Ca idee, sistemul de monitorizarea a atenției șoferului este, de departe, cel mai prompt pe care l-am întâlnit. În maxim 5 secunde de când întorci capul, te avertizează să privești drumul.

Lexus RZ 450e

Display-ul central are diagonala de 14 inchi și este desenat asimetric, în linia planșei de bord. Rezoluția este foarte bună, la fel și viteza de răspuns, dar am exersat puțin până să-i găsesc anumite funcții de bază, așa că mi-aș fi dorit un meniu mai bine structurat. Lexus a digitalizat, dar a păstrat câteva comenzi analogice, cum ar fi butoanele rotative pentru ajustarea temperaturii.

Lexus RZ 450e

Poziția la volan este în primul rând comodă, spațiul este foarte bun și la nivelul locurilor din spate, iar când te obișnuiești cu mașina observi și câteva soluții deosebite și inteligente. Cum ar fi mânerele portierelor, mici clapete cu dublă funcție: apeși – deschizi electric portiera, tragi – o deschizi mecanic. Sau faptul că în dreptul genunchilor șoferului și pasagerului sunt două panouri ceramice radiante, care nu încălzesc aerul, ci obiectele plasate sunt ele. Asta a costat existența clasicului torpedo, locul principal de depozitare fiind astfel sub consola centrală. Excelentă soluția, funcționează, te încălzești rapid, dar, așa cum urmează să vedem, nu ajută prea mult la reducerea consumului.

Perfectibil

RZ 450e este echipat cu două motoare, unul de 204 CP pe puntea față și unul de 109 CP pe spate. Așadar, tracțiune integrală și un total de 313 CP (435 Nm) pentru o mașină de 4,8 metri și 2,2 tone. Nici o problemă cu performanțele, ajungi în 5,3 secunde până la 100 km/h, iar reprizele sunt rapide, dar cu un flux progresiv al puterii, așa că nu vă așteptați la explozii. Cam așa se și conduce, relaxant, rapid, cu accent pe confort. Suspensiile sunt tot axate pe confort, așa că RZ este mai mult un model rapid, decât unul cu apetențe sportive.

Lexus RZ 450e

Bateria are capacitatea de 71,4 kWh, dintre care poți folosi efectiv 64 kWh, restul fiind un buffer destul de mare. Aici este călcâiul Ahile pentru RZ. Teoretic, autonomia este de 395 km, poate peste 400 în condiții foarte bune, dar consumul real de 25 kWh/100 km în condiții de mers normal, cu reprize dinamice și toate elementele de confort, duc la o autonomie sensibil mai mică. Mai mult, atunci când oprești climatizarea, autonomia crește cu vreo 60 km, ceea ce înseamnă că sunt mai multe lucruri de optimizat la acest capitol. Cum spuneam, soluția cu panouri radiante este foarte bună și, pe lângă confortul imediat, ar reduce consumul de energie cu aproximativ 7%. Poate, dar se pare că există alți consumatori importanți care anulează acest avantaj.

Și mai este și prețul. În echiparea Luxury, testată de noi, Lexus RZ 450e costă 83.360 euro. Cu aproximativ 3.000 euro mai mult decât un BMW iX xDrive40, cu ceva mai multă putere și bateria puțin mai mare.

Text: Dan Damian

Verdict: 3,5 stele

Arată bine, se simte bine, dar dezvăluie câteva slăbiciuni legate de autonomie și consum pe care arată că Toyota (și Lexus) nu le-au rezolvat încă. RZ place însă datorită atmosferei sale calme, dar tehnologizate, precum și datorită confortului pe care îl oferă. Toate acestea la un preț destul de consistent.

FISĂ TEHNICĂ

Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4805 × 1895 × 1635 mm. Ampatament: 2850 mm. Portbagaj: 522 l.

Tren de rulare: Suspensie față MacPherson, spate paralelogram deformabil. Frâne cu discuri ventilate față/spate. Direcție servoasistată electric. Pneuri față 235/50 R20, spate 255/45 R20

Transmisie: Tracțiune integrală, cutie cu raport fix.

Motoare electrice: Față: 204 CP (266 Nm), spate: 109 CP (168 Nm). Putere maximă ansamblu 230 kW (313 CP). Cuplu maxim 435 Nm, Capacitate baterie 71,4 kWh (64 kWh, net).

Performanțe: 0–100 km/h    5,3 s, Viteză maximă 160 km/h, Consum mediu (WLTP) 18,7 kWh/100 km, Autonomie (WLTP)   395 km

Preț de bază: Lexus RZ 450e Luxury  83.360 euro

Foto: Bogdan Paraschiv

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.