Audi Q8 ne-a arătat cum poate o infuzie de tehnologie să facă din nou atractiv un model cu deja 5 ani de carieră.
Pentru acest facelift, Audi a preferat schimbări aparent minore, dar cu mare efect, în special vizual. Observați grila neagră, cu un alt model, are rolul de a impune estetic acest model care arată dinamică chiar și fără spatele plonjat al versiunii Sportback. De altfel, toată partea frontală este mai sportivă și… mai simplă. Da, Audi crede că mai puține elemente vor aduce o mai bună consistență estetică și, privind la Q8, se pare că are dreptate. Dar mai este ceva care atrage atenția imediat la acest model testat de noi. Pentru prima dată pe Q8, Audi oferă farurile Matrix LED HD, cu fascicul laser pentru faza lungă. Sunt opționale și costă 954 euro, dar le placi imediat. O dată pentru faptul că luminarea drumului este incredibil de bună (lumina laser este activată de la 70 km/h în sus), dar și pentru că cele 24 de LED-uri permit nu mai puțin de patru semnături luminoase, selectabile din meniul multimedia, cu care ne-am jucat jumătate de oră. O altă noutate adusă de facelift constă în posibilitatea de a opta pentru stopurile OLED (1.125 euro), care, de asemenea, au patru tipuri de semnături luminoase selectabile de către șofer. Ca măsură de siguranță (una foarte interesantă), absolut toate LED-urile stopurilor se aprind dacă mașina din spate se apropie de Q8-ul oprit, la mai puțin de 2 metri.
La interior, tot discreție, dar dacă cunoști bine mașina, vezi schimbările, axate pe eficiență. De exemplu, tabloul de bord oferă acum, la calitate full HD, grafică nouă pentru părăsirea benzii de circulație, iar radarul vede acum camioane, mașini și motociclete care sunt în imediata apropiere. Așa cum îl știam este foarte configurabil, genul de tehnologie care va fi actuală mulți ani de acum încolo. Display-ul central are grafica ușor modificată, este mai rapid și permite utilizarea unor aplicații terțe, cum ar fi Spotify și Amazon music. Același grup de comenzi cu touch haptic pentru climatizare. Arată foarte bine, dar este ușor inconfortabil și apeși mai puternic pe un display pentru ca sistemul să înțeleagă comanda. E drept că, în acest fel, nu există comenzi accidentale.
Putere și echilibru
Am testat versiunea 55 TFSI quattro, adică cea mai puternică motorizare pe benzină dacă nu ajungem pe teritoriul lui SQ8. Pe modelul nostru de test V6-ul mild hybrid de 3 litri produce 340 CP și este opțiunea cea mai bună dacă vrei performanțe, dar nu peste 100.000 de euro, unde se duce SQ8 cu cei 507 CP ai săi. De fapt… Q8 55 TSFI quattro pornește de la 85.400 euro, dar este greu să-l ții aici. De exemplu, mașina noastră de test, cu opționale de 30.303 euro, ajunge la 117.748 euro, cu 5.000 euro peste prețul de bază al unui SQ8. Ați înțeles ideea.
Q8 vine echipat standard cu suspensie pneumatică adaptivă, care face din acest SUV de 5 metru un model polivalent. Poți ridica din buton garda la sol, sau poți lăsa sistemul să facă asta, în funcție de modul de rulare (ai și opțiune off-road). În modul Sport, Q8 își încordează toate sistemele și oferă dinamică foarte satisfăcătoare, stă excelent pe șosea și nu doar în virajele largi. De ce? Pentru că modelul nostru are direcție integrală (echipament opțional, 1.534 euro) și asta ajută nu doar în oraș, unde poți vira pe străzile secundare aglomerate într-un mod aproape ireal pentru un SUV de 5 metri. Apropo de motor, la aproape aceeași sumă poți comanda dieselul V6 de 3 litri și 286 CP, dar reduci performanțele dinamice și parcă n-ai vrea asta de la o mașină care se simte atât de bine. Evident reduci și consumul, unul normal, aș spune pentru un 3 litri benzină legat la ambele punți de o cutie de viteze cu 8 trepte. Am făcut și un scurt test de consum și acestea sunt cifrele: la 140 km/h (cruise control), ai un consum de 12,6 l/100 km, dacă scazi la 135 km/h ajungi la 11 l/100 km, iar la 100 km/h rulezi cu 8,6 litri. Absolut decent pentru o asemenea mașină, care ajunge la 100 km/h în 5,6 secunde în cântecul discret, dar foarte plăcut al celor 6 cilindri.
Text: Dan Damian/Foto: Bogdan Paraschiv
Verdict: 4,5 stele
După facelift, Q8 este o apariție mai modernă, dar trebuie studiat atent pentru a observa vizual schimbările. La fel și la interior, mici retușuri estetice, dar noi funcții pentru multimedia, totul într-un ansamblu plăcut, fără display-uri unite între ele. Motorizarea de 340 CP este ideală pentru acest gen de mașină și nu consumă exagerat.
DATE TEHNICE:
Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4992 × 1995 × 1697 mm. Ampatament: 2998 mm. Portbagaj: 605 l. Rezervor: 85 l
Tren de rulare: Suspensie/spate paralelogram deformabil, cu amortizare pneumatică. Frâne cu discuri ventilate față/spate. Direcție servoasistată electric. Pneuri față/spate 285/45 R21
Transmisie: Tracțiune integrală, cutie automată cu 8 trepte
Motor: Benzină, turbo, V6, 2995 cm3. Putere maximă: 250 kW (340 CP)/5000 – 6400 rpm. Cuplu maxim: 500Nm/1370 – 4500 rpm.
Performanțe: 0–100 km/h 5,6 s, Viteză maximă 250 km/h, Consum mediu 10,4 l/100 km
Preț de bază: Audi Q8 55 TFSI quattro 85.400 euro
Foto: Bogdan Paraschiv