Clubul sportiv românesc Engage Racing pregătește un BMW i4 M50 cu care Horia Platona va participa la celebra cursă Pikes Peak.
Știați că proiectul primului Mini electric de curse din lume a fost dezvoltat în România? Este vorba despre un model botezat Racing Mimi, un Mini electric din prima generație preparat pentru competiții de Engage Engineering începând cu finalul anului 2020. Modificările au fost de amploare, nu doar suspensii și roți de competiție, ci și elemente din fibră de carbon, geamuri din plastic și o mulțime de alte soluții pentru reducerea masei. La nivelul motorului și bateriei (184 CP, baterie cu capacitate netă de 28,9 kWh) nu s-au operat modificări, dar s-a apelat la alte soluții pentru operabilitate în condiții de cursă (cum ar fi răcirea invertorului cu gheață carbonică). Modelul de serie are o autonomie WLTP de 233 km, dar Horia Platona, unul dintre cei care pilotează mașina (și care a dezvoltat-o) îmi spunea că nu parcurge mai mult de 30 – 40 km în regim de cursă.
Ei bine, acest Mini a participat la o serie de competiții sportive cu rezultate bune, dar totul a culminat cu titlul obținut în Campionatul Național de Super Rally la clasa 2A (automobile cu tracțiune față) în 2023.
Proiectul, care a fost demarat de BMW România, a devenit acum unul independent. Mașina va continua să concureze și pe parcursul sezonului 2024, dar cei care o dezvoltă au acum și un alt proiect în domeniul mașinilor electrice.
Acum, însă, va fi dezvoltat un alt proiect de către Engage Racing. Un BMW i4 M50 a fost deja dezmembrat și va fi modificat pentru participarea la competiții. BMW i4 M50 este echipat cu două motoare electrice, unul pe puntea față, care produce 258 CP și unul de 313 CP pe puntea spate. Totalul este de 544 CP, iar cuplul maxim ajunge la 795 Nm. Bateria cu capacitate netă de 80,7 kWh asigură autonomie WLTP de 519 km. Mașina accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde și atinge o viteză maximă de 225 km/h. Dar acestea sunt valorile modelului de serie, cu masă proprie la limita a 2,3 tone.
Primul mare eveniment la care va debutat acest model preparat special și care a fost botezat Elsa este chiar cursa de la Pikes Peak, care se va desfășura pe 23 iunie. La volan va fi Horia Platona, pilot și inginerul de dezvoltare al Engage Racing. Echipa a fost deja acceptată în competiție de către organizatori.
Cu 156 viraje, 20 km lungime și un finish la 4302 m, „Cursa către nori”, Pikes Peak, este în egală măsură foarte dificilă și foarte faimoasă. Într-o istorie de 102 ani a atras nume legendare din istoria motorsportului, precum Michèle Mouton, Walter Röhrl, Ari Vatanen, Sebastian Loeb, Romain Dumas sau Randy Pobst. Comparată cu un Nordschleife înfășurat pe un munte (are o lungime și un număr similar de viraje), cea mai faimoasă cursă de viteză în coastă de pe planetă este și o platformă de promovare pentru automobile electrice care au stabilit recorduri aici deja din 2016. Dincolo de vremea dificilă şi schimbătoare specifică zonelor alpine, o particularitate a cursei este că piloţii folosesc rezerve de oxigen pe durata competiției pentru a face faţă condiţiilor de înaltă altitudine; toate aceste provocări adăugându-se traseului deosebit de lung pentru o cursă atât de dificilă şi dură.