Jeep a prezentat noua versiune Jeep Avenger 4xe, singura cu tracțiune integrală obținută dintr-un sistem PHEV.
La debutul primului model electric al mărcii, Jeep anunța că Avenger va fi disponibil și cu motorizări termice. Ba chiar au prezentat și conceptul unei versiuni cu tracțiune integrală, despre care nu spuneam clar, atunci, dacă va ajunge în producția de serie. De fapt, decizia de a produce și un 4×4 era deja luată, pentru că altfel, Avenger ar fi fost singurul model Jeep care nu oferea sistem de tracțiune integrală.
Acum, Jeep a prezentat toate detaliile noii versiuni, care marchează o adaptare a platformei STLA Small la tracțiunea integrală (are suspensie spate multilink, dezvoltată de Jeep), dar nu una clasică. Jeep Avenger 4xe are sub capotă un motor de 1,2 litri, turbo, care produce 136 CP și care este cuplat la o cutie de viteze automată, cu 6 trepte și dublu-ambreiaj. Propulsorul termic este susținut de două motoare electrice, fiecare cu câte 21 kW (29 CP), unul pe puntea față și unul pe puntea spate. Atenție, însă! Spre deosebire de Wrangler 4xe, care este un PHEV, Avenger 4xe este doar mild hibrid (48V). Capacitatea bateriei nu a fost comunicată la acest moment.
Practic, sistemul 4×4 al lui Avenger lucrează conform unor algoritmi. La viteze mici, de până în 30 km/h, tracțiunea este integrală, cu distribuție egală între punți. La viteze medii, (30 – 90 km/h), motorul electric din spate lucrează doar la cerere, adică la apăsarea unui buton. Și în acest caz, distribuția cuplului este egală între axa fato și cea din spate. La peste 90 km/h, motorul spate este decuplat, pentru a reduce consumul.
Există și sistemul Selec-Terrain, cu programe dedicate pentru diferite situații: Auto, Snow, Sand&Mud și Sport, cu funcție de e-boost, adică un aport maxim al motorul spate.
Jeep Avenger 4xe are unghiul de atac de 22 grade, cel de degajare este de 35 grade, iar trecerea prin vaduri de apă adânci de 400 mm n-ar trebui să fie o problemă. De asemenea, spre deosebire de celelalte versiuni, garda la sol este mai mare: 210 mm (+ 10 mm).
Noua motorizare hibridă este capabilă să ducă micul SUV până la 100 km/h în 9,5 secunde, iar viteza maximă ajunge la 194 km/h.
Avenger 4xe este echipat cu a treia versiune de motorizare din gama Avenger. Inițial a debutat modelul electric (156 CP, 400 km autonomie) și apoi versiunea e-Hybrid (100 CP).































