Home Promo Dincolo de gard

Dincolo de gard

de

Aș vrea să nu se mai întâmple accidente de circulație. Uneori, facem strategii pentru probleme îndepărtate și le ignorăm din obișnuință pe cele mai simple. De câți ani o fi nevoie pentru a construi un trotuar?

 

fara trotuar

De câțiva ani, nu am mai avut vreo treabă la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din București, ceea ce nu este un lucru neapărat rău. Dar drumurile zilnice mă fac să trec foarte des prin fața clădirii de sticlă cu sigla D.R.P.C.Î.V. pe acoperiș. În calitate de șofer, călător sau de pieton. Luna trecută, sediul respectiv a sărbătorit 6 ani de funcționare, timp în care s-au perindat pe la ghișeele sale sute de mii de oameni. Un loc categoric aglomerat, chiar și fără a-i mai adăuga și pe cei care au nevoie de pașapoarte sau alte acte. Dar nu despre calitatea serviciilor vreau să vă povestesc, ci despre un detaliu din afara gardului său. Șoseaua Pipera nu e nici vreo stradă dosnică și nici prea îngustă. Cu toate astea, prin fața acestei instituții nu există trotuar pentru pietoni. Înainte și după curtea DRPCIV, puteți merge în deplină siguranță pe jos, pe un trotuar lat de vreo 3 m, dar, din motive neștiute, acesta se oprește brusc într-un gard. Altfel, trotuarul se continuă cale de vreo 2 km pe ambele părți ale străzii. Cine vrea să intre în curtea DRPCIV trebuie să meargă cu încredere pe banda întâia a șoselei Pipera. Din fericire, pe această porțiune de drum nu s-au întâmplat accidente, sau cel puțin nu figurează în statistica „punctelor negre“ ale Poliției Rutiere. Deși, socotind după urmele de frânare de pe trecerea de pietoni, am putea gândi altceva. Apropo de trecerea de pietoni respectivă, aflată chiar în fața instituției cu pricina, aceasta nu face legătura între două trotuare, cum este normal, ci între un trotuar și un gard. Da, ar putea fi comic, dacă ar fi ficțiune.

Evident, angajații instituției nu au nicio vină că circulația în afara gardului este periculoasă. Să ne amintim numai că DRIPCV ascultă de Ministerul Afacerilor Interne, care, printre alte atribuții, trebuie să se ocupe și de siguranța circulației. Iar în cazul de față este doar zero. Să dau vina pe alții, din primărie?

Articole similare